Nvidia investește 5 miliarde de dolari în Intel, moment de cotitură în industria cipurilor

Comentează

Nvidia a anunțat că va investi 5 miliarde de dolari în Intel, sprijinind producătorul american de cipuri aflat în dificultate, la doar câteva săptămâni după ce Casa Albă a preluat 10% din companie, scrie Reuters.

Participația va face instantaneu din Nvidia unul dintre cei mai mari acționari ai Intel, oferindu-i aproximativ 4%.

Sprijinul Nvidia reprezintă o nouă oportunitate pentru Intel, după ce ani de eforturi de redresare ale renumitului producător american nu au dat roade.

Acțiunile Intel au crescut cu 30% în tranzacțiile dinaintea deschiderii bursei.

Compania – odată liderul industriei de cipuri care pretindea că a pus „siliciul” în Silicon Valley – a numit un nou CEO, Lip-Bu Tan, în martie.

Acesta a fost criticat de oficialii SUA, inclusiv de președintele Trump, care i-a cerut să demisioneze din cauza legăturilor sale cu China.

Acest lucru a dus la o întâlnire organizată în grabă la Washington, care s-a încheiat cu un acord neobișnuit al Intel de a ceda Statelor Unite o participație de 10% în companie.

Parteneriat

Noul acordul include un plan pentru Intel și Nvidia de a dezvolta în comun cipuri pentru PC-uri și centre de date, dar, în mod crucial, nu va implica activitatea de producție pe bază de contract a Intel, cunoscută în industria cipurilor sub denumirea de „foundry”, care produce cipuri pentru Nvidia.

Majoritatea analiștilor consideră că, pentru ca foundry-ul Intel să supraviețuiască, ar trebui să câștige un client important, precum Nvidia, Apple, Qualcomm sau Broadcom.

Boom în AI

Nvidia este singura companie cu o valoare mai mare de 4.000 de miliarde de dolari, iar cipurile sale sunt indispensabile pentru inteligența artificială.

Compania a declarat într-un comunicat că va plăti 23,28 dolari pe acțiune pentru acțiunile ordinare Intel, un preț ușor inferior celui de 24,90 dolari de miercuri.

Cu toate acestea, prețul este mai mare decât cel de 20,47 dolari pe acțiune pe care guvernul Statelor Unite l-a plătit pentru o participație extraordinară de 10%.

Diversificare

„Este o reflectare a intenției Nvidia de a-și diversifica într-o oarecare măsură investițiile în SUA și, de asemenea, de a câștiga puncte în fața guvernului american”, a declarat Chris Beauchamp, analist șef de piață la IG Group din Londra.

Acordul reprezintă un risc potențial pentru grupul TSMC din Taiwan.

TSMC produce în prezent procesoarele emblematice ale Nvidia, afacere pe care cea mai valoroasă companie din lume ar putea să o mute într-o bună zi la Intel.

AMD, care concurează cu Intel pentru furnizarea de cipuri către centrele de date, are de asemenea de pierdut datorită sprijinului acordat de Nvidia.

Acțiunile Nvidia au crescut cu peste 3%. AMD a scăzut cu aproape 4%, în timp ce acțiunile TSMC listate în SUA au scăzut cu 2%.

TSMC și AMD nu au răspuns imediat la solicitarea de comentarii.

Eficientizare

Șeful Intel s-a angajat să eficientizeze operațiunile Intel și să construiască capacități de producție numai atunci când există cerere pentru acestea.

Tranzacția se adaugă la rezervele de capital în creștere pe care Intel le-a acumulat la câteva săptămâni.

Pe lângă Nvidia, Intel a anunțat o investiție de 2 miliarde de dolari din partea grupului japonez Softbank și a primit 5,7 miliarde de dolari de la guvernul SUA.

David Zinsner, directorul financiar al Intel, a declarat investitorilor la o conferință a Deutsche Bank luna trecută că compania se află într-o „poziție financiară bună” și nu va avea nevoie de mult capital suplimentar până când nu va observa o cerere semnificativă pentru 14A, un proces de fabricație de nouă generație în care intenționează să investească masiv.

Procesoare personalizate

Conform acordului anunțat joi, Intel intenționează să proiecteze procesoare centrale personalizate pentru centrele de date, pe care Nvidia le va integra în chipurile sale AI, cunoscute sub numele de GPU (cipuri grafice – n.r.).

O tehnologie proprietară Nvidia va permite chipurilor Intel și Nvidia să comunice la viteze mai mari decât înainte.

Aceste linkuri rapide sunt un factor cheie de diferențiere pe piața AI, deoarece multe chipuri trebuie conectate între ele pentru a acționa ca unul singur și a procesa cantități uriașe de date.

În prezent, cele mai bine vândute servere AI ale Nvidia cu aceste legături rapide sunt disponibile numai cu cipurile proprii ale Nvidia, dar acordul ar pune acum Intel pe picior de egalitate, oferindu-i șansa de a câștiga bani de pe urma fiecărui server Nvidia.

Cipurile combinate Nvidia-Intel ar putea reprezenta o provocare competitivă majoră pentru AMD, care dezvoltă propriile servere AI, dar și pentru Broadcom, care dispune, de asemenea, de tehnologie de conectare chip-to-chip și produce cipuri personalizate pentru AI pentru companii precum Google.

Broadcom nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

Efecte și pentru consumatori

Pentru piețele de consum, Nvidia va furniza Intel un cip grafic personalizat pe care Intel îl poate integra în procesoarele centrale ale PC-urilor sale cu aceleași conexiuni rapide, oferindu-i potențial un avantaj față de rivali precum AMD.

Deși arhitectura de calcul x86 a Intel a pierdut teren atât în centrele de date, cât și în PC-uri, în fața cipurilor cu tehnologie de la Arm, aceasta deține în continuare cota majoritară de piață.

„Această colaborare istorică combină strâns AI-ul și calculul accelerat de la Nvidia cu procesoarele Intel și vastul ecosistem x86 – o fuziune a două platforme de clasă mondială”, a declarat Jensen Huang, șeful Nvidia, într-un comunicat de presă.

„Împreună, ne vom extinde ecosistemele și vom pune bazele pentru următoarea eră a calculatoarelor.”

Mai multe „generații” de cipuri

Cele două companii nu au dezvăluit termenii financiari ai colaborării lor tehnice, dar au declarat că vor produce „mai multe generații” de produse viitoare.

Reprezentanții Nvidia și Intel au descris colaborarea ca un acord comercial în cadrul căruia își vor furniza reciproc cipuri pentru a crea produse și au declarat că acordul nu include licențierea.

Companiile au refuzat să dea o dată pentru lansarea pe piață a primelor produse comune, dar au declarat că planurile lor de produse anterioare acordului comun nu s-au schimbat.

În ultimii ani, Nvidia a intrat atât pe piața procesoarelor centrale pentru PC-uri, cât și pe piața procesoarelor centrale pentru centrele de date.

Între timp, Intel a încercat să vândă mai multe cipuri AI care concurează cu Nvidia și a declarat că intenționează să dezvolte un server AI pentru centre de date care ar concura cu Nvidia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
20:29
Un atac ucrainean cu drone a scos din funcțiune un centru de date al gigantului rus Yandex
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește