O noua „boala” care ii vizeaza si pe romani: Fobia sociala

Intr-o epoca in care cea care conduce este performanta, o valoare suprema care il plonjeaza pe individ in frica paralizanta ca la un moment dat nu va mai fi la inaltime, fobia sociala e o „boala” din ce in ce mai raspandita.
Ce este fobia sociala? Este tracul la puterea a zecea – o senzatie de paralizare care ii loveste pe unii, de exemplu cand se adreseaza publicului. O angoasa masiva care te loveste in prezenta anumitor persoane, pe care le resimti ca judecator sau autoritate. „Evident, sa intri in panica din cand in cand este omeneste in sensul in care lipsa fricii e un semn patologic foarte grav”, spune Jean-Pierre Royol, doctor in psihologie, care lucreaza la Centrul de primire din Arles. „Dar frica de tip panica legata de fobia sociala este mai jenanta, pentru ca te transforma intr-un invalid. E o adevarata angoasa…”, adauga el.
Fobia sociala se caracterizeaza printr-o teama constanta si intensa de situatiile sociale in care subiectul risca sa fie observat, judecat sau criticat de cineva si, in consecinta, prin evitarea lor, chiar in conditiile in care admite caracterul irational al temerilor sale.
Simptomele reperabile sunt diferite:
– teama de a incepe sau intretine conversatii, de a participa la mici grupuri, de a merge la serate, de a se adresa unor persoane cu autoritate;
– sentimentul acut de rusine, de umilire in asemenea situatii;
– lipsa de respect pentru sine;
– un mod de a gandi negativ;
– uneori, situatia de care subiectul se teme poate declansa o anxietate care poate merge chiar pana la un atac de panica. Acesta din urma se recunoaste prin simptomele urmatoare: palpitatii sau accelerarea ritmului cardiac, transpiratie, frisoane, suflu intretaiat, senzatie de ameteala, dureri toracice, sentiment de depersonalizare, frica de a-ti pierde autocontrolul.
– la copii, anxietatea se exprima prin plansete, accese de manie si interiorizare.
Evitarea sau suferinta provocata de situatiile sociale in care este pus subiectul au consecinte negative asupra activitatii scolare, profesionale sau sociale a subiectului, care „refuza obstacolul” si baga capul in nisip. „Consecintele fobiei sociale sunt cel mai adesea esecul repetat si sentimentul insuportabil de a fi sfasiat intre dorinta si interzis”, spune Jean-Pierre Royol. In cazurile cele mai grave, angoasa resimtita la contactul cu ceilalti poate duce la autodistrugere”, adauga el.
Persoanele hipersensibile in fata frustrarilor si cu tendinta catre depresie sunt cele mai expuse fobiei sociale. La fel se intampla si cu marii timizi. Cei care au crescut intr-o familie inchisa isi gestioneaza si ei destul de greu relatiile cu ceilalti, emotiile in societate. Aceste simptome pot fi resimtite de oricine la un moment dat, ele nu afecteaza o anume structura psihologica. „Cel mai greu ii este subiectului sa admita ca este persecutat de catre el insusi. In noi toti se afla un mic intrus care ne persecuta si este mai mult sau mai putin sever, in functie de cat de pregatiti suntem noi psihic sa il intalnim pe celalalt, adica sa dam piept cu diferenta”, explica Jean-Pierre Royol. Acest tip de fobie apare inca din adolescenta si chiar mai devreme. La copii anxietatea apare nu numai in prezenta adultilor, ci chiar si a altor copii.
Ce se poate face? Pot fi utilizate anumite medicamente antidepresive, care actioneaza asupra serotoninei si permit eliberarea de unele inhibitii in societate. Dar de cele mai multe ori se recomanda doua tratamente generale:
– terapia comportamentala si cognitiva, care permite pacientului sa infrunte o situatie precisa si sa o depaseasca printr-un fel de punere in scena. Pentru comportamentalisti fobia rezulta dintr-o experienta traumatizanta care a putut fi amplificata de anturaj.
– psihoterapia analitica poate avea si ea rezultate bune. „Dincolo de incercarea de a trata comportament prin comportament – ceea ce uneori are efectele unei frectii la un picior de lemn – un psihoterapeut analitic poate incerca sa decodeze fobia sau sa o traduca intr-un limbaj curent, scotand-o din zona inconstientului”, explica Royol. In acest caz munca psihoterapeutului consta in cercetarea, mai ales in copilarie, a contextului familial sau amical care a putut genera lipsa de respect de sine.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE