O mamă și bebelușul ei au fost salvați de două ori în trei zile, după cutremurul care a devastat zone din Turcia și Siria

Comentează

Mama și băiețelul ei în vârstă de câteva zile se recuperează după ce au fost salvați de două ori de sub dărâmăturile locuinței lor din orașul sirian Jindayris, unul dintre cele mai afectate de seism, relatează BBC, care citează o organizație caritabilă.

Dima era însărcinată în șapte luni când cutremurul devastator a lovit Turcia și a fost resimțit puternic și în țara lor, Siria. În urma seismului, o parte din casa lor din orașul Jindayris s-a prăbușit. Femeia a suferit răni ușoare și, la scurt timp, l-a născut pe Adnan, la un spital din Afrin susținut de Societatea medicală siriano-americană (Sams).

Mama și copilul s-au întors apoi în casa afectată de cutremur care, după trei zile, s-a prăbușit complet. Prinși din nou sub dărâmături, cei doi au fost salvați, însă de data aceasta Adnan era în stare critică, suferind de deshidratare severă și icter, iar mama avea răni grave.

Au fost duși la spitalul Al-Shifa din orașul Afrin, unde bebelușul răspunde bine la tratament, după cum a declarat medicul pediatru Abdulkarim Hussein al-Ibrahim, citat de BBC.

„Starea lui Adnan s-a îmbunătățit semnificativ. Noi doar îl hrănim și îi asigurăm restul nevoilor prin perfuzii intravenoase”, a spus medicul.

Într-un clip video publicat de Sams, Adnan apare dormind într-un incubator, cu încheietura mâinii conectată la o perfuzie.

Check out this video about Adnan and his family’s story highlighting the devastation caused by Syria's earthquake.#Syria #Syrian #syriaearthquake #TurkeyEarthquake pic.twitter.com/hmvHotwQlP— sams_usa (@sams_usa) February 13, 2023 

Între timp, mama lui a fost externată și locuiește acum într-un cort împreună cu soțul ei, Abdul Majid, și cei nouă nepoți și nepoate ai lor. Femeia merge în fiecare zi la Afrin pentru a-l vizita la spital.

De ce s-a întors familia la casa prăbușită parțial

Familia a fost nevoită să se întoarcă la locuința parțial distrusă după ce Dima a născut pentru că nu existau adăposturi alternative disponibile în Jindayris, unul dintre cele mai afectate orașe din nord-vestul Siriei, aflat sub controlul opoziției. La fel ca alte zeci de mii de oameni din Siria, afectați de cutremur, ei nu au primit niciun alt ajutor.

Chiar și înainte de dezastrul din 6 februarie, 4,1 milioane de persoane – majoritatea femei și copii – se bazau pe asistența umanitară pentru a supraviețui în regiune, care este ultimul bastion al jihadiștilor și rebelilor care luptă de 12 ani împotriva forțelor loiale președintelui Bashar al-Assad.

Situația lor este agravată și de faptul că, din cauza atacurilor asupra spitalelor din zonă – cele mai multe puse pe seama guvernului sirian și aliatului său, Rusia – doar jumătate dintre unitățile medicale mai sunt funcționale. În 2021, loviturile au distrus părți din spitalul Al-Shifa, mai multe cadre medicale și pacienți fiind uciși.

Până luni, 58 de camioane cu ajutoare de la agențiile ONU au sosit în Siria din Turcia prin punctul de trecere a frontierei Bab al-Hawa, din provincia Idlib, singurul punct pe care ONU este autorizat să îl folosească pentru a livra asistență umanitară. ONU a anunțat luni seară că guvernul sirian a deschis alte două puncte de trecere a frontierei.

Livrările au fost întârziate din cauza drumurilor avariate și a altor probleme logistice din Turcia și nu au inclus utilaje grele și alte echipamente specializate necesare Forței de Apărare Civilă Siriană, cunoscută și drept Căștile Albe, ale cărei echipe intervin în zonele controlate de opoziție.

„Niciun spital nu poate găzdui atâția răniți”

Dr. Ibrahim a declarat că există o lipsă acută de medicamente, alte bunuri medicale, paturi și pături necesare pentru a trata numeroșii răniți care încă sunt scoși dintre dărâmături.

„Niciun spital nu are capacitatea de a găzdui acest număr mare de răniți. Peste tot este plin”, a explicat medicul.

Potrivit datelor ONU, 55 de unități sanitare din regiune au fost avariate de cutremur și 31 sunt parțial funcționale sau și-au suspendat serviciile.

