• La 27 de ani, Claudia Nechita a devenit prima pugilistă din România care a câştigat un meci de box olimpic. 
  • Tokyo a fost abia a treia ediţie de Jocuri Olimpice care a inclus şi competiţii de box feminin. 
Olimpica României care a început prin a lucra cu ziua, ca să se întrețină
Claudia Nechita, la antrenamente

Lumina amiezii de august răzbate hotărâtă prin ferestrele împovărate de praf ale sălii modeste de box feminin din complexul sportiv “Lia Manoliu”. Fetele din lotul naţional al României, 12 sportive de diferite vârste, încep antrenamentul în faţa oglinzii. Îşi încălzesc gâtul, umerii şi spatele şi exersează balansul stânga-dreapta. 

Într-o coregrafie care curge lichid, fără muzică, fetele rotesc braţele sau lovesc aerul cu pumnii. 

Olimpica României care a început prin a lucra cu ziua, ca să se întrețină
Adrian Lăcătuş, alături de Claudia şi Lăcrămioara, cele două sportive în care a crezut atât de mult încât le-a oferit propria casă

În primul rând, senioarele Claudia Nechita şi Lăcrămioara Perijoc stau una lângă cealaltă, aşa cum au făcut-o mai toată cariera. Sunt colege de cameră şi cele mai bune prietene. Împreună urmau să ajungă şi la Tokyo, dar, operată la menisc, Lăcrămioara nu a mai putut să participe la această ediţie a Jocurilor Olimpice. 

A mers numai Claudia Nechita, care a devenit astfel prima femeie din istoria României care câştigă un meci de box olimpic. 

O femeie a reușit să spele, cât e posibil, obrazul unui sport care a decăzut în România din ce în ce mai mult. 

„Niciodată nu o să ajungi să zici: gata, ăsta e nivelul meu maxim”

După Olimpiada din Japonia, Claudia a avut o săptămână de concediu. Apoi a reluat ritmul zilnic al antrenamentelor pentru viitoarele competiţii. Zece antrenamente pe săptămână. Cel mai mare vis al său sunt Jocurile viitoare, cele de la Paris 2024, dar până atunci mai sunt multe alte pietre de hotar. 

Olimpica României care a început prin a lucra cu ziua, ca să se întrețină
Adrian si Mihaela Lăcătuş, antrenorii Claudiei Nechita

În toamnă urmează campionatul naţional, campionatul european de tineret în octombrie şi campionatul mondial de senioare în noiembrie. Fiecare dintre ele e o ocazie pentru Claudia să analizeze, să vadă “ce nu a mers şi ce trebuie îmbunătăţit”, spune sportiva. “Niciodată nu o să ajungi să zici: gata, ăsta e nivelul meu maxim. Tot timpul mai sunt lucruri de modificat sau de adăugat”. Vrea să-şi calibreze viteza şi blocajul.

Psihologii consideră că acest fel de a înainta, pas cu pas, obiectiv cu obiectiv, e unul dintre punctele tari ale sportivilor și ceea ce noi, oamenii ”civili” nu reușim. 

Olimpica României care a început prin a lucra cu ziua, ca să se întrețină
Coregrafia fără muzică a sportivelor din boxul feminin

”Sportivii celebrează victoriile sau suferă din înfrângeri, dar, în ambele variante, trec mai departe. Pentru că ciclicitatea sportului, unde săptămâna sau luna viitoare ai altă competiție, îi ajută să se descarce”, a explicat acest mod de a gândi, cu multă vreme în urmă, pentru Gazeta Sporturilor, medicul sportiv Ioan Drăgan, unul dintre cei mai longevivi directori ai Institutului de Medicină Sportivă. 

În timp ce noi, ceilalți, nu reușim să ne desprindem de ce ni s-a întâmplat și nu izbutim să  judecăm în etape, sportivii sunt antrenați să treacă peste.

Ioan Drăgan, medic sportiv:

„Când nu mai pot, mai scot un as din mânecă”

Claudia are nu doar un fel aparte de a trece peste, dar și un fel punk de a-şi purta părul. Sportivii știu că efortul maximal și aparentul trivial fac ambele parte din viață. La Claudia, jumătatea dinspre ceafă este tunsă foarte scurt, iar restul e lăsat mai lung şi prins într-un coc în vârful capului. 

Olimpica României care a început prin a lucra cu ziua, ca să se întrețină
Claudia şi Lăcrămioara scriu istorie în boxul feminin din România

Sportiva poartă un maiou albastru electric, care descoperă tatuajele de pe braţe. Cel mai nou dintre ele este un desen mâzgâlit întâi de Lăcrămioara pe un carneţel, în joacă: o fată bate la uşa unei clădiri pe zidul căreia sunt inscripţionate cercurile-simbol al Jocurilor Olimpice. 

“Când am văzut desenul, am zis: asta sunt eu. Eram înnebunită să ajung la Olimpiadă”, spune Claudia. Şi l-au tatuat şi ea şi Lăcrămioara, când Claudia nu era încă calificată la Jocurile Olimpice. 

Pe celălalt braţ, Claudia are un desen cu două mănuşi mari de box din care iese un careu de aşi. “Când nu mai pot, mai scot un as din mânecă. Din mănuşă”. 

Prima regulă: defensiva

Iar sub cercurile olimpice e un tatuaj cu vopsea colorată, cu Yin şi Yang, în care sunt desenate şi marea şi muntele. “După ce mă las de box, visul meu e să călătoresc peste tot. La competiţii am călătorit, dar nu apucăm să vedem nimic”. 

