15. Acesta este numarul de pacienti care au sansa de a se intoarce la o viata normala, dupa ce familiile a doua persoane aflate in moarte cerebrala au acceptat ca acestora sa le fie prelevate organele.
„Marti seara, la ora 21.00, aveam acordul celor doua familii ale donatorilor. A inceput imediat prelevarea de organe si apoi operatiile propriu-zise. Cei doi donori, un barbat de 26 de ani si unul in varsta de 39 de ani au fost extraordinar de bine ingrijiti la Spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti, astfel incat s-a putut lua de la ei un numar important de organe. Este vorba de o inima, patru rinichi, ficatul de la ambele persoane, precum si tesuturile. Vor avea de profitat 15 pacienti, care au nevoie de diferite operatii de transplant”, ne-a declarat dr. Victor Zota, coordonatorul Comisiei Nationale de Transplant.
Transplantul de cord a fost realizat marti noaptea, la „Urgenta Floreasca”, de o echipa condusa de profesor Serban Bradisteanu. David, un tanar de 30 de ani, sofer de tir din Baia Mare, a primit o inima „cu patru ani mai tanara”. „Tanarul suferea de cardiomiopatie dilatativa. Operatia a decurs in conditii foarte bune, iar pacientul se simte in prezent bine. Este foarte important faptul ca, datorita ingrijirii deosebite de care au beneficiat donatorii, calitatea organelor a fost deosebita. Nu s-a putut preleva decat o inima, deoarece celalalt pacient suferise anterior un stop cardiac”, ne-a declarat doctor Serban Bradisteanu.
Si la Institutul Fundeni, medicii au fost in „priza” ore-n sir. Echipa condusa de prof. Irinel Popescu a efectuat doua interventii extrem de complicate. Este vorba despre un „split-liver” (un ficat a fost impartit la doi primitori) si un „domino” (un ficat primit de o persoana, de la care este prelevat un ficat cu deficiente, utilizat pentru un alt transplant).
In primul caz, ficatul prelevat de la unul din donatorii in moarte cerebrala de la „Urgenta” a fost „impartit” in doua portiuni. Una a fost transplantata unei tinere cu o afectiune foarte rara, iar cea de-a doua, unei fetite de patru ani, bolnava de ciroza. Ficatul tinerei (care suferea de o boala constand intr-o defectiune enzimatica a acestui organ) a fost la randul sau transplantat unei femei in varsta de 41 de ani, care suferea de cancer hepatic. Tot in cursul zilei de ieri urma sa fie efectuat al patrulea transplant hepatic, primitor fiind un barbat in varsta de 40 de ani, suferind de ciroza hepatica.
Alti patru pacienti urmeaza sa fie supusi unor interventii de transplant renal. Doi din rinichii prelevati marti seara au luat drumul clinicii din Cluj-Napoca, unde profesorul Mihai Lucan va coordona operatia de transplant, iar ceilalti doi au ramas la Institutul Fundeni, unde pacientii vor fi supusi unor interventii similare, coordonate de profesorul Ionel Sinescu.
In Romania, de la inceputul anului si pana in prezent, familiile a 18 pacienti aflati in moarte cerebrala au fost de acord ca organele acestora sa fie prelevate in vederea efectuarii de transplanturi.