Un motociclist în vârstă de 20 de ani a murit după ce a fost lovit de o mașină sâmbătă, 17 ianuarie, pe autostrada A3 din Germania, chiar sub ochii tatălui său, care se afla într-un alt autoturism.
Tatăl și fiul se deplasau sâmbătă dimineața pe autostradă în direcția Würzburg (Bavaria). Fiul conducea o motocicletă, iar părintele său mergea înainte cu mașina. Conform informațiilor furnizate de Bild, cei doi au intrat, din motive încă necunoscute, pe banda de urgență. Când fiul a vrut să revină pe carosabil, s-a produs teribilul accident. Potrivit poliției, tânărul a fost lovit de un autoturism Mercedes.
În urma impactului violent, motocicleta a fost aruncată la câțiva metri distanță. Tânărul a fost grav rănit în urma impactului. La fața locului au sosit mai multe echipaje de salvare, printre care și două elicoptere. Tânărul a fost transportat de urgență la spital, acolo unde a ajuns apoi și tatăl său. De asemenea, cei trei pasageri ai Mercedesului au fost transportați la spital, fiind răniți.
În ciuda îngrijirilor medicale acordate prompt, tânărul a decedat la spital în urma rănilor grave suferite, a anunțat sâmbătă seara poliția, potrivit publicației citate.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului mortal.