„Nu vreau sa ne pierdem casuta”

Asta s-a intamplat in anul 1995, cand a vandut apartamentul si a gasit o casuta cu curte si gradina, la Sacele, langa Brasov.
Cand am reusit sa ne mutam, am fost foarte fericit, pentru ca puteam sa ies afara si sa fiu ferit de rautatea unor oameni cum erau cei de la bloc. Aici, unde ne-am mutat, nici un vecin nu m-a mai jignit intr-un fel sau altul, sunt foarte intelegatori.
Toate bune si frumoase pana in iunie 2003, cand am primit o scrisoare de la cineva care isi revendica intreaga suprafata de pamant, curtea si gradina. Ni se spunea ca vom fi dati in judecata, deoarece am modificat semnele de hotar.
Cand tata a cumparat casa si locul, s-a intocmit o schita, de un expert, iar aceasta a fost stampilata (cu doua stampile) de Primaria Sacele, asa ca nu inteleg cum poate cineva sa zica asa ceva.
Dupa cateva saptamani, am primit vizita unei doamne si a sotului dansei, care s-a recomandat „colonel in rezerva si jurist”. Acestia ne-au spus ca ei ne cedeaza pamantul, dar costa 10 dolari metrul patrat. Familia mea neavand bani nu s-au inteles cu acesti domni. La cateva saptamani, domnul a spus sa-i dam contractul de vanzare-cumparare in original.
Tata i-a raspuns ca aceste acte nu se dau din mana, iar daca are nevoie de ele, este dispus sa mearga cu dansul la cine doreste sa vada acest act.
La inceputul anului 2004, mai precis inceputul lunii februarie, am primit citatie la tribunal, in care suntem acuzati de tulburare de punere in posesie, modificarea hotarelor etc.
Mama a trebuit sa lase serviciul si sa devina asistenta mea sociala, pentru ca eu nu pot sa mananc singur, nu pot sa-mi fac necesitatile vitale fara ajutor, deci am nevoie de asistenta 24 de ore din 24.
Mi-e frica sa nu cumva, fiind singuri si fara ajutor, sa nu ramanem fara casa.
Este oare normal ca o schita cu doua stampile ale Primariei din Sacele sa nu constituie un act? De ce nu se poate sa traim pe aceasta palma de pamant omeneste, simplu, fara a fi amenintati?
Aveti in fata scrisoarea unui handicapat care se teme ca, daca nu suntem ajutati, veti asista la o alta familie care se va destrama, fapt in urma caruia eu, ca handicapat, care prin stradania parintilor mei m-am simtit mereu ca un un copil normal, risc sa fiu aruncat in cine stie ce azil. Ai mei s-au straduit sa am conditii mai bune ca la bloc. il vad pe tata tot mai tacut si tot mai ingandurat. Ce am putea face?
Adrian Mircea Carpen
Sacele, jud. Brasov

Urmărește-ne pe Google News