„Am o relație foarte bună. Ieri am fost împreună la comemorarea primului prim-ministru liberal, asasinat în 1933, IG Duca. Ori de câte ori am ceva de rezolvat, discut cu președintele partidului (n.red. – Florin Cîțu), cu prim-vicepreședinții partidului. Recunosc, nu am mai avut timp să ajung la sediul partidului pentru că au fost activitățile de la nivelul Guvernului”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Șeful Executivului a admis apoi că nu are experiență politică, dar a precizat că înțelege declarațiile politice, inclusiv cele făcute de Florin Cîțu, care s-a plâns recent că suma alocată investițiilor în bugetul pe 2022 este mai mică decât pragul de 7% negociat în coaliție.

„Vă spun foarte sincer că nu am avut niciun fel de dialog neprincipial. Când vine vorba despre partea aceasta internă și apar declarațiile politice, nu am o experiență politică, dar pot să înțeleg politica”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Acesta a precizat că a tranșat disputa cu Florin Cîțu, președintele PNL, partid din care Ciucă face parte. „Era un obiectiv al Partidului Național Liberal, astfel încât să alocăm 7% pentru investiții. Dar suma alocată pentru investiții este cea mai mare sumă pe care un Guvern a alocat-o investițiilor după Revoluție”, a subliniat premierul.

Dânsul, fiind finanțist, a înțeles mult mai repede decât mine mecanismele și rostul deciziilor luate atunci când am finalizat construcția bugetului. Era clar că nu trebuia să depășim deficitul asumat.

Premierul Nicolae Ciucă, despre Florin Cîțu:

Întrebat apoi ce a învățat din prima lună ca premier, după ce a recunoscut că nu are experiență ca politician, Nicolae Ciucă a răspuns: „Am înțeles că politica nu este arta compromisului, ci este arta soluțiilor”.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi, 28 decembrie, Legea bugetului de stat pe 2022, după ce Curtea Constituţională a respins sesizarea USR. De asemenea, șeful statului a promulgat şi Legea privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul viitor.

Citeşte şi:

Ministrul muncii, Marius Budăi, fără permis de conducere timp de trei luni

Nicolae Ciucă: Certificatul COVID poate fi adoptat și prin asumarea Guvernului, dacă așa vor muri cât mai puțini oameni

Ministerul Justiției a cerut autorităților Republicii Moldova stadiul cererii de extrădare a lui Cristian Rizea

Urmărește-ne pe Google News
Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Playtech.ro
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Cum pot fi cumpărate maşinile vândute de ANAF. Audi sau Volkswagen la preţ de câteva mii de lei
Observatornews.ro
Cum pot fi cumpărate maşinile vândute de ANAF. Audi sau Volkswagen la preţ de câteva mii de lei
Horoscop 22 ianuarie 2022. Scorpionii trebuie să se ferească de probleme suplimentare și să fie atenți la ceea ce spun
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2022. Scorpionii trebuie să se ferească de probleme suplimentare și să fie atenți la ceea ce spun
A murit Louie Anderson
Știrileprotv.ro
A murit Louie Anderson
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale