Elveția are o tradiție diplomatică îndelungată de a acționa ca intermediar între țările ale căror relații au fost întrerupte, dar unul dintre purtătorii de cuvânt ai Ministerului rus de Externe, Ivan Neceaiev, a declarat că acest lucru nu este posibil în situația actuală.

„Elvețienii au fost într-adevăr interesați de opinia noastră cu privire la posibila reprezentare a intereselor Ucrainei în Rusia și ale Rusiei în Ucraina”, a declarat Neceaiev reporterilor.

„Am răspuns foarte clar că, din păcate, Elveția și-a pierdut statutul de stat neutru și că nu poate acționa nici ca intermediar, nici ca reprezentant. Berna s-a alăturat sancțiunilor occidentale ilegale împotriva Rusiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al diplomației ruse.

Elveția, țară neutră prin tradiție, a preluat și aplicat aproape toate sancțiunile pe care Uniunea Europeană le-a impus Rusiei din cauza intervenției sale militare în Ucraina.

Presa elvețiană a relatat anterior că principalul obiectiv al propunerii făcute de autoritățile de la Berna ar fi acela de a permite ucrainenilor care trăiesc în Rusia să beneficieze de servicii consulare din partea ambasadei elvețiene de la Moscova.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum arăta impresara după bătaia cu Reghecampf. Este ajutată de o prietenă să meargă, primele imagini
GSP.RO
Cum arăta impresara după bătaia cu Reghecampf. Este ajutată de o prietenă să meargă, primele imagini
ȘOC! Meghan Markle l-a AMENINȚAT pe Prințul Harry. SCANDALUL uriaș despre care tocmai s-a aflat: 'I-a spus că...'
Playtech.ro
ȘOC! Meghan Markle l-a AMENINȚAT pe Prințul Harry. SCANDALUL uriaș despre care tocmai s-a aflat: 'I-a spus că...'
Mesajul transmis de Sarah, fiica vitregă a lui Reghe, după ce antrenorul a bătut-o pe Prodanca în plină stradă. Cuvintele ei au stârnit un val de reacții
Viva.ro
Mesajul transmis de Sarah, fiica vitregă a lui Reghe, după ce antrenorul a bătut-o pe Prodanca în plină stradă. Cuvintele ei au stârnit un val de reacții
Haos în Rusia! Un bărbat a deschis focul într-un birou de recrutare din Irkuţk. Șeful unității se află în stare critică
Știrileprotv.ro
Haos în Rusia! Un bărbat a deschis focul într-un birou de recrutare din Irkuţk. Șeful unității se află în stare critică
Exclusiv. Motivarea din dosarul Caracal: boala care l-a transformat pe Gheorghe Dincă într-un monstru. Câți bani au cerut, de fapt, familiile Melencu și Măceșanu
FANATIK.RO
Exclusiv. Motivarea din dosarul Caracal: boala care l-a transformat pe Gheorghe Dincă într-un monstru. Câți bani au cerut, de fapt, familiile Melencu și Măceșanu
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Orangesport.ro
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Horoscop 26 septembrie 2022. Capricornii simt puterea pe care o promite această zi, dar trebuie să știe că totul vine cu un preț și cu o condiție
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2022. Capricornii simt puterea pe care o promite această zi, dar trebuie să știe că totul vine cu un preț și cu o condiție
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?
PUBLICITATE
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?