Cuprins:
„Nu ținem pasul”
„De la începutul anului am emis, n-aş vrea să greşesc, peste 400 de ordine de eliminare. Un ordin nu înseamnă un link. Pentru că într-un ordin de eliminare, noi putem să trecem, de exemplu, în privinţa platformei TikTok, până la 400 de link-uri pe care le găsim, fiind încadrabile la acest tip de conţinut ilegal. Deci de ordinul miilor. (…) Un ordin, un document poate să conţină în privinţa platformei TikTok 400 de link-uri, un ordin”, a declarat vicepreşedintele CNA.
Întrebat câte campanii de acest gen crede că se desfăşoară în mediul online în acest moment, Jucan a precizat că „nu ţinem pasul, este clar că nu ţinem pasul, de aceea vorbeam despre soft”.
„Softul cu care am putea să arătăm nu doar un link, ci întreaga campanie. (…) Există mai multe softuri pe care noi în această perioadă le-am testat. Sunt softuri concepute în spaţiul Uniunii Europene şi sunt specializate în a detecta acest tip de campanii. Ele nu sunt nişte softuri precum cel pe care l-am instalat într-un telefon mobil sau într-un calculator. Evident vine şi cu acest tip de download şi de instalare, dar este un concept care îmbină asistenţa oferită de compania respectivă, asistenţă umană, cât şi cea de detecţie cu inteligenţă artificială”, a transmis Valentin Jucan.
Platformele nu oferă autorităților acces la conținut ilegal
Totodată, vicepreședintele CNA a adăugat că niciuna dintre platformele de social-media nu oferă autorităţilor acces la conţinut ilegal.
„(…) Niciuna dintre platformele despre care noi discutăm nu oferă acces unei autorităţi astfel încât să caute efectiv cum ai căuta în Google, ca să fie foarte clar pentru toată lumea. Practic, trebuie să intri într-un mod indirect în platforme şi să cauţi prin intermediul comentariilor, prin intermediul conturilor, grupurilor şi aşa mai departe. Niciuna nu te lasă să cauţi conţinut ilegal, ceea ce este o mare problemă”, a explicat Jucan, la Digi 24.
Majoritatea ordinelor de eliminare sunt puse în aplicate imediat.
„Majoritatea dintre ele sunt puse în aplicare. Diferă intervalul de timp în care platformele reacţionează. De exemplu, platforma TikTok, inclusiv după alegerile prezidenţiale, reacţiona în aproximativ opt minute. Ceea ce era un timp foarte bun. Opt minute de la momentul la care noi urcam în platformă un astfel de ordin. (…) Există într-adevăr, o platformă – X care nu cooperează. Aproape de niciun fel. 99%, nu”, a mai declarat Valentin Jucan.
Au devenit mai sofisticate
El a precizat că după încheierea alegerilor prezidenţiale lucrurile au devenit mai sofisticate şi modalitatea de dezinformare a trecut cumva din zona conţinutului clar ilegal, a unei dezinformări în zona aceea de schimbarea percepţiilor.
Valentin Jucan a oferit şi un exemplu în acest sens.
„Putin ne iubeşte. Sau aeronave militare ruseşti cu mesajul „Ce rost are să te lupţi cu aceste nave de luptă extrem de performante”. Deci acel fenomen psihologic prin care tu din start te predai adversarului, înainte ca orice bătălie să înceapă, deşi cea fizică nu este începută şi nu va începe, să sperăm, în România, dar este cea la nivel psihologic. Acest tip de campanie nu poate fi considerată ilegală, luată şi analizată postare cu postare, fiindcă nu este nimic ilegal atunci când apare o postare care promovează ideea că Putin ne iubeşte”, a declarat Valentin Jucan.
Când avem de-a face cu o campanie sistemică
El a menţionat în ce condiţii avem de-a face cu o campanie sistemică.
„Când vedem în schimb că avem de-a face cu o campanie sistemică şi că acele postări nu au un comportament autentic, deci în spatele conturilor nu se află nişte persoane reale, ci sunt boţi sau sunt promovate prin ferme de troli, ori sunt create cu inteligenţă artificială şi promovată cu ajutorul softurilor de inteligenţă artificială care sunt create special pentru a evita algoritmii şi chiar eventualele acorduri pe care grupurile de moderare ale platformelor le fac, atunci putem să declarăm o campanie ca fiind ilegală. Fiindcă ea de fapt nu are un comportament natural”, a mai transmis vicepreşedintele CNA.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5c6c07706d38703607c6755019115dc9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_138034c9234520d94c51f6fcf8a2fb60.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_539861709a48493e45c2b234ee9829bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bd1f78fa0f044cd6cff4b63cf32bd566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_26b1522d7783207b3fb2d471d6dfe652.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_b4539d466438d50990269b89cf730657.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b5e0072e8893555150d853d958a2dab5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ea48cdb728b4d42e7dd54c8453713add.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36b135ac6424bc9f4169fdc79251f506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_fa1e2dee426c9d03a193a9af9960ecba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_d61283cf47305823c0ad5dd620972eac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_87775f205cd1ed9fb9c48478983bd359.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_599c4257a6784c1e950ecb237f3001a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_50eded19d5e7ffff33cc1eaa2dbd1c7e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0c16cb498bbad8a352d7c113d4f31977.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_fb22d63891c51362d65da37702e1317b.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_89a291af90479cd0cb287615464a303c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_7e94d5fdc638a309ea74ffac354ea4aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/iulius-dan-plaveti-agerpres9159424-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/4560914121904893442968942191820767195299840n-e1779394255740.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dumbo-marius-alexandru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/heidi-klum-cannes.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a67c21e06aecf7a266a86f11ad8db9d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0518049c70eaeb0d7d4330ae56c7664f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-6-scaled-e1778942358313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/masina-de-lupta-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cristianapasol.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/06/rijeka.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masaj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/finantare-spitale--foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zestre.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hepta8272519.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/alimente.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/copil-familie-mama-tata-nou-nascut.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/persoane.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sondaj-parlamentare-psd-pnl-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transparenta-banilor-ong-urilor--foto-ilustrativ-shutterstock-gemini2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consultari-partide-politice-cotroceniinquamphotosoctavganea-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.