Unul dintre cele mai mari proiecte ale lui Nicolae Ceauşescu, acela ca Bucureştiul să fie port la Dunăre este la un pas de a fi pus în practică. Acest subiect a fost dezbătut pe larg în cadrul Forumului privind Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Prezent la eveniment, primarul Capitalei, Sorin Oprescu a declarat că vrea să continue proiectul început în perioada comunistă şi a cerut sprijinul reprezentanţilor Uniunii Europene:
„Suntem determinaţi să transformăm Capitala într-un oraş la Dunăre. Ne despart 60 de kilometri. Acest canal, început cu 40 de ani în urmă şi neterminat până acum, dă o nouă dimensiune Bucureştiului, prin dezvoltarea lui la Dunăre. Sunt ferm convins că stă în puterea noastră ca Bucureştiul să devină a cincea capitală dunareană şi să se alăture celorlalte patru capitale dunărene, Viena, Bratislava, Budapesta si Belgrad” a declarat Oprescu în cadrul discuţiilor cu oficialii europeni. În cadrul forumului, edilul Bucureştiului a reprezentat autorităţile locale şi regionale din Sulina, Tulcea, Galaţi, Brăila şi Giurgiu. Primarul general a mai spus că speră ca în intervalul 2014 – 2020, să poată obţine fonduri europene pentru finalizarea acestui prouiect grandios.
Proiectul poate fi realizat cu fonduri europene
Oprescu a discutat pe larg cu Johannes Hahn, Comisar al Uniunii Europene pentru Politică Regională, despre canalul Dunăre- Bucureşti şi despre posibilităţile de finanţare din fonduri europene a acestui proiect.
“Este un proiect care poate beneficia de finanţarea Uniunii Europene. Având în vedere dimensiunea sa financiară, precum şi durata acestuia. Mă aştept, însă, să fie susţinut şi la nivelul Guvernului dumneavoastră, nu doar la cel al autorităţilor locale” a declarat Comisarul European pentru Politică Regională.
În perioada imediat următoare, după analizarea documentelor puse la dispoziţie de partea română cu prilejul acestei întrevederi, vor fi discutaţi paşii concreţi ce ar trebui efectuaţi pentru realizarea acestui proiect, respectiv demersurile necesare la nivelul Bucureştiului, ale celorlalte autorităţi locale din regiune, dar şi la nivel central, Comisia pentru Politică Regională aşteptând o implicare concretă şi din partea Guvernului român.
Strategia UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) este un instrument comunitar de cooperare macro-regionala în cadrul Uniunii Europene, la care sunt invitate sa participe cele 14 state membre UE şi terţe din bazinul Dunării (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, România, Cehia, Slovenia, Croaţia, Serbia, Republica Moldova, Ucraina, Bosnia-Hertegovina şi Muntenegru). Strategia a fost elaborata de către Comisia Europeană în 2010, pe baza contribuţiilor aduse de statele riverane, inclusiv România. În prezent, Strategia Dunării se află în faza de implementare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro