Noaptea generalilor. Cum a reușit gruparea de militari „Corbii”, subordonată Moscovei, să se facă utilă la revoluție lui Ion Iliescu: operațiunea „teroriștii”

Teroriștii, teoria conspirației

Din păcate, multe astfel de diversiuni au avut loc în acele zile, unele soldate cu morți. Să ne amintim de parașutiștii de la Buzău (conduși de Truțulescu, care avea să devină celebru prin afacerea Țigareta) chemați să apere MApN, de elevii de la Academia Tehnică Militară trimiși tot la MApN, de uslașii de la Măgurele sau de incidentul de la Aeroportul Otopeni. În toate cazurile au fost trimise trupe să apere un obiectiv, dar acolo deja existau soldați ai Armatei care s-au trezit atacați de „teroriști”. Lucrurile nu au fost nici până acum elucidate, după 36 de ani de la tragicele evenimente. Legat de incidentul uslașilor de la MApN, există mai multe ipoteze care nu fac decât să emane mai mult mister și să mențină teoriile conspirației.

Măcelul din seara de 23 decembrie 1989

Seara târziu, pe 23 decembrie 1989, locotenent-colonelul Gheorghe Trosca se afla în sediul USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă) din Băneasa, proaspăt întors dintr-o misiune de recunoaștere la Palatul Telefoanelor. Alături de el se aflau alți ofițeri care așteptau ordine de la nou-formatul Comandament Militar Unic cu baza în sediul MApN din Drumul Taberei. 

Acolo se refugiase conducerea provizorie a țării unde circulau neîntrerupt zvonuri despre atacuri ale unor „diversioniști” sau unități paramilitare, fiind semnalate chiar și focuri de armă îndreptate spre clădirea ministerului. În jurul orei 22.00, la cererea noului ministru al Apărării, generalul Nicolae Militaru, colonelul Gheorghe Ardeleanu, șeful USLA (ajuns și el în clădirea MApN), a ordonat ca o echipă specializată în recunoașterea și eliminarea eventualilor „teroriști” să se deplaseze în Drumul Taberei pentru a „curăța” zona. 

Trosca a organizat trei ABI-uri (Autovehicul Blindat pentru Intervenție), care erau, de fapt, niște mașini ARO echipate cu armament și cu un blindaj destul de precar, sub comanda sa și a maiorului Eugen Cotuna. Ceilalți luptători antitero din grup erau toți subofițeri USLA. Ordinul mai cuprindea și preluarea din drum a civilului Constantin Isac, membru CFSN, care să fie dus la MApN. 

Aproape de miezul nopții, două ABI-uri USLA (cel de-al treilea se defectase și a rămas în zona Gării de Nord) au ajuns la MApN, iar Trosca a luat legătura cu dispeceratul, raportând că au ajuns și că așteaptă instrucțiuni. Li s-a comunicat să execute semnale luminoase pentru a fi recunoscuți. În acel moment, un tanc aflat în dispozitivul de apărare al ministerului (format din peste 25 de tancuri, 15 blindate, tunuri antiaeriene, în jur de 500 de militari, printre care și parașutiști) s-a îndreptat spre ei și apoi a deschis focul asupra ABI-ului în care se afla Trosca. Opt luptători USLA au fost uciși și călcați cu șenilele.

Totul s-a întâmplat din cauză că militarii care păzeau ministerul aveau ordin general, dat cu mult timp înainte de generalul Militaru, de „foc asupra elementelor suspecte”, dar nu au fost anunțați de venirea la ordin a vehiculelor USLA. Informație omisă în confuzia generală ori din rea-voință.

Cert este că Gheorghe Trosca, Eugen Trandafir Cotună, Andrei Ștefan, Ion Muicaru, Emil Oprea, Florin-Constantin Surpățeanu, Teodor Neagoe și Ion Costache au murit și, mult timp după acest tragic incident, au fost considerați teroriști.

