Laura McPherson din Duffield, Derbyshire, centrul Angliei, a susținut timp de 5 ani că suferă de cancer cervical, ovarian, de colon, intestinal și de sân.

Ea și-a convins chiar și fata că va muri în curând. Partenerul ei de atunci, Jon Leonard, i-a cumpărat un ceas Rolex de 30.000 de lire sterline (34.500 de euro) și i-a dat peste 24.248 de lire, circa 27.800 de euro pentru presupusul tratament.

McPherson a cheltuit însă banii pe o vacanță la o stațiune de lux din Austria și o operație de mărire a sânilor în Manchester.

Minciuna a început în 2017

McPherson i-a spus lui Leonard în 2017 că a fost diagnosticată cu cancer cervical. Ea a pretins ulterior că a avut o histerectomie în 2020, dar a fost văzută urcând pe un munte două zile mai târziu.

În același an, ea a susținut că are nevoie de o mastectomie (intervenție chirurgicală ce implică îndepărtarea totală sau parțială a sânului, fiind utilizată pentru tratarea sau prevenirea cancerului mamar), dar a folosit ocazia pentru a-și face o operație de mărire a sânilor pe cheltuiala lui Leonard.

Leonard a încercat să îi facă o programare la unul dintre cei mai buni specialiști în cancer din Marea Britanie, dar McPherson a insistat că preferă tratamentul NHS, sistemul de stat.

Dorinel Umbrărescu construiește un oraș pentru angajați: 200 de hectare cu locuințe, școli, parcuri, drumuri, căi ferate și zonă industrială
Recomandări
Dorinel Umbrărescu construiește un oraș pentru angajați: 200 de hectare cu locuințe, școli, parcuri, drumuri, căi ferate și zonă industrială

Leonard a primit mesaje pe rețelele sociale de la persoane care spuneau că McPherson pretinsese că are cancer și în trecut.

Un fost coleg de școală a avertizat: „A mințit că are cancer încă de când era la școală în Highlands. În sfârșit a fost prinsă”.

2 ani cu suspendare, 5 nopți pe săptămână de arest la domiciliu, obligată să returneze banii

La o audiere la Curtea din Derby, judecătorul i-a ordonat lui McPherson să îi returneze lui Leonard 30.714 lire sterline (35.300 de euro) până pe 5 ianuarie.

McPherson, care are doi copii dintr-un mariaj anterior, a recunoscut anterior frauda și a primit o pedeapsă cu suspendare de doi ani și arest la domiciliu 5 nopți pe săptămână.

„S-a terminat, în sfârșit. Este sfârșitul a 8 ani și jumătate dificili. Ea nu a avut niciodată cancer și acum a ieșit la iveală că pretinde că are cancer încă de când era la liceu, cu mult înainte să o cunosc. A fost demascată ca fiind individul oribil, mincinos și manipulator care este”, a declarat Leonard.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.