„Mamei mele, tatălui meu şi lui Răzvan (n.r. – fratele lui Bobby Păunescu)”, scrie alb pe negru pe genericul de final al „Francescăi”.
Aceasta e dedicaţia pe care regizorul şi scenaristul Bobby Păunescu a făcut-o familiei lui, care, săptămâna trecută, s-a aflat în sala de cinema de la Veneţia, unde a rulat pentru prima dată filmul. În cele câteva zile petrecute în Italia, la cel mai longeviv festival de gen din lume, Bobby şi iubita lui, Monica Bîrlădeanu, au fost susţinuţi şi de mama, şi de fratele actriţei principale din “Francesca”. Cu toţii aşteaptă acum emoţionaţi ziua de 12 septembrie, cea în care vor fi anunţaţi câştigătorii.
Mama regizorului: «Suntem foarte mândri de Bobby»
La Veneţia, Minodora Tătăruşanu, mama Monicăi Bîrlădeanu, şi Mariana Păunescu, mama lui Bobby, au stat aproape tot timpul împreună. “Avem emoţii şi suntem foarte mândri de Bobby. Mereu am fost”, ne-a mărturisit, chiar înainte de premiera filmului “Francesca”, mama regizorului. Ea a venit la Veneţia însoţită de soţul ei, George Păunescu (foto mic).
«Are şanse mari să câştige premiul»
“Normal că am venit cu toţii să-l susţinem pe Bobby. Am fost alături de el şi la Cannes, atunci când filmul pe care l-a produs, «Moartea domnului Lăzărescu», a fost premiat. Suntem o familie unită. Cred că «Francesca» e filmul momentului şi are şanse mari să câştige premiul la secţiunea Orizzonti”, ne-a spus Răzvan Păunescu (foto), fratele lui Bobby.
Fratele actriţei este autorul coloanei sonore
Petru Bîrlădeanu (foto), fratele Monicăi, a venit la Veneţia şi în calitate de membru al echipei filmului. El este autorul coloanei sonore a peliculei “Francesca”. Mezinul familiei, Petru, în vârstă de 24 de ani, este pasionat de muzică şi este cunoscut în lumea showbizului sub numele de Peter Zaad.