Act premeditat sau accident?

Principala întrebare fără răspuns este de ce au fost uciși cei opt luptători USLA, în frunte cu Gheorghe Trosca. Istoricul Mădălin Hodor este unul dintre cei care au studiat incidentul din noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989. El a pus cap la cap mai multe fapte și mărturii, mai ales ale militarilor aflați în dispozitivul de apărare al Ministerului Apărării, și a publicat o serie de articole.

Concluzia lui Hodor a fost că, „deşi nu putem exclude ipoteza unui act premeditat, fie şi din cauza istoriei din spatele incidentului şi a circumstanţelor în care s-a petrecut, cea mai plauzibilă explicaţie este că moartea lui Trosca şi a uslaşilor săi s-a datorat precipitării şi lipsei de prevedere a lui Gheorghe Ardeleanu, interesat în primul rând de salvarea sa şi de câştigarea încrederii noilor săi „stăpâni“. 

Dornic să-şi afirme „ataşamentul“, acesta i-a chemat pe Trosca şi Isac la MApN pentru a arăta că unitatea sa este de partea „revoluţiei“, dar nu a făcut nimic pentru a comunica dispozitivului de apărare schimbarea ordinelor şi modificarea traseului stabilit. Restul a fost făcut de „trăgătorii“ din blocuri, după scenariul repetat în zilele anterioare cu detaşamentul lui Truţulescu şi elevii de la ATM, şi de riposta provocată a militarilor din dispozitiv.

Ardeleanu a încercat apoi să muşamalizeze episodul, prefăcându-se afectat de moartea oamenilor săi, pentru a nu fi bănuit. El ar fi putut, când evenimentele erau în desfăşurare, măcar să încerce să oprească tirul militarilor şi să le comunice identitatea uslaşilor. Nu a făcut-o pentru că aceasta ar fi echivalat cu un autodenunţ şi l-ar fi expus ca autor al unui ordin neautorizat. Nu a făcut nimic nici să împiedice profanarea cadavrelor din stradă şi transformarea lor în „terorişti“. Era, cel puţin pe moment, o variantă convenabilă, care îl acoperea. De restul detaliilor se va ocupa mai târziu.

Pentru Gheorghe Trosca, premeditată sau nu, vinovăţia lui Ardeleanu a fost dincolo de orice dubiu. De aceea a rostit fraza pe care a auzit-o plt. maj. Cristina Vasile de la USLA, cea care a monitorizat convorbirile din timpul misiunii: „M-ai trimis la moarte, trădătorule!“. Şi nu se referea la Nicolae Militaru.

De ce ar fi trebuit eliminat locotenent-colonelul Trosca

O altă teorie, mult mai vehiculată, este că vinovatul principal ar fi fost generalul Nicolae Militaru. Numit verbal ministru al Apărării, de către Ion Iliescu, chiar în noaptea de 23 decembrie 1989, atât Militaru, cât și alte persoane aflate în acea noapte în jurul lui erau direct interesate ca Trosca să fie redus la tăcere. 

Ca ofițer de contrainformații, Trosca ar fi lucrat la dosarul „Corbii”, prin care mulți membri ai grupului care forma noua putere au fost deconspirați, înainte de revoluție, că aveau legături cu serviciile secrete sovietice. 

Această versiune este susținută de mulți martori, printre care Filip Teodorescu, colonel de Securitate și fost locţiitor al şefului Direcţiei a III-a, Contraspionaj, Nicolae Iosub, fost ofițer la DSS – Contrainformaţii Militare, chiar de Victor Atanasie Stănculescu și Virgil Măgureanu, primul director al SRI, dar și de alți ofițeri din Armată sau Securitate și o serie de istorici.