Președintele Fundației Sams, Dr. Basel Termanini, a declarat că lipsa adăposturilor și a accesului la servicii de apă și igienă (WASH) reprezintă, de asemenea, o preocupare majoră pentru organizația de asistență medicală, ale cărei facilități din regiune au ajutat peste 2.000 de victime ale cutremurului.

„Putem trata femeile după traumatisme sau după naștere, dar ele trebuie să se întoarcă într-un mediu sigur, cu un minim de locuințe, nutriție și apă curată. Din nefericire, acest lucru lipsește în general în nord-vestul Siriei, din cauza resurselor limitate și a întârzierilor accentuate ale ajutoarelor care vin dinspre singura linie de salvare a punctului de trecere Bab al-Hawa”, a declarat Termanini pentru BBC, susținând că ONU și comunitatea internațională că sunt „destul de vinovate de o planificare proastă și de o execuție eșuată”.

În timpul unei vizite de luni, 13 februarie, în orașul Alep, controlat de guvern, șeful ONU pentru ajutor umanitar, Martin Griffiths, a declarat că „faza inițială de salvare” în urma dezastrului „se apropie de sfârșit”. Cel mai recent bilanț indică cel puțin 37.000 de decese, în Siria și Turcia, în urma cutremurelor.

Foto: twitter.com/sams_usa

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Hasan Halefoglu
Exclusiv
19:00
Verdict dur dat de un judecător la adresa SRI, într-un caz de expulzare pentru suspiciuni de activitate teroristă: „Înșiruire de supoziții fără probe, alegații contradictorii”
Viorel Oarză
16:33
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
MONDEN
Adelina Pestrițu prezintă emisiunea „Burlacii:Foc în Paradis”
18:58
Câți oameni s-au uitat la premiera show-ului „Burlacii” de la Pro TV. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu nu a adus cifrele așteptate
Adela-Popescu
Exclusiv
18:30
Adela Popescu a revenit în actorie:„Copiii nu sunt învățați cu mine să plec atât de mult”.Ce decizie a luat Radu Vâlcan
POLITIC
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:46
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Sorin Grindeanu îi cere public lui Ilie Bolojan să intervină de urgență după violențele de la protestele oierilor.Sursă foto: Dumitru Angelescu.
16:43
Sorin Grindeanu, mesaj pentru Bolojan după protestele oierilor: „Fiți responsabil şi rațional! Interveniți!”
Ultimele știri
21:13
Jurnaliști Realitatea Plus și Digi24, agresați la protestul din Piața Victoriei. Un cameraman a ajuns la spital
21:08
Nou mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele de la protestele din Piața Victoriei: „Societate e prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină”
Analiză
21:04
Comerțul global trece prin cea mai severă perioadă de perturbări din ultimii 80 de ani. Trei scenarii, dintre care două sunt catastrofale
LiveText
06:43
Violențe la protestul fermierilor din fața Guvernului: 26 de persoane au fost ridicate și duse la audieri, iar trei au ajuns la urgențe / Mai mulți jurnaliști agresați
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
20:28
Meghan Markle și prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Un director concediat pentru un bonus de 35.000 de euro a obținut 140.000 de euro în instanță. Sursă foto: Getty Images.
19:16
Un director concediat după ce s-a plâns că un bonus de 35.000 de euro „e prea mic” a câștigat în instanță o sumă uriașă
O persoană care poartă mănuși și ține cu penseta o brățară de aur
18:20
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise niciodată. Sursă foto: Profimedia.
17:27
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise, iar acum economisește sute de dolari lunar: „Pot să-mi trăiesc viața”
O femeie elegantă, cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un costum bleumarin și un top alb, inspectează vizual o cameră de hotel, atingând ușor cu mâinile cuvertura de pat gri
17:18
O însoțitoare de zbor a dezvăluit trucul de 90 de secunde pentru verificarea hotelului: „Autopsia camerei”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15:16
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
14:30
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
Târgul Național al Mierii
Reportaj
14:30
De ce nu se strică mierea? Secretul din borcan, dezvăluit de apicultori la Târgul Național al Mierii: „Asta o să fac mereu”
Angajaţi ai unor magazine din mai multe judeţe, care utilizează staţii de plată self-pay pentru plăţi de facturi, taxe sau rate, au fost ţinta unei escrocherii ingenioase.  Sursă foto Shutterstock
14:14
Angajați ai magazinelor, înșelați prin metoda „reviziei tehnice”. Banii din aparatele self-pay, transferați către conturi de jocuri de noroc
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:54
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?