Acum 50 de ani, părea de neconceput. De ieri e realitate. Barack Obama, un afro-american fără barem străvechi rădăcini pe noul continent, preia Casa Albă. Cu un ecart substanţial de voturi, datorat mai ales noii generaţii, care vrea pentru SUA o nouă cale, vrea ieşirea dintr-un trecut nu întotdeauna onorabil şi nu o dată belicos, vrea depăşirea cât mai rapidă a gravului impas economic. Şi care crede în virtuţile soluţiilor găsite prin dialog, nu prin forţă. Acestor comandamente, tipice clasei de mijloc, dar şi tinerilor, le-a răspuns în campania electorală, cu inteligenţă şi cu abilitatea de a se prezenta drept omul providenţial, Barack Obama. Care n-a uitat să adauge că, prin politica sa fiscală, va da prioritate clasei de mijoc. Şi că va aşeza "America înaintea de toate": ce american, care are la uşă drapelul înstelat, nu vibrează la asemenea slogan?
Desigur, una-i campania electorală şi altu-i exerciţiul puterii. Mapamondul politic a primit pozitiv schimbarea de la Washington, după controversatul Bush, un campion al gafelor, dar şi un adept al acţiunilor militare în forţă, chiar şi fără justificare faptică. Apropo, e de văzut dacă "America înainte de toate" înseamnă doar "ţara înaintea individului", ori şi aspiraţia de a domina şi determina în continuare, ferm, evenimentele planetare.
Pentru România ar trebui să însemne un dialog real, neredus la "Yes, Sir!". Mai ales ţinând seama că interesele vitale ale ţării sunt legate de Uniunea Europeană şi de alţi importanţi parteneri continentali. Ar fi şi un prilej de a revedea prea multele concesii unidirecţionale (gen Bechtel), ori raporturi bilaterale, în care în talerul de la Bucureşti nu se aşază cel puţin scutirea de vize, ci veşnice promisiuni. Pentru că parteneriatul strategic nu înseamnă, cum credea un clasic, orientarea doar după lanterna Marelui Licurici.