Audiat ca martor în dosarul Revoluției, fostul securist Nicolae Iosub a declarat că dosarul „Corbii” conținea dovezi obținute prin munca informativă a celor de la fosta UM 0110 despre o serie de ofițeri din Armată care aveau legături cu serviciile secrete sovietice. Printre personajele din dosar era și generalul Nicolae Militaru, care apărea cu numele de cod „Milică”. Militaru ar fi făcut parte dintr-o rețea de ofițeri de rang înalt ai Armatei controlată de GRU – fostă KGB. Conectați la această rețea erau și câțiva civili, printre care Ion Iliescu și Virgil Măgureanu. Scopul acestei grupări ar fi fost ca, având sprijinul Moscovei, să-l răstoarne pe Ceaușescu.

Rețeaua ar fi fost deconspirată de ofițerul de contrainformații Gheorghe Trosca prin dosarul „Corbii”, care a ajuns pe masa lui Ceaușescu. Acesta, temându-se de represaliile sovieticilor, a interzis luarea de măsuri drastice și a ordonat doar măsuri preventive. Adică subiecții au fost informați că sunt supravegheați și apoi au fost marginalizați. 

De exemplu, Nicolae Militaru (ajuns general-colonel în 1974), care era comandantul Armatei a II-a, după ce a fost deconspirat ca agent GRU, în anul 1978 a fost trecut în rezervă de la funcția militară și numit adjunct al ministrului construcțiilor industriale. 

Filip Teodorescu (care a fost inculpat pentru participarea la reprimarea revoluției de la Timișoara din 1989 și în cele din urmă achitat) declara că „Trosca a documentat activitatea criminală, ca agent sovietic, desfăşurată de generalul Nicolae Militaru.”

Unele mărturii spun că, în momentul în care s-a decis să fie chemați uslașii la sediul MApN, Nicolae Militaru ar fi cerut expres ca Trosca să conducă operațiunea. Acest detaliu este consemnat și în rechizitoriul Revoluției întocmit de Parchetul Militar.

Într-o discuție cu istoricul Alex Mihai Stoenescu, generalul Victor Stănculescu a declarat și el că uciderea lui Trosca a fost răzbunarea lui Militaru: „A fost dorința de răzbunare a lui Militaru. L-am văzut, îmi spunea, voia să se răzbune. Așa a făcut și cu nefericiții aceia din fața ministerului. Nu numai pe Trosca, pe ceilalți a vrut să-i omoare pe stadion. Și asta din 23, nu din 24, cum spune Iliescu.” 

Tot Stănculescu declara într-un interviu că „Trosca a fost unul dintre cei care au cercetat, documentat şi descoperit că Militaru a avut legături cu KGB-ul. Iar Militaru i-a plătit poliţa. Drept dovadă, imediat după ce a fost instalat ministru, Militaru a ordonat Arhivelor Militare să găsească dosarele („Corbii’) şi să le distrugă (…) Militaru a dorit răzbunare completă împotriva ofiţerului care l-a deconspirat, o umilinţă completă, prin batjocorirea cadavrului acestuia, arderea lui, decapitarea şi expunerea publică. Ăsta era caracterul lui.”

Distrugerea documentelor a fost confirmată și de o notă emisă de SRI, la sfârșitul anului 1991, la cererea conducerii instituției, care informa că „toate documentele referitoare la activitatea fostei UM 0110 au fost distruse în timpul evenimentelor din decembrie 1989”. 

Și Virgil Măgureanu, devenit primul director al SRI, a declarat ca martor în rechizitoriul Revoluției că „episodul Trosca şi tragedia acelui moment sunt urmare a acţiunii deliberate a generalului Militaru.” 

Măgureanu mai adăuga că „generalul Militaru, numit deja ministrul Apărării Naţionale, crea o imagine apocaliptică a ceea ce se întâmpla în exteriorul MApN, unde ne aflam cu toţii. Acesta vorbea despre elicoptere şi desanturi iminente, despre atacul presupuşilor terorişti în grupuri numeroase, pentru a ataca diferite obiective în Bucureşti şi în ţară. Am fost martor la aceste expuneri ale generalului Militaru (…).”

