Rata de incidență în București a fost pe un trend ascendent în ultimele zile, ajungând vineri la 7,68 după ce joi a fost raportată o rată de 6,64. Astfel, CMSBU a fost convocat în termenul legal de 48 de ore, stablind mai multe măsuri.

Printre măsurile anunțate de prefectură vineri seara se numără: masca obligatorie în spațiile aglomerate, magazinele și operatorii economici de servicii vor funcționa cu publicul doar până la ora 18:00, ulterior fiind disponibilă doar livrarea la domiciliu.

De asemenea, competițiile sportive pot avea loc cu participarea doar a celor vaccinați, iar cinematografele și sălile de spectacole vor fi închise. Totodată spectacolele, concertele și festivalurile în aer liber vor fi permise în anumite condiții.

Totodată, se instituie carantina de weekend, când de la ora 20:00 vor putea circula doar cei vaccinați sau care au un motiv întemeiat.

Organizarea de nunţi şi botezuri este interzisă începând de duminică, potrivit unei hotărâri a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) adoptată în şedinţa de vineri. De asemenea, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cinematografe şi instituţii de spectacole şi/sau concerte sunt interzise de duminică.

  • Activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.
  • În spaţiile publice – pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă – se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura.
  • Se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.
  • În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.
  • Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise.
  • Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu un număr mai mare de 2.500 de spectatori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
  • Activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.
  • Se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber.

Potrivit noii hotărâri, adoptate joi seară de CNSU, în localitățile în care rata de infectare este între 6 și 7,5 la mia de locuitori se impune carantina de noapte în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, între orele 20.00 și 5.00.

După ce rata de incidență sare de 7,5, carantina de noapte se impune în toate zilele săptămânii, tot între 20.00 și 5.00. În acest interval pot ieși însă din case persoanele vaccinate și cele care au trecut prin boală. Carantina de noapte vizează, așadar, în special persoanele nevaccinate.

Noi reglementări vor fi adoptate sâmbătă

Prevederile adoptate la nivelul Municipiului București sunt conforme cu vechile norme stabilite de Guvern, urmând ca Executivul să adopte sâmbătă noile reglementări la nivel național.

Ședința de Guvern în care se vor discuta Hotărârea CNSU adoptată joi seara va avea loc sâmbătă la ora 12:00 în ședința de Guvern, potrivit agendei premierului.

Potrivit Prefecturii Capitalei, întrucât măsurile propuse de CNSU prin hotărârea nr. 76/30.09.2021 nu îşi produc efecte în afara aprobării lor prin acte normative ale Guvernului, iar şedinţa de guvern va fi sâmbătă, pentru constatarea încadrării în limitele incidenţei cumulate în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în HG 932/2021 cu modificările şi completările ulterioare, au fost convocaţi membrii CMBSU pentru vineri pentru a hotărî asupra măsurilor ce urmează a fi adoptate şi termenului de intrare în vigoare a acestora.

 
Citeşte şi:

Tragedia de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, prin ochii unui fiu rămas fără mamă

Dacian Cioloș este noul președintele USR PLUS, după ce a obținut 50,9% din voturi

Când constată eșecul statului, Iohannis vorbește ca și cum nu ar face parte din el

     
Povestea timișoreanului care s-a mutat în 2004, în mijlocul Atlanticului. Ce spune acum, după 17 ani, despre țara care i-a atras mereu pe români
PARTENERI - GSP.RO
Povestea timișoreanului care s-a mutat în 2004, în mijlocul Atlanticului. Ce spune acum, după 17 ani, despre țara care i-a atras mereu pe români
BOMBĂ! Anamaria Prodan a primit lovitura de grație chiar azi. Ce a aflat impresara sâmbătă, 4 decembrie
Playtech.ro
BOMBĂ! Anamaria Prodan a primit lovitura de grație chiar azi. Ce a aflat impresara sâmbătă, 4 decembrie
Fetiță de 8 ani din Grecia, ”moarte lentă și dureroasă” după ce a fost strivită de poarta metalică a unei fabrici. Martorii au rămas nepăsători
Observatornews.ro
Fetiță de 8 ani din Grecia, ”moarte lentă și dureroasă” după ce a fost strivită de poarta metalică a unei fabrici. Martorii au rămas nepăsători
Horoscop 5 decembrie 2021. Peștii au unele impresii greșite sau exagerate, destul de departe de realitate
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2021. Peștii au unele impresii greșite sau exagerate, destul de departe de realitate
Accident cumplit în Popești-Leordeni. O femeie a murit călcată de un camion pentru transportul betonului
Știrileprotv.ro
Accident cumplit în Popești-Leordeni. O femeie a murit călcată de un camion pentru transportul betonului
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Telekomsport
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!