Protestele “şoferilor cu mărunţiş”, de la sfârşitul anului, au făcut doar gălăgie şi haos în staţiile de carburanţi. Totodată, premierul Emil Boc doar s-a făcut că este preocupat de preţurile exageratre ale benzinei şi motorinei, iar Consiliul Concurenţei a anunţat degeaba, la începutul acestui an, că majorările succesive de preţuri ar fi nejustificate!
Iată că, în primele trei luni din acest an, carburanţii s-au scumpit de şase ori, astfel încât, în România, litrul de motorină a ajuns să coste mai mult decât în Luxemburg sau în Polonia.
Potrivit www.zf.ro, la sfârşitul lunii martie, un litru de benzină în România era 1,27 euro, în timp ce în Luxemburg costă 1,19, iar în Polonia, 1,24 euro.
Majorare de 7 şi 10 la sută în trei luni
Mai mult, în perioada 3 – 28 martie, România s-a clasat în topul primelor cinci scumpiri ale carburanţilor la pompă din cadrul Uniunii Europene. Astfel, de la începutul anului şi până acum, benzina s-a scumpit în România cu 7%, iar motorina, cu 10%.

Motorina, mai scumpă ca în Luxemburg! De la începutul anului, preţurile carburanţilor s-au scumpit de şase ori Motorina, mai scumpă ca în Luxemburg! De la începutul anului, preţurile carburanţilor s-au scumpit de şase ori

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.