Istoricul Cristian Troncotă susține și el că Militaru a fost agent GRU, iar sovieticii s-au implicat în evenimentele din 1989. El mai aduce în discuție și o stenogramă din 27 decembrie 1989, care evidențiază asigurările pe care Tiajelnikov, ambasadorul URSS la București de atunci, le dădea lui Ion Iliescu și lui Petre Roman, din partea lui Gorbaciov, cum că vor primi și în continuare același ajutor ca până atunci.

Aceste mărturii întăresc ipoteza că, în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, Nicolae Militaru s-a răzbunat pe Trosca pentru tot răul care i l-a provocat.

Cine a fost Gheorghe Trosca?

Gheorghe Trosca, ridicat la gradul de colonel post-mortem, era în timpul revoluției șef de Stat-Major la USLA. În 1967, Trosca a absolvit Școala Militară Superioară de la Sibiu, specialitatea chimie. Ca tânăr locotenent, a fost repartizat la o unitate militară din Constanța. În 1968, pentru că avea un dosar bun și „origini sănătoase”, Trosca a fost încadrat ca ofițer de contrainformații în cadrul Armatei a II-a (condusă de Nicolae Militaru între 1969 și 1978) și apoi a fost mutat la Direcția a IV-a a Securității (care se ocupa de contraspionajul militar) ca ofițer de contrainformații militare. 

Abia în anul 1986, Trosca ajunge la USLA, avansând până în poziția de șef al Statului-Major. În calitatea sa de ofițer de contrainformații la Direcția a IV-a, Trosca ar fi lucrat la dosarul „Corbii”, în urma căruia Nicolae Militaru, și nu numai, a fost umilit și marginalizat de regimul Ceaușescu. 

Opozanții acestei teorii susțin că Trosca nu avea cum să contribuie la deconspirarea lui Militaru (dacă acesta într-adevăr ar fi fost agent GRU) pentru că, între 1977 și 1979, ofițerul de contrainformații a studiat la Academia Militară, Facultatea de Arme Întrunite, Tancuri şi Auto. Iar când a revenit la Direcţia a IV-a, Militaru era deja mazilit. 

Pe de altă parte, foști ofițeri de informații afirmă că toți lucrătorii implicați în dosarul „Corbii” au fost deplin conspirați mai ales pentru a fi feriți de represaliile Moscovei. Or, o acoperire mai bună decât cursurile Academiei Militare, exact în momentul căderii lui Militaru, pentru Trosca nu a existat. 

Iar Nicolae Militaru a fost supravegheat informativ și după ce a fost trecut pe linie moartă. Așa cum reiese chiar din declarația de martor a lui Nicolae Iosub: „Aş dori să menţionez un fapt care poate clarifica cauza decesului colonelului Trosca în decembrie 1989 în faţa MApN. Nu mai reţin exact anul (n.r. – în alte mărturii este specificat anul 1983), însă Trosca deţinea funcţia de înlocuitor la comandă în cadrul Serviciului de Contrainformaţii al Armatei I. În cursul unei zile am primit informaţia că gl. Militaru, care se afla în rezervă la acea dată, a primit la domiciliul său vizita unui ofiţer din cadrul armatei. Am identificat autovehiculul cu care se deplasase ofiţerul ca aparţinând parcului auto din cadrul Armatei I, astfel încât şeful meu l-a chemat pe colonelul Trosca şi i-a expus datele privind informaţiile culese, cerându-i să ne sprijine prin identificarea ofiţerului care efectuase cursa respectivă şi stabilirea împrejurărilor discuţiilor cu Militaru etc. 