Olimpica României care a început prin a lucra cu ziua, ca să se întrețină
Claudia Nechita, la antrenament, la un exerciţiu de coordonare cu mingea de tenis

Fetele continuă antrenamentul printre sacii de box, arată tot ca o coregrafie acum, dar una în care repetă defensiva. În box înveţi să fii mereu în gardă. 

În “O fată de milioane”, antrenorul jucat de Clint Eastwood o întreabă constant pe eleva lui, pugilista interpretată de Hillary Swank: “Care e prima regulă?”. “Să mă apăr mereu”, zice Swank. 

În jumătate din sala de box de la “Lia Manoliu”, din grinzi atârnă 10 saci cu nisip, grei ca bolovanul lui Sisif. Duelurile cu aceştia ocupă grosul antrenamentului din această după-amiază.

Claudia îşi umezeşte puţin gura, apoi îşi pune mănuşile roşii. Nu a rostit încă niciun cuvânt şi rămâne tăcută până spre finalul antrenamentului. Asta nu e atipic: la fel fac şi celelalte fete. Locul vorbelor e luat de cadenţa respiraţiilor în sincron ca ritm de percuţie, zgomotul pumnilor trosnind sacii de box şi de interjecţii de luptă ale sportivelor. Sună ca şi cum o ploaie cu grindină loveşte simultan toate parbrizele din Bucureşti.  Volumul urcă pe parcursul antrenamentului ca într-un ritual de exorcizare.

Olimpica României care a început prin a lucra cu ziua, ca să se întrețină
În sală nu se aude decât zgomotul pumnilor trosnind sacii de box

Primul sac. Unul cu haine, legat de copac

La 28 de ani proaspăt împliniţi, Claudia a strâns deja 15 ani de box. A trăit mai mult cu box decât fără. Totul a început ca o joacă. Acasă, la Câmpulung, lega strâns un sac cu haine, îl agăţa de un pom şi lovea cu pumnii în el. “Nici nu ştiam ce e boxul pe-atunci”. Mai târziu, a auzit că o colegă de la şcoală mergea la sala de box şi a mers întâi ca spectator la un antrenament. S-a îndrăgostit şi apoi a făcut asta aproape zilnic până astăzi. 

Spune că antrenorii au plăcut-o imediat pentru că “eu eram muncitoare de mică. Dacă vezi că un copil e muncitor şi-şi doreşte să facă ceva, atunci tu poţi să-l modelezi ca antrenor, poţi să-l faci cum vrei tu”. 

Claudia a pierdut primul ei meci de box, în 2007, la Cupa României la juniori. L-a pierdut şi pe-al doilea. Şi pe-al treilea. Dar a continuat până a început să câştige. 

Olimpica României care a început prin a lucra cu ziua, ca să se întrețină
Claudia Nechita, la antrenamente

În 2008, a luat medalia de argint la Campionatul naţional. “Apoi din 2009 -aur la toate competiţiile naţionale. Şi de-atunci nu m-a mai bătut nimeni din ţară la noi”, spune Claudia, ca şi cum citeşte o informaţie de wikipedia, utilă, dar fără să se laude. 

“Trebuie să ai răbdare, nu poţi din prima. Succesul care vine rapid nu e de durată. Ce vine repede se şi pierde repede. Pentru tot ce mi-am dorit a fost un proces de creştere mai lent, dar frumos. Şi uitându-mă în urmă nu pot decât să fiu mândră de ce-am realizat.”

Claudia Nechita:

Foamea de medalii

A început să ia foarte în serios boxul când şi-a dat seama că ar putea şi să facă bani din asta. Crescută doar de bunică, într-o familie care avea mereu grija zilei de mâine, Claudia vedea în box o modalitate de a găsi “liniştea aia financiară, să fiu un om independent. Ăsta a fost principalul scop: să nu depind de nimeni. Sunt mulţumită că mi-am atins obiectivul ăsta”.

Până la 27 de ani, pugilista a pierdut şirul medaliilor pe care le-a câştigat. Printre altele, este campioană naţională la 57 kg, câştigătoare a Cupei României, a obţinut locul trei la Campionatul Mondial de Tineret, medalia de bronz la Jocurile Olimpice Militare de la Wuhan în 2019 şi locul întâi în 2013 şi 2018 la Centura de Aur.

Nu știe cine e tatăl ei

Foamea de medalii a Claudiei a pornit din foamea reală. Claudia nu-şi cunoaşte deloc tatăl, nu ştie cine e, iar mama ei a fost absentă în mare parte din copilăria fetei. A născut-o pe Claudia la 16 ani şi nu era pregătită pentru această responsabilitate. Aşa că bunica maternă i-a fost şi mamă, şi tată. Bunica lucra cu ziua şi “se chinuia să-mi pună o farfurie de mâncare. Chiar erau zile când nu aveam şi era destul de greu”.

Aşa că a muncit de mică pentru a se putea întreţine. În copilărie, mergea la cosit, la dat cu sapa, la spart lemne sau cules de prune. “Dacă avea cineva ceva, mergeam. Trebuia să câştig cumva acolo un bănuţ, pentru mâncare”.

Olimpica României care a început prin a lucra cu ziua, ca să se întrețină
Claudia Nechita, la antrenamente

Copilăria asta e motivul pentru care Claudia priveşte şi acum cu mult pragmatism inclusiv cea mai mare pasiune a ei, boxul. Spune că nu are vise, ci obiective. Așa cum o formulează, e diferența dintre utopie și posