Peste 150 de calatori ai metroului au ramas blocati in subteran, pentru o ora, joi, la 23.12, in apropierea statiei Mihai Bravu. Deoarece salvatorii Metrorex au intervenit cu intarziere, o tanara care se afla intr-unul dintre vagoanele prinse in tunel a fost scoasa prin spatiul dintre tren si peretele tunelului, acuzand o stare de rau, din cauza lipsei aerului.


Garnitura de metrou de tip nou, Bombardier, circula  pe relatia Dristor 2 – Republica, iar incidentul s-a produs din cauza unui tren care s-a defectat in dreptul peronului din statie. Din cauza ca in statie era deja o garnitura, cel de-al doilea tren, venit pe aceeasi linie, a ramas blocat in tunel mai mult de o ora.

Oamenii prinsi in subteran au fost foarte speriati, mai ales ca timp de o ora ei nu au primit nici o explicatie in privinta blocarii. O tanara careia i s-a facut rau a fost scoasa la suprafata de cativa calatori care au fortat ie-sirile din vagoane. Trenurile au fost deviate pe o alta linie, iar garnitura blocata a circulat in directia din care a venit pentru a-si lasa calatorii in statia Dristor. Potrivit presedintelui sindicatului Metrorex, Ion Radoi,  intamplarea a fost cauzata de manevrele gresite ale mecanicului: ‘Noile trenuri de metrou au un computer de bord, iar mecanicii nu s-au obisnuit inca cu manevrarea lor’.

Conducerea Metrorex a initiat ieri dimineata o ancheta pentru a elucida cauzele blocarii metroului in subteran. Mai mult, Gabriel Mocanu, directorul general al Metrorex, confirma ca unul din motive poate fi o greseala umana: ‘Au fost o serie de comenzi succesive ale mecanicului, nu stim insa daca erau cele care trebuiau efectuate. Daca a gresit, personalul de conducere al trenului va fi sanctionat drastic’.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.