O erodare atat de severa a credibilatii unui presedinte e cam greu de imaginat, atributiile sale constitutionale nepermitandu-i, daca le respecta, desigur, sa greseasca atat de mult. Traian Basescu insa a anuntat, tot in campania electorala, ca va fi un “presedinte-jucator”. S-a vazut iute ce continut a inghesuit in acest ambalaj. Nu era vorba de un presedinte activ, in sensul vegherii ca institutiile statului sa nu calce legea fundamentala a tarii, ori ca Executivul sa indeplineasca barem partial promisiunile electorale ale Aliantei D.A. Dupa un debut in forta in politica externa, soldat insa si cu esecuri, de genul celui transnistrean, presedintele s-a exercitat mai mult in calitate de premier de facto. De la impunerea pe lista Guvernului a unor ministri – si nu din cei mai capabili – la asumarea unor masuri de gestiune a tarii, cum ar fi acelea contraproductive din zona fiscalitatii, si pana la prestatii demarate neconvingator, ca la inundatiile din Banat sau Moldova, seful statului s-a confundat adesea cu demersul slab al Executivului, mai ales in zona nivelului de trai. Iar daca in plan politic lumea il stie tot ca presedinte al PD (“I-am dat telefon lui Boc sa…”), iar nu ca factor de mediere in societate, apoi explicatia unui posibil slogan “Vai, Traiane, nici nu stii / Cat de mic incepi sa fii” nu e chiar greu de gasit.