MENIU CAUTĂ

O mamă bolnavă a cerut o casă socială. Primăria i-a dat, după 15 ani, o locuință fără uși, fără geamuri și fără curent!

Distribuie

Maria B, o femeie din Sighet, județul Maramureș, a cerut, în urmă cu 15 ani, o locuință socială. Femeia are o situație materială precară, probleme grave de sănătate, trecând prin mai multe intervenții chirurgicale. În plus, ea este mama unui copil de 6 ani.

După 15 ani, primăria din Sighet i-a repartizat o locuință socială în cartierul Independenței în bl. 14, la etajul 8. Când a văzut apartamentul pe care l-a primit, Maria a rămas fără cuvinte.

Casa era un focar de infecție.  Ușa de intrare era spartă se „încuia” cu un lanț cu lacăt. Toți pereții erau afumați, iar geamurile, atâtea câte erau, nu se închideau cum trebuie. Ușile interioare erau lipsă.

Toaleta se afla într-o stare de degradare de neimaginat, plină de fecale pe jos și pe pereți, a dezvăluit sighet247.ro.

Toaleta din casă este mizerabilă

Trebuie să părăsească apartamentul în care stătea cu chirie

Locuința nu are curentul electric legat, instalația electrică este deteriorată și, cel mai probabil, nefuncțională. Nici măcar apă curentă nu există.

„Când am văzut ce apartament mi se dă după 15 ani de așteptare, mi s-a făcut rău. În acest apartament nu se poate locui. Nu am pretenția de lux, dar nici ultima cocină de porci să îmi fie dată de către cei de la Spațiul locativ din Primărie.

Cum poate cineva să își bată joc de mine în așa hal, o persoană bolnavă și cu un copil mic, de doar șase ani?”, a declarat Maria B. pentru Sighet 247.

Femeia, văzând dezastrul din apartament, inițial a refuzat să semneze de primire, însă cei de la Serviciul Spațiu locativ din Primăria mun. Sighet, i-au zis sec că dacă nu semnează nu va mai primi niciodată vreun apartament social. Auzind acestea, a semnat de primire și a depus o cerere la Primărie pentru a-i fi înlocuit acel apartament cu unul locuibil.

„Eu acum stau în chirie cu copilul meu de șase ani, însă în curând trebuie să părăsesc apartamentul pentru că proprietarul l-a vândut. Nu am unde să merg, în acel apartament nu se poate locui. Unde să mă duc, în gară, în parc?”, a mai declarat Maria B.


FOTO&VIDEO | Jurnalista Maria Andrieș l-a însoțit pe Dacian Cioloș în periplul său din Teleorman, județul lui Dragnea. Liderul Plus, schimb de replici cu simpatizanți PSD din Roșiorii de Vede: „Sunteți zero” / „Da, zero corupție”

Citește mai multe despre locuinta, Mama și sighet pe Libertatea.

Comentarii