La Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au fost numiţi vicepreşedinţi Florentina Ionescu şi Alexandru Drăghici. La Autoritatea Vamală Română a fost numit vicepreşedinte Alexandru Dudu. Numirile celor trei au fost publicate în Monitorul Oficial.

De asemenea, Marcel Mutescu a devenit noul președinte al Autorității Vamale, după demiterea lui Ion Cupă. Numirea lui Mutescu a fost publicată joi, 18 ianuarie, în Monitorul Oficial.

Boloș a cerut schimbările

Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a anunțat miercuri seară, 17 ianuarie, că va demite vicepreședinții ANAF, apoi urmează schimbări și la vămi.

Boloș a spus însă că nu o va demite și pe șefa ANAF, Nicoleta Cîrciumaru. „Este o doamnă extrem de muncitoare, extrem de onestă, profesionistă. Vicepreședinții vor face parte din propunerea de a fi revocați din funcții. Toți, da. La vămi urmează cât de curând să vedeți schimbările. Sunt schimbări care sper să aducă profesionalism și implicare în realizarea obiectivelor de investiții”, a spus Marcel Boloș.

Ministrul de Finanțe a spus încă de la finalul anului trecut că va cere premierului Ciolacu, după Bobotează, revocarea câtorva conducători din cadrul Autorităţii Vamale şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, fără să precizeze însă despre cine este vorba.

„După Bobotează voi ieşi public şi voi cere domnului prim-ministru revocarea din funcţie a câtorva conducători din cadrul celor mai importante instituții pentru România, şi aici mă refer la Autoritatea Vamală Română, tot cu subiect şi predicat spun acest lucru, şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală”, a spus Boloș pe 30 decembrie 2023.

El a precizat atunci că nu vrea „să pară obraznic” în relaţia cu premierul Ciolacu, „dar sunt instituţii prea importante pentru statul român, de care depinde funcţionarea statului român, şi de aceea nu sunt tolerant cu lipsa de performanţă, implicare şi dezordinea”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (6)
Avatar comentarii

sorinzainescu68 19.01.2024, 22:55

Să speram că vor fi competenți

Avatar comentarii

Alex.59 19.01.2024, 23:26

Alții la rând la spăgi, comisioane și alte "beneficii" uzuale..! ?

Avatar comentarii

K476 20.01.2024, 01:31

Ce a fost pana acum s-a prescris pt cei vechi si nu e pb celor noi. Ce e de acum inainte, ei abia au venit si nu stiau. Mostenirea grea..

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.