Nina Ivanovich ( 57 de ani) s-a născut la Turda. Mama ei este din Rusia, tatăl, român. Mama își dorea foarte mult ca Nina să facă balet și, mutându-se cu toții la București, a înscris-o la o școală de balet de aici. Profesoara ei de atunci le-a spus ca Nina e foarte talentată și cum aveau rude în Rusia le-a recomandat să meargă acolo, să învețe de la cei mai buni și să facă performanță.

Avea 10 ani când a ajuns prima dată în Rusia. I-a fost foarte greu la început, pentru că nu știa limba rusă. ca atare s-a întors în România să mai învețe Rusia și, la 11 ani, a revenit la Leningrad. A locuit la un internat numai cu copii ruși. Ne-a povestit că 5 ani la rând a muncit încontinuu. Cum s-a hotărât acesta va fi drumul pe care va merge în viață, mama ei s-a mutat la Sankt Petersburg, ca să locuiască amândouă acolo. Și în prezent Nina locuiește tot în Sankt Petersburg. “Acum le sunt recunoscătoare părinților, deoarece pentru un copil ce iubește baletul, dar care provine dintr-o țară mică este un cadou să ajungă în Rusia. Mulți copii din România care vor să ajungă acolo, nu pot”, ne-a declarat Nina.

Predă baletul copiilor ruși din 6 clase

La Academia de balet Vaganova, Nina predă acum la 6 clase și are copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. Predă istoria dansului, dar și dans clasic și dans de caracter și, spune că ea ca și colegii ei pot să predea orice tip de dans, căci așa au fost învățați.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Nina a fost și balerină, dar și solistă la teatrul din Sankt Petersburg și a participat la multe turnee. Dar în România nu a ajuns. Comuniștii nu i-au mai permis. Apoi s-a simțit ca o persona non grata. Totul până a primit invitația la prima ediție a Revolve Dance Festival, un festival internațional de Balet, care are loc în fiecare an la București. Se întâmpla în 2017. “Am așteptat 46 de ani să mă întorc în România. Când mi-a venit invitația la festival, am simțit că e de la Dumnezeu trimisă. Abia așteptam să pun piciorul pe pământ românesc”, spune Nina.

În cadrul Revolve Dance Festival. Niva Ivanovich a fost invitată ca profesoară de dans de caracter, dar cu grupele mici face și stretching. “Copiii din România sunt ambițioși, sunt deschiși și muncesc foarte bine”, spune Nina. Cu ocazia acestui festival, Izabela Rudolf, mama unei balerine campioane, ne-a spus ce eforturi financiare presupune un sport de performanță.

Niva Ivanovich are doi copii, care i-au urmat pasiunea. Băiatul ei este profesor de balet la Kaliningrad, iar fata ei a fost solistă la Teatrul din Novosibirsk, iar acum e coregraf de patinaj artistic.

Festivalul internațional Revolve Dance Festival 2018, ajuns la cea de-a doua ediție și durează până pe 30 iunie, el având loc la la Teatrul Principal, Sala Rapsodia, din București.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll


CITEȘTE ȘI: VIDEO EXCLUSIV/ Camelia Potec s-a îngrășat 11 kilograme în 7 luni de sarcină. „Nu am voie să fac niciun efort”


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere, întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere, întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI