În Monitorul Oficial au fost publicate, joi seară, decizii ale premierului pentru numirea unor consilieri onorifici. Astfel, Nelu Tătaru, ministru al sănătății în cabinetul Orban, dar și Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, au fost numiți consilieri onorifici ai premierului.

În luna iunie Nelu Tătaru a anunțat că îl susține pe premierul Florin Cîțu pentru șefia PNL. Fostul ministru al sănătăţii din guvernul Orban, şef al organizaţiei PNL Vaslui, spunea că are încredere că actualul premier poate fi omul soluţiilor.

Premierul a decis şi numirea lui Septimiu-Rareş Szabo în calitate de consilier onorific. Acesta este un economist cu experienţă solidă la Comisia Europeană, care a lucrat cu Cristian Ghinea la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, potrivit Hotnews.

Mai mult, premierul a continuat, joi seară, valul demiterilor secretarilor de stat. Marius-Mihai Vasiliu a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Călin-Claudiu Bădiu a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar Gheorghe-Radu Szekely, din funcția de secretar de stat la Ministerul Educaţiei.

Mai mult, Adrian Gheorghe a fost revocat joi din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie şi preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate.

Valul demiterilor vine după ce inițial USR-PLUS a anunțat că secretarii de stat ai formațiunii rămân în aparatul de stat și după demisia miniștrilor partidului.

După ședința de Guvern care a avut loc, joi, la Guvern premierul Florin Cîțu i-a demis pe prefecții și subprefecții USR-PLUS (14 prefecți și 28 de subprefecți).

Citeşte şi:

Soluţiile românilor la scumpirile de la curent şi gaze: „Ne gândim să plecăm din chirie și să ne întoarcem la mama“

Un judecător din România încurajează autoritățile să decidă ele ce întrebări are voie să pună presa și cum să fie cenzurați cetățenii

Dan Barna: „Ideea că noi, USR, am negocia funcția de prim-ministru cu PSD este ridicolă”

Un bilet găsit de soția sa într-o geantă pe care nu o mai folosise de patru ani i-a schimbat viața: „Mi-a zis că e un semn”
PARTENERI - GSP.RO
Un bilet găsit de soția sa într-o geantă pe care nu o mai folosise de patru ani i-a schimbat viața: „Mi-a zis că e un semn”
Vlad Voiculescu, acuzații GRAVE după congresul PNL: ”Peste 4000 de teste pozitive nu au fost ...
Playtech.ro
Vlad Voiculescu, acuzații GRAVE după congresul PNL: ”Peste 4000 de teste pozitive nu au fost ...
Un tată și-a ucis cei trei copii în miez de noapte, după ce s-au jucat și i-a dus la culcare. Triplă crimă la Zagreb, în Croația
Observatornews.ro
Un tată și-a ucis cei trei copii în miez de noapte, după ce s-au jucat și i-a dus la culcare. Triplă crimă la Zagreb, în Croația
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
Știrileprotv.ro
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Telekomsport
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru al ţării: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți