Hillary Clinton, fosta şefă a diplomaţiei americane, l-a cam făcut de râs pe Sarkozy, în paginile cărţii ei, „Hard Choices”. Aceasta, care l-a cunoscut pe fostul lider francez în diferite ocazii, a spus despre el că îi plac bârfele şi să comenteze cu nonşalanţă despre personalitatea liderilor străini.
„Majoritatea liderilor străini sunt mai calmi în privat decât sunt în public. Nu Sarkozy”, scrie Hillary Clinton în „Hard Choices”, o carte de memorii în care revine asupra perioadei de patru ani în care a condus Departamentul de Stat, din 2009 şi până în 2013.
„Spunea bârfe, descria cu nonşalanţă alţi lideri străini ca infirmi sau nebuni; unul dintre ei era «un nebun dependent de droguri»; altul avea o armată «care nu ştie să se bată», iar altul era descendentul unei lungi linii de «brute»”, scrie ea.
Hillary Clinton mai dezvăluie că fostul preşedinte francez critica mediul foarte masculin al diplomaţiei.
Nicolas Sarkozy şi Hillary Clinton s-au întâlnit la New York, la sfârşitul lui aprilie. Fostul şef de stat francez a publicat o fotografie de la întâlnire pe contul său de Twitter, prezentând-o pe democrată ca pe o „prietenă a Franţei”.