Colonelul Trosca era un temperament vulcanic şi reîntors la unitatea sa, l-a identificat şi l-a chemat pe ofiţer în biroul său, contrar uzanţelor muncii şi pe un ton agresiv i-a cerut informaţiile referitoare la întâlnirea cu Militaru. Nu cunosc ce date i-a oferit acel ofiţer, dar cu siguranţă în cel mai scurt timp l-a informat pe gl. Militaru asupra faptului că este supravegheat şi este în atenţia colonelului Trosca. Deşi intervenţia acestuia a fost doar pasageră, la solicitarea noastră, eu cred că numele a rămas în memoria gl. Militaru şi când s-a ivit momentul oportun, acesta s-a răzbunat pentru episodul respectiv, luând măsurile care au condus la decesul lui Trosca din noaptea de 23/24.12.1989 în faţa MApN.”

După revoluție, Trosca și subalternii lui au fost declarați eroi și avansați în grad post-mortem. Apoi, după ce CNSAS a emis dovada că Trosca a făcut poliție politică și la insistențele multora (mai ales ale Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989), printr-un decret semnat de Traian Băsescu în 2011, i-a fost retras titlul de erou-martir.  

Cu toate acestea, Serviciul Român de Informaţii comemorează Ziua Luptătorului Antiterorist pe 24 decembrie, data la care a avut loc incidentul căruia i-au căzut victime luptătorii USLA, iar la Monumentul Luptătorului Antiterorist, amplasat la locul masacrului, se depun coroane.  

Când a apărut dosarul„Corbii”, al spionilor subordonați Moscovei

Dosarul „Corbii” își are originile la sfârșitul anilor ‘60, după ce Ceaușescu s-a opus invaziei Cehoslovaciei de către statele Pactului de la Varșovia (anul 1968), iar URSS și-a intensificat spionajul în țara noastră. Atunci, Direcția Generală de Contraspionaj (Sectorul țări socialiste) a deschis dosarul „Corbu” pentru a-i urmări informativ pe Korbilov Vladimir (numit în anul 1971 reprezentant al televiziunii sovietice la București), pe Krupski Petrovici Vladislav (numit în 1969 viceconsul la Secția Consulară a Ambasadei URSS la București) și pe Pescerski Vladimir Leonidovici (consilier la ambasada sovietică din București, la Secția Politică, din anul 1967). 

Securitatea îi bănuia pe aceștia că erau spioni sovietici care construiau în România o rezidență a GRU și KGB și că aveau legături cu generalul-maior Ștefan Kostyal (care studiase la Moscova). De altfel, Kostyal a fost printre primele victime din dosarul „Corbii”, iar în 1970 a fost degradat până la gradul de soldat pentru că, împreună cu alte persoane, au complotat împotriva lui Ceaușescu.

Generalul Kostyal, coleg de celulă cu Sorin Ovidiu Vîntu

Deși fusese degradat și i se impusese domiciliu forțat la Curtea de Argeș, Kostyal a continuat să dezvolte rețeaua care complota împotriva lui Ceaușescu. Din acest motiv, Securitatea a extins munca informativă, iar denumirea „Corbii” s-a extins asupra tuturor persoanele care formau cercul conspiraționist al lui Ștefan Kostyal. La un moment dat, în anii ‘80, pentru a-l mai liniști, Securitatea l-a încarcerat pe Kostyal sub acuzația oficială de furt de energie de la contorul de acasă (perioadă în care a fost coleg de celulă cu Sorin Ovidiu Vîntu).

Cu toate acestea, în anii ’80, cercul lui Kostyal s-a extins, iar cele mai importante persoane racolate au fost Ion Ioniţă (și el școlit la Moscova și care ajunsese ministru al Apărării între 1966 și 1976 şi vice-prim-ministru între 1976 și 1982), generalul Nicolae Militaru (și el absolvent al Academiei Militare „Mihail Frunze” din Moscova), comandantul de rangul I Radu Nicolae şi comandorul Anton Bejan.

Iar grupul de ofițeri închegat de Kostyal avea conexiuni strânse cu cel al civililor din care făceau parte Ion Iliescu, Virgil Măgureanu sau Silviu Brucan.

