Mai exact, paragraful 6 al regulamentului invocat de senatorii americani spune că „nominalizările care nu au fost nici confirmate şi nici respinse pe parcursul sesiunii în care au fost făcute nu pot fi examinate în nicio sesiune ulterioară fără a fi înaintate din nou Senatului de către preşedinte”, transmite Agerpres.

Trump a trimis Senatului nominalizarea lui Adrian Zuckerman la sfârşitul lunii iulie 2018.

În prezentarea făcută pe site-ul Casei Albe, se menționează că Zuckerman a emigrat în SUA din România la vârsta de 10 ani și vorbește fluent româna. De profesie avocat, el a fost admis în baroul din New York în 1984, fiind partener în cadrul firmei internaționale de avocatură Seyfarth Shaw LLP.

Anterior, el a mai ocupat funcția de co-coordonator al departamentului de servicii naționale imobiliare la Epstein Becker & Green, PC, New York, iar mai înainte a fost coordonator pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York.

În trecut, el a mai ocupat funcția de președinte al unui juriu de selecție judiciară al unei instanțe civile și de arbitru pentru Consiliul Imobiliar din New York.

Activ în domeniul filantropic şi educaţional, Adrian Zuckerman face parte din consiliului Kids Corp și este membru al consiliului absolvenților New York Law School (Facultatea de Drept de la New York). El mai are o diplomă preuniversitară de la Massachusetts Institute of Technology (MIT).


Citește și:

Un român a trecut de unul din cele mai severe interviuri şi a lucrat pe Wall Street! Sfat preţios: „Niciodată să nu-ți compromiți sănătatea pentru job”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.