Pensionara Elena P. urma să primească în câteva zile un iPhone 11 Pro prin serviciul de curierat, de la un depozit din București, după ce s-a angajat să plătească în rate produsul şi a semnat contractul de finanţare.
Curierul era așteptat cu emoție de întreaga familie, iar în momentul în care coletul a fost livrat, nepotul femeii a vrut să imortalizeze momentul desfacerii pachetului și l-a filmat cu telefonul.
Numai că în cutie se aflau șuruburi, nicidecum telefonul scump.
„Am fost în magazin, fizic, am făcut actele, am făcut tot, urma ca după câteva zile să primim telefonul. A venit curierul la uşă, i-a dat telefonul, cutia, a intrat în casă curierul, a plecat şi când să desfacă cutia, ce a găsit în cutie? A găsit şuruburi, nituri, cuişoare. Telefonul costă 6.700 de lei. Nepotul meu filma, a vrut să urce imaginile pe internet şi chiar a spus că am luat ţeapă”, a declarat păgubita Elena P. pentru Monitorul de Suceava.
Femeia mai susține că a contactat prin avocat societatea de distribuţie şi cea de curierat, dar au spus că nu au nicio legătură cu situația, așa că ea s-a dus la poliție.
„Sesizarea persoanei în cauză a fost înregistrată la Secţia 2 Poliţie Galaţi. În baza acesteia, poliţiştii au întocmit un dosar penal şi se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune“, a declarat cms. şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi.
Poliţiştii urmează să investigheze incidentul și să dea de urma produsului furat, pentru ca păgubaşa să nu fie obligată să plătească rate în valoare de 6.700 de lei pentru cuie şi piuliţe.
Foto: Monitorul de Suceava
Lisa Montgomery, singura femeie din SUA condamnată la moarte în ultimii 67 ani, a fost executată
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/11/19/f8f1062ab4566d4cf1b0c2ca9f89b993.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/24/925d80a5e53552e8a2a60339444b24ef.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/25/ad919288aa7790ce371c47a0707ee73c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/6/08/c6cfd95eb4f3d84168360108d3c07065.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/25/5e9d59a2263a10adb495cace67315ef5.jpg)