O poveste pentru tine: „Mica Sirenă” de Hans Christian Andersen

Din senin, o furtună îngrozitoare se stârni, iar corabia fu răsturnată. Prinţul căzuse în apă, îşi pierduse cunoştinţa şi era cât pe ce să se înece. Mica Sirenă înotă până la el şi, ţinându-i capul deasupra apei, îl duse la mal. După ce trecu furtuna, ea îl lăsă pe prinţ pe plajă şi se întoarse în mare.

La ivirea zorilor, prinţul fu găsit de câţiva oameni care îl readuseră în simţiri; le mulţumi acestora, neştiind că îi datorează viaţa Micii Sirene, care îi urmărea din larg. Ea se întoarse la castel şi le împărtăşi surorilor durerea ei.

– Vino, surioară, o îndemnară ele, ridicându-se împreună la suprafaţa apei şi arătându-i palatul unde locuia prinţul.

Mica Sirenă şi-ar fi dorit să se cunoască şi să se îndrăgostească unul de celălalt, dar ştia că nici un prinţ nu ar fi iubit-o cât timp ea avea coadă de peşte în loc de picioare. Aşa că merse la vrăjitoarea mărilor, să-i ceară ajutorul.

– Te voi transforma în om, îi spuse vrăjitoarea, dacă îmi dai în schimb glasul tău. Şi ia aminte: odată devenită om, nu vei mai putea fi niciodată sirenă şi niciodată nu-ţi vei mai putea vedea familia din castelul de sub ape. Iar dacă nu vei reuşi să câştigi dragostea prinţului, inima ţi se va frânge şi vei muri.

Mica Sirenă acceptă şi vrăjitoarea îi dădu o licoare magică pe care o bău. Apoi leşină. Când răsări soarele, se trezi pe o plajă şi văzu că nu mai avea coadă de peşte, ci picioare graţioase. În faţa ei stătea prinţul. Ea nu putea vorbi, însă el îi spuse că va avea grijă de ea pentru totdeauna. Pe măsură ce treceau zilele, dragostea ei pentru el creştea tot mai mult, însă prinţul o iubea ca pe un copil şi nici prin cap nu-i trecea să şi-o facă soţie.

În cele din urmă, prinţul se căsători cu o prinţesă. Nunta se ţinu pe un vas fastuos, iar Mica Sirenă, cu inima frângându-i-se, urmărea, cuprinsă de tristeţe, sărbătorirea. Cum se uita amărâtă în larg, îşi văzu deodată surorile ieşind din apă. Părul lor lung nu mai flutura în bătaia vântului, căci le fusese tăiat.

– Ne-am dat părul vrăjitoarei, spuseră ele, pentru ca tu să nu mori astă- seară. Vrăjitoarea ne-a dat un cuţit: trebuie să-l înfigi în inima prinţului înainte de răsăritul soarelui, iar când sângele lui cald va cădea pe picioarele tale, ele se vor transforma la loc în coadă de peşte, iar tu vei redeveni sirenă.

Dar Mica Sirenă nu avu puterea să-l ucidă pe prinţ. Aruncă în valuri cuţitul, apoi se aruncă şi ea. Trupul i se risipi în spuma mării, iar spiritul i se ridică la suprafaţa apei, încălzit de soarele care răsărea. I se alăturară fiicele văzduhului, spirite cu suflete nemuritoare, care trăiesc fericite la suprafaţa apei, şi deveni şi ea o fiică a văzduhului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE