O femeie în vârstă de 36 de ani, din Vrâncioaia, județul Vrancea, gravidă în luna a şaptea, a ajuns în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf. Pantelimon din Focşani după ce s-a înjunghiat singură, iar fătul a murit, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea, conform Agerpres.
„La data de 13 decembrie, ora 21.36, am fost sesizaţi prin 112 cu privire la un conflict în familie pe raza comunei Vrâncioaia. Din primele verificări efectuate de poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Tulnici a rezultat faptul că în urma unor neînţelegeri în familie, femeia, care era însărcinată, ar fi luat un cuţit din bucătărie, cu care s-ar fi înjunghiat în abdomen. Aceasta a fost transportată la o unitate medicală, în vederea primirii îngrijirilor medicale necesare”, a anunțat IPJ Vrancea într-un comunicat.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Județean Focşani, femeia a fost operată de urgenţă, dar medicii nu au reuşit să salveze şi fătul.
„O femeie de 36 de ani, din Vrâncioaia, gravidă în luna a şaptea, a ajuns la UPU Focşani în stare gravă, în şoc hemoragic, după ce a fost înjunghiată. A fost operată de urgenţă, dar, din nefericire, medicii nu au putut salva fătul. În prezent, femeia se află la Terapie Intensivă, sub supraveghere medicală", a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Focşani, Alina Cosma, pentru Agerpres.
În prezent se fac cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a petrecut şi încadrarea juridică a faptei.