Primele măsuri pe care vrea să le ia noul manager al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași: „Infecţii nosocomiale există peste tot în lume”

 1 comentariu

Noul manager al Spitalului de Copii din Iași a anunțat care sunt primele măsuri pe care vrea să le ia. Radu Constantin Luca, recunoaște existența infecțiilor nosocomiale, însă spune că trebuie să fie respectate cu strictețe protocoalele în astfel de situații și măsurile impuse în raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății.

Ce spune noul manager al Spitalului de Copii din Iași despre infecțiile nosocomiale

Radu Constantin Luca a preluat funcția de manager al Spitalului de Copii Iași, după ce Cătălin Ionescu a fost demis. Decizia de numire a lui Radu Constantin Luca a aparținut Consiliului Județean Iași.

Noul manager al Spitalului de Copii din Iași a subliniat importanța implementării măsurilor conform protocoalelor pentru a combate răspândirea infecțiilor nosocomiale.

„Infecții nosocomiale există peste tot în lume, însă trebuie luate măsurile conform protocoalelor, pentru a reduce fenomenul și a combate răspândirea acestora. Această tragedie ne obligă pe toți să îmbunătățim modul în care funcționează spitalul”, a spus acesta, potrivit News.ro.

Primele măsuri aplicate la Spitalul „Sf Maria” din Iași după ce șapte copii au murit

Noul manager al spitalului a anunțat că va începe implementarea măsurilor impuse de Raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății. Acesta a promis o comunicare transparentă cu autoritățile sanitare și o monitorizare atentă a aplicării procedurilor medicale.

„Vom începe aplicarea măsurilor impuse în Raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății. Vom comunica deschis și transparent cu toate autoritățile sanitare și vom monitoriza îndeaproape aplicarea procedurilor și respectarea standardelor de siguranță medicală.

Fac apel la întregul colectiv al spitalului pentru a sprijini și respecta toate măsurile pe care le vom lua în această perioadă, astfel încât să redăm părinților încrederea și să ne îndeplinim misiunea de a îngriji cu responsabilitate micii pacienți”, a mai precizat Radu Constantin Luca.

Deficiențe grave identificate în rapoartele Corpului de Control al Ministerului Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că rapoartele Inspecției Sanitare de Stat și ale Corpului de Control au evidențiat probleme serioase în aplicarea procedurilor pentru limitarea răspândirii infecțiilor nosocomiale. De asemenea, s-au constatat nereguli în numirea șefei Secției ATI și a medicului epidemiolog.

Alexandru Rogobete a menționat că aceste rapoarte vor fi înaintate Parchetului General. El a subliniat că și în 2024 au fost efectuate controale care au identificat nereguli, iar recomandările făcute atunci nu au fost implementate.

Șapte copii au murit la Spitalul Sf. Maria din Iași din cauza unor infecții nocosomiale

La Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, 7 copii au murit în urma unor infecții nosocomiale cu bacteria Serratia Marcescens și Candida guilliermondii. Șase dintre aceștia au murit în Iași, iar al șaptelea copil, infectat cu aceleași bacterii, a decedat într-un spital din București după transfer.

Copiii aveau vârste de până la opt ani și sufereau de boli grave, iar infecțiile s-au produs în secția de Terapie Intensivă (ATI).

Investigările au arătat că bacteria ucigașă a fost descoperită în scurgerea unei chiuvete din sala ATI, singura chiuvetă unde personalul se putea spăla pe mâini, iar secția nu respecta normele de igienă și izolare, cu măsuri luate cu întârziere. De asemenea, reprezentanții spitalului au raportat cu întârziere cazurile către autorități, iar reacția a fost întârziată, ceea ce a facilitat răspândirea infecției. Ministerul Sănătății a declanșat o anchetă și a constituit o Celulă de criză.

Ce măsuri a luat Ministerul Sănătății după tragedia de la Iași

Ministerul Sănătății a luat mai multe măsuri ferme după tragedia de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași și a trimis Corpul de Control la unitatea medicală:

  • A fost dispusă demiterea conducerii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași și schimbarea managerului spitalului, din cauza reacției întârziate și a deficiențelor grave de coordonare administrativă și procedurală.
  • Echipele din secțiile ATI vor fi extinse cu personal specializat, inclusiv medici epidemiologi, pentru un control și monitorizare mai riguroasă a infecțiilor.
  • Sancțiuni clare și aplicabile imediat vor fi impuse pentru nerespectarea protocoalelor privind controlul și limitarea infecțiilor nosocomiale.
  • Ministerul a subliniat că problema nu a fost lipsa de resurse, ci nerespectarea protocoalelor și reacția întârziată a instituțiilor implicate.
  • A fost limitată internarea în secția ATI afectată, iar accesul personalului străin secției și al vizitatorilor a fost restricționat.
  • Ministrul Sănătății a precizat că protocoalele pentru prevenirea infecțiilor trebuie respectate cu strictețe și nu sunt opționale, subliniind că toți cei responsabili vor răspunde administrativ și penal dacă este cazul.

Cine este medicul Radu Constantin Luca, noul manager al Spitalului de Copii din Iași

Radu Constantin a fost numit numit pentru un mandat inițial de 30 de zile. El este medic primar în chirurgie pediatrică și specialist în chirurgie laparoscopică de nivel 1, potrivit BZI.ro. Numirea sa a venit după demiterea fostului manager interimar, dr. Cătălina Ionescu, în urma tragediei cu decesele provocate de infecții nosocomiale în secția ATI a spitalului.

