Eugen Tomac este gata să schimbe miniștrii pentru ca Guvernul să fie votat în Parlament: „Sunt pregătit să găsim un compromis”

 3 comentarii
Eugen Tomac este varianta de prim-ministru pe care președintele Nicușor Dan a propus-o pe 4 iunie. Foto: Profimedia

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat miercuri, 10 iunie, că este dispus să negocieze și să găsească alte variante de miniștri, dacă partidele au nemulțumiri, astfel încât Guvernul său să poată întruni cele 233 de voturi necesare în Parlament ca să fie învestit.

„Am avut o discuţie foarte bună la grupul minorităţilor naţionale, înţeleg foarte bine aşteptările pe care le au. Mă bucur că deputaţii şi senatorii români conştientizează tot mai mult gravitatea situaţiei în care se află ţara. De aceea le-am prezentat şi lista de miniştri pe care îi propun. Voi continua şi astăzi, şi mâine, şi în zilele următoare, oricât va fi necesar, să discut cu oamenii politici, cu liderii partidelor politice parlamentare, pentru că îmi doresc să deblocăm această situaţie tensionată şi extrem de complicată în care se află ţara”, a spus Tomac, aflat la Parlament, conform news.ro.

Apoi a dezvăluit că nu are nicio problemă în a modifica lista de miniștri pe care a prezentat-o partidelor în discuțiile avute, dacă formațiunile politice au nemulțumiri.

„Sunt pregătit să găsim un compromis necesar pentru a oferi României stabilitate, predictibilitate şi o perspectivă clară în ceea ce priveşte viitorul imediat. Acolo unde există neclarităţi, nemulţumiri, evident că sunt dispus să discut cu partidele şi putem propune alte persoane agreate de toată lumea”, a punctat Eugen Tomac.

În acest moment, lista de miniștri confirmați este următoarea:

Ministerul de Externe - Luca Niculescu

Ministerul Educației - Sorin Costreie

Ministerul Culturii - Adrian Papahagi

Ministerul Muncii - Diana Morar

Ministerul Dezvoltării - Vladimir Ionaș Ministerul Transporturilor - Ionuț Mașala

Ministerul Apărării - Dan Neculăescu

Ministerul Agriculturii - Nicolae Istudor

Ministerul Mediului - Teodor Dulceață

România are premier desemnat după mai bine de o lună de criză, dar Tomac nu are susținere politică

România a intrat în criza politică pe 20 aprilie, când PSD i-a retras sprijinul politic premierului PNL Ilie Bolojan, iar pe 23 aprilie, miniștrii partidului condus de Sorin Grindeanu și-au depus demisiile.

Apoi, pe 5 mai, moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR a trecut de Parlament și Guvernul Bolojan a căzut după 11 luni de la învestire. Au fost 281 de voturi pentru, adică exact numărul de voturi cu care a fost demis și premierul Florin Cîțu în octombrie 2021. În aceeași zi, dar după câteva ore, PNL a anunțat că trece în opoziție. Seara, președintele Nicușor Dan a declarat: „Vom avea un nou Guvern într-un termen rezonabil”.

Consultările formale de la Palatul Cotroceni cu PSD, PNL, USR, UDMR și AUR, pentru desemnarea unui premier care să formeze un Guvern, au început abia pe 18 mai și s-au finalizat pe 4 iunie, când Nicușor Dan l-a nominalizat premier pe Eugen Tomac. Acesta are la dispoziție 10 zile pentru a veni în Parlament cu programul de guvernare și lista miniștrilor, ca să ceară votul de încredere.

Deocamdată, însă, PNL și USR au anunțat că nu sprijină Guvernul lui Tomac, iar PSD a pus 9 condiții ca să îl voteze în Parlament.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Stan52 10.06.2026, 14:38

    Nu este normal cu înțelegerile astea pe sub masă! Mizerie mare!! Acest guvern nu poate face absolut nimic serios, deoarece nu are susținere, ar trebui să-i cumpere pe toți cu bugetul țării. Atâta inconștiență și obrăznicie din partea președintelui, care are el constituția lui și face cum îl taie capul.

  • Avatar comentarii

    Karina2022 11.06.2026, 06:32

    Acest Tolomac a inceput sa bata in retragere si e dispus sa schimbe lista ,asta ce inseamna ca-i este frica ca, nu va primi voturile de investire si v-a juca precum vor politicieni adica ,va pune ministri politicieni si nu tehnocrati cum a promis ,este clar ca daca a cedat va fi marioneta partidelor politice si nu va putea face ce vrea el ,asa ca sa nu ne miram ca nu v-a putea face nimic fara acordul lor.Varianta cea mai buna este::Alegeri anticipate ok .

  • Avatar comentarii

    Prepurgel 11.06.2026, 14:28

    Scoate-l de pe lista pe Papahagi!

ALTE ȘTIRI
Un tunisian a fost declarat indezirabil, la cererea SRI.
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
14:54
Ungaria expulzează zece diplomați ruși. Cum a răspuns ministerul de externe din Rusia
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!