La începutul ședinței de Guvern, Lia-Olguța Vasilescu a afirmat că pe ordinea de zi se află și o modificare a Legii 448 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

„Copiii care au nevoie de îngrijiri paliative, cu handicap grav și boli incurabile nu vor mai trebui să se prezinte periodic la comisiile de evaluare, ci doar la împlinirea vârstei de 18 ani, până atunci fiind valabil certificatul obținut după primul control. Este vorba de copiii care au cancer, leucemie, SIDA, care au handicap locomotor pe viață și care până acum erau târâți la cozi interminabile în fiecare an ca să se constate același lucru — că boala lor este incurabilă”, a spus Lia-Olguța Vasilescu.

Citește și: COD ROȘU în România! Măsuri de protecție împotriva caniculei din weekend

Ministrul Muncii a arătat că persoanele cu dizabilități vor primi din oficiu prestația socială.

„O a doua modificare care ține tot de debirocratizare se referă la persoanele cu dizabilități care vor primi din oficiu prestația socială, fără să mai fie obligate să depună o cerere și să piardă timpul pe la ghișee, cu atât mai mult cu cât foarte multe astfel de persoane au boli psihice, provin din familii care nu cunosc legea și le este afectat dreptul de a primi banii cuveniți”, a menționat Olguța Vasilescu.

Ea a precizat că o altă măsură vizează recunoașterea oficială a limbajului mimico-gestual ca mijloc de comunicare specific persoanelor cu handicap auditiv.

„Am constatat că doar 1% dintre copiii surdo-muți reușesc să promoveze examenul de Bacalaureat. Acum vor avea posibilitatea să aibă interpret, la fel ca și nevăzătorii, atunci când se prezintă la astfel de examene”, a explicat ministrul.

Potrivit ministrului Muncii, persoanele cu handicap grav și mintal vor fi scutite de la plata contribuției datorate în centrele rezidențiale. „Este vorba de aproximativ 5.150 de persoane cu handicap grav psihic și mintal, care rămân în grija statului, fiindcă la acest moment sunt o povară pentru familii și majoritatea provin din familii defavorizate”, a spus Lia-Olguța Vasilescu.

Citește și: EXCLUSIV. Războiul dezinsecției naște situații ciudate în instanță: Țânțarii stau ilegal în București

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.