Radu Luca lucrează în spital din 2014 și este considerat un om implicat în activitatea medicală a unității, cu referințe bune din partea colegilor săi. Nu are experiență anterioară în conducerea unei instituții medicale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Toni2 03.10.2025, 06:17

    Infecțiile nosocomiale ore fi existat și în alte părți dar ca în România unde mor oameni multi nu există în nici o țară din Europa, pentru că sunt numiți politic manageri de spitale persoane incompetente și ticăloși care nu fac nimic pentru eliminarea cauzelor acestor infecții, dar sunt plătiți cu salarii enorm de mari pentru care nu fac mai nimic, decât suceli si invarteli având pe lângă funcția de manageri și activități la clinici private sau cabinetul propriu.

ALTE ȘTIRI
O femeie căreia vântul i-a suflat umbrela roșie și merge pe stradă prin ploaie
10:47
Cod galben de vânt puternic și lapoviță la munte. ANM a emis noi alerte meteo: zonele vizate de rafale și ploi în următoarele 24 de ore
Mihai Chiriță este acuzat că ar fi prejudiciat . Sursa foto: Shutterstock, Facebook / Mihai Chiriță
Analiză
10:00
Achiziție „în orb” la Primăria Iași: factură de două milioane de lei, avizată și achitată în mai puțin de trei ore. Ce a cauzat atâta grabă în instituția publică condusă de Mihai Chirica
MONDEN
Actorul Toma Cuzin îi dă viață lui Firicel în Las Fierbinți | sursa foto: PRO TV
10:59
Actorul Toma Cuzin a fost reținut. Firicel din Las Fierbinți a făcut accident cu permisul suspendat și pozitiv la DrugTest
johnny depp si cage
10:45
10 vedete care au avut averi fabuloase și cum au pierdut totul
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Getty Images
12 oct.
Luca Niculescu anunță cu trei zile înainte să depună lista miniștrilor în Parlament că nimeni nu i-a oferit garanții că Guvernul lui va trece. Ce variante are
Ultimele știri
Exclusiv
12:04
Cine e actorul care a murit după ce a filmat câteva cadre în noul film al lui Mircea Bravo: „Mai era o scenă în care trebuia să apară”
12:02
Mesajul neașteptat transmis de Nicoleta Luciu după 14 ani de căsnicie cu Zsolt Csergo. „Unii bărbați au femei fericite lângă ei”
11:57
În 1974, mii de rândunele au fost urcate într-un Boeing 727, alături de 140 de pasageri. Povestea neobișnuitei operațiuni de salvare a păsărilor din Europa
11:35
Inflaţia a crescut la 6,6% în septembrie. Economistul Adrian Mitroi explică de ce s-a mărit rata anuală după 3 luni de scădere: „Probabil că o să închidem anul în jur de 7%. E geo-inflație”
TRENDING
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
12 oct.
Horoscop 13 octombrie 2026. Peștii, a venit momentul să își spună întrebări despre activitatea lor de zi cu zi și să afle ce ar putea regla
Portretul unei doamne blonde cu o atitudine pozitivă, îmbrăcată în halat de laborator, care zâmbește către aparatul foto în timp ce prezintă două flacoane de pastile, într-un birou.
10:51
Adevărul despre suplimentele pentru longevitate. Medicii geriatri spun ce obiceiuri simple prelungesc cu adevărat viața
O tânără a renunțat la slujba dintr-o bancă din Londra, a cumpărat un iaht cu 1900 de lire pe internet și acum economisește o avere în fiecare lună
10:29
O tânără a renunțat la slujba dintr-o bancă din Londra, a cumpărat un iaht cu 1.900 de lire pe internet și acum economisește o avere în fiecare lună: „Un mod de viață mai flexibil”
O asistentă medicală o ajută pe o femeie în vârstă să se ridice de pe o canapea gri
09:39
Testul simplu de 30 de secunde care îți spune ce vârstă are corpul tău
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
09:14
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
O persoană îmbrăcată în costum de fantomă ține dovleci în aer liber
09:08
Cele mai bântuite locuri din lume. Castelele, insulele și hotelurile învăluite în legende sinistre pe care curajoșii le pot vizita de Halloween în 2026
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
După ce va fi supusă unei complicate intervenții chirurgicale, Natalia are nevoie de o proteză oculară și de tratamente postoperatorii. Fetița de 2,7 ani ce suferă de o formă rară de cancer infantil, are nevoie de 8.000 de euro
08:00
După ce va fi supusă unei complicate intervenții chirurgicale, Natalia va avea nevoie de proteză oculară și de tratamente postoperatorii. Fetița de 2 ani și 7 luni, care suferă de o formă rară de cancer infantil, are nevoie de 8.000 de euro
Jandarmeria a folosit inclusiv tunuri de apă pentru dispersarea participanților de la mitingul din 10 august 2018. Sursă foto: Hepta.
07:53
Dosarul 10 august se judecă la trei zile după ce faptele s-au prescris: un nou termen la Curtea Militară de Apel București
Un bărbat îmbrăcat într-o geacă neagră și pantaloni închiși la culoare, mergând pe un trotuar pavat în timp ce ține o umbrelă maro deasupra capului, pe o ploaie torențială.
07:42
Val de frig, ploi în fiecare zi, lapoviță și ninsori, apoi încălzire. Prognoza meteo ANM până pe 8 noiembrie 2026
Ilustratie Targu-Neamt (15) copy
ExclusivReportaj
07:00
Oraşul în care oamenii se trezesc noaptea ca să facă duş sau ca să spele rufe la maşină. „Problema se va rezolva când voi schimba toată conducta. Sper ca la anul, pe vremea asta, să termin”, spune preşedintele CJ Neamţ
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?