Un accident de autobuz s-a soldat cu 10 morți, printre care un copil, şi 32 de răniţi, au anunțat autoritățile locale din statul Veracruz, Mexic, anunță AFP.
Incidentul s-a produs miercuri, în oraşul Zontecomatlan, pe ruta Ciudad de Mexico - Chicontepec.
„În acest moment, am confirmat decesul a nouă adulţi şi un copil”, a transmis primăria Zontecomatlan într-un comunicat de presă.
Lista celor 32 de răniţi şi spitalele unde au fost internaţi a fost publicată de municipalitate.
Accidentele rutiere implicând autobuze sau camioane sunt frecvente în Mexic. Cauzele principale sunt viteza excesivă şi defecţiunile mecanice.
În noiembrie 2025, un accident similar în Michoacan a luat viaţa a 10 persoane şi a rănit alte 20.