În prima etapă, candidaţii al căror CV este atractiv pentru recrutori sunt contactaţi şi supuşi unui test care măsoară compatibilitatea acestora cu jobul pentru care au aplicat.
Urmează testul de limbă, care stabileşte abilitatea candidatului de a vorbi fluent în engleză şi în franceză. Ultima etapă presupune un interviu susţinut într-una din cele două limbi oficiale NATO. Cei care vor fi acceptaţi vor primi răspunsul în şase săptămâni.
Candidatul ideal trebuie să dovedească iniţiativă, autocontrol, flexibilitate, gândire analitică şi acurateţe. De asemenea, trebuie să demonstreze că are abilităţi de lider, conform NATO.
Lista joburilor disponibile
Iată lista joburilor disponibile în această perioadă, în cadrul organizaţiei:
un inginer senior coordonator al Diviziei de Comandă Aeriană, la Bruxelles. Puteţi aplica pentru această poziţie dacă aţi absolvit Facultatea de Electronică şi/sau de Comunicare, dacă aveţi 10 ani experienţă în sisteme Air C2, 10 ani experienţă în sisteme C2.
auditori financiari, în cadrul International Board of Auditors, la Bruxelles. Candidatul ideal trebuie să fie absolvent de facultate şi să aibă experienţă în audit.
un asistent financiar la compartimentul de cheltuieli de călătorie din cadrul Office of the Financial Controller Budget. Puteţi aplica pentru această poziţie dacă aveţi experienţă în finanţe- contabilitate şi aveţi o diplomă în domeniu.
un traducător din engleză în franceză. Vă calificaţi pentru acest job dacă sunteţi traducător autorizat de franceză şi engleză.
un consilier pe probleme ştiinţifice. Candidatul trebuie să fie vorbitor de rusă, să aibă un doctorat în inginerie sau ştiinţe, să aibă experienţă în domeniul în care s-a specializat şi câţiva ani experienţă în managementul programelor de cercetare, cu aplicaţii în lupta antitero.
un specialist în resurse umane la Bruxelles. Candidatul ideal trebuie să fi terminat o facultate cu specializarea managementul resurselor umane sau să aibă experienţă relevantă în HR şi în management de proiect, dar şi cunoştinţe de statistică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.