„Nu suport baietii, dar nu pot sa stau singura toata viata”

Ma numesc C. V. si am 16 ani . Locuiesc in Bucuresti, impreuna cu parintii si cu sora mea mai mare. Sunt eleva la liceu si, de felul meu, sunt destul de retrasa, incat pe moment nu am nici un prieten.
Totul mi se trage de la o intamplare, petrecuta mai de mult, cand aveam 14 ani. In urma unor dureri abdominale puternice, am fost internata in spital. Diagnosticul a fost banal: apendicita, drept urmare am fost pregatita pentru operatie. Pentru ca tremuram foarte rau de frica, pana la urma asistenta mi-a facut o anestezie generala. Mai departe nu mai stiu ce s-a intamplat cu mine. Cand mi-am revenit, eram intr-o rezerva cu un sigur pat. Ma simteam foarte ametita din cauza anestezicului. Era noapte. Din primul moment mi-am dat seama ca ceva nu era in regula cu mine. Operatia din partea dreapta a abdomenului ma durea suportabil, dar mai era si altceva. (…) Cineva isi batuse joc de mine in timp ce eream inconstineta. Am plans pana n-am mai putut, dar bineinteles ca n-am avt curajul sa spun nimanui ceea ce mi se intamplase. Mi-era prea rusine! Nici pana in ziua de azi nu stiu cine m-a nenorocit. Nu stiu cine m-ar crede auzind povestea mea, pana acum n-am spus nimanui nimic. Problema mea este ca, de la 14 ani, de cand mi s-a intamplat lucrul acela oribil, nu mai suport baietii. Este peste puterile mele sa las un baiat sa ma atinga. Chiar cea mai simpla atingere, pe mana, ma face sa-mi amintesc ceea ce am patit. Culmea este ca parintii mei, care sunt cam rigizi in materie de educatie, se bucura ca-mi vad de scoala si nu ies cu baieti. Sora mea are un prieten stabil, iar eu sunt din ce in ce mai singura, mai disperata si mai trista. Daca parintii mei ar sti ca am asternut pe hartie aceste cuvinte, m-ar jupui de vie. Nu vreau sa acuz pe nimeni de nimic. Lumea este asa cum este si mi se intamplat tocmai mie aceasta nenorocire. Ma simt prea singura si trebuia sa povestesc cuiva lucrurile care-mi intuneca amintirile. Totul e stupid de real. De multa vreme ma gandesc ca traim intr-o lume libera. Imi este complicat sa va explic, dar ma gandeam ca la ora actuala nu mai este o crima sa vrei sa cunosti fete care nu suporta baietii. Mai direct spus, mi-ar placea sa cunosc si eu o lesbiana. Stiu ca acest termen este vulgarizat de filme si reviste, dar l-am folosit in lipsa de alt termen mai direct. Nu suport baietii si nu pot sta singura toata viata. Citesc mereu ziarul Libertatea si mi-am adunat tot curajul sa va scriu. Credeti ca ma puteti ajuta sa-mi gasesc o prietena? Situatia mea este foarte complicata acasa. Daca afla parintii mei de problema mea, se poate intampla orice, sa ma omoare in bataie, sa ma goneasca de acasa sau mai stiu eu ce. (…) Nu va puteti imagina ce trista si singura m-am simtit pana sa va scriu aceasta scrisoare. Nu doresc mare lucru de la viata. Sa cunosc fete deziluzionate si singure, ca mine. Va implor sa faceti in asa fel incat sa nu afle ai mei despre ceea ce v-am scris.
Cu speranta, C.V., Bucuresti

Urmărește-ne pe Google News