Chiar și în timpul revoluției, Kostyal a fost foarte activ, el contribuind la arestarea lui Ilie și Nicolae Andruța Ceaușescu (frații lui Nicolae Ceaușescu, unul general de Armată, iar celălalt general de Securitate). După revoluție, lui Kostyal i s-a redat gradul de general-maior și s-a bucurat de pensia militară până în anul 2013, când a decedat.

UM 0110 anti-KGB

Direcția a IV-a de Contraspionaj Militar se ocupa cu precădere de militarii implicați în acțiuni de spionaj sau aflați în relații cu spioni străini. Aceasta era în colaborare strânsă cu UM 0110, care se subordona direct Departamentului Securității Statului. 

Recunoscută și ca Unitatea „anti-KGB”, UM 0110 avea, în decembrie 1989, 278 de angajați, majoritatea ofițeri. Unitatea se ocupa în special de civilii suspectați că aveau legături cu serviciile secrete alte țărilor din blocul comunist, mai ales din URSS. Conform declarațiilor lui Nicolae Iosub, fost ofițer al Direcției a IV-a Contraspionaj Militar, care a lucrat începând cu anul 1983 în dosarul „Corbii”, UM 0110 l-a supravegheat informativ pe Ion Iliescu și grupul de civili care gravitau în jurul lui Nicolae Militaru și a celorlalți militari din dosarul „Corbii”.

UM 0110 a fost creată în anul 1978 (anul în care a fugit și Ion Mihai Pacepa), când au fost comasate două unități militare speciale, respectiv UM 0920/A și UM 0625/RB. La rândul lor, acestea aveau rădăcini încă din anii ‘60, când au fost create pentru a contracara spionajul țărilor socialiste aliate.

Astfel, Sectorul de Contraspionaj State Socialiste, înființat în 1963, a fost reorganizat ca Secție Specială în anul 1968 în cadrul Direcției Generale de Contraspionaj. În contextul invaziei Cehoslovaciei la ordinul sovieticilor, structurile de contrainformații ale României Socialiste au trebuit să fie reconfigurate. 

Conform revistei Historia, în 1972, a fost înființată UM 0920/A ca unitate militară specială – contraspionaj state socialiste, conexată în activitate cu nou-organizatul Departament de Informații Externe (indicativ UM 0920), care se ocupa de organizarea și desfășurarea de activitate contrainformativă pe teritoriul României în rândul cetățenilor aparținând statelor socialiste în vederea cunoașterii, prevenirii, descoperirii și lichidării acțiunilor ostile politicii și statului nostru și 0625/RB, a cărei sarcină era „organizarea și desfășurarea de activitate contrainformativă în vederea descoperirii, prevenirii și contracarării acțiunilor inițiate de unele state socialiste sau de persoane din interior (cetățeni români) prin care urmăresc subminarea acțiunilor politicii interne și externe a R.S. România sau care sunt împotriva conducerii partidului și statului”.

UM 0625/RB s-a aflat în subordinea Direcției de Contraspionaj (a III-a, al cărei indicativ a devenit UM 0625) din Ministerul de Interne. Deși aveau activități independente, cele două unități speciale de contraspionaj se consultau și cooperau strâns în activitate. Însă toți ofițerii și activitățile lor erau deplin conspirate și ținute cât mai ferit de sovietici. Din acest motiv, pentru munca presupunând dezvăluirea identității erau folosiți ofițeri din alte structuri ale Securității care raportau direct ofițerilor de caz. 

Cu toate acestea, pe lângă activitățile de contraspionaj, ofițerii din cadrul acestor unități speciale au mai fost folosiți și de liderii Partidului Comunist pentru a-și spiona rivalii, mai ales că beneficiau de tehnică de ascultare de ultimă generație. De menționat este că din UM 0625/RP s-a născut, în anul 1977, și USLA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro