Aproximativ 60 de angajați ai companiei Verastar au fost informați într-o întâlnire virtuală că este probabil să își piardă locurile de muncă dacă nu sunt dispuși să se mute la București.

Verastar este un furnizor de servicii de apă, electricitate, telecomunicații, internet, asigurări și plăți pentru aproximativ 160.000 de firme mici și mijlocii din Marea Britanie.

Verastar are peste 900 de angajați în Manchester.

Transfer către o altă firmă

Citând un „climat economic dificil” și „războiul din Ucraina”, conducerea companiei a declarat că echipa de asistență tehnică pentru telecomunicații de la subsidiara Verastar din Sale va fi transferată către compania Ascensos.

Acesta este un furnizor independent de servicii de gestionare a clienților și are birouri în Scoția, România, Turcia și Africa de Sud.

Transferul ar urma să fie realizat până la finalul lunii aprilie și implică relocarea la București, conform sursei citate.

„Credem că Ascensos ne va putea ajuta să facem față acestor provocări economice. Prin urmare, Ascensos va anunța că una dintre măsurile pe care le va lua va fi o relocare la București, în România, ceea ce considerăm că este opțiunea corectă, având în vedere că acolo are un bazin de resurse mai mare, infrastructură solidă și tehnologie, care va oferi o mai mare eficiență”, se arată într-un email trimis angajaților.

Oamenii se gândesc la rate și facturi

„Cei care nu doresc să se transfere riscă, din păcate, să fie concediați de Ascensos”, se mai arată în e-mail.

Un angajat spune că vestea a venit ca un șoc pentru personal. „Sunt mulți oameni foarte îngrijorați de acest lucru. Oamenii au ipoteci și facturi de plătit și sunt îngrijorați că vor avea probleme”, spune acesta.

„Oportunitatea” redistribuirii

Un purtător de cuvânt al Verastar a afirmat că „majoritatea” angajaților afectați de transferul către Ascensos „vor avea oportunitatea să fie luați în considerare în vederea redistribuirii” pe alte posturi din companie.

Angajații sunt nemulțumiți de soluția propusă. Un angajat spune că doar cinci posturi sunt disponibile intern, iar angajații vor trebui să concureze pe ele.

„Este absolut dezgustător”

„Anul trecut au introdus o schemă de bonusuri care ne-a ridicat salariile la peste 27.000 de lire sterline, dar acum spun că nu pot plăti și dau vina pe Ucraina. Aceste creșteri de salariu au fost după aceea, așa că nu are niciun sens”, spune un angajat nemulțumit.

„Am de plătit chiria și datorii. Am aplicat pentru alte locuri de muncă, dar nu știu ce se va întâmpla. Este absolut dezgustător cum am aflat cu toții”, a completat acesta.

Este regretabil că o companie tratează personalul, dintre care unii lucrează acolo de peste 10 ani, și și-au dat inima și sufletul pentru ea, ca pe niște bucăți de carne fără valoare.

Angajat nemulțumit:

Cine este Ascensos

Ascensos este o companie de servicii externalizate, cu sediul în Motherwell, Scoția.

Conform datelor de pe portalul Termene.ro, Ascensos Contact Centres România a avut în 2021 o cifră de afaceri de 61,2 milioane de lei și un profit net de 8 milioane de lei. Compania avea la acel moment un număr mediu de 471 de salariați.

Firma este deținută de Ascensos BV din Olanda, care are 100% din acțiuni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

seaman651 21.02.2023, 18:02

Sa se mute la noi, ca o sa le fie mai bine. Multi sunt multumiti de ce-au gasit in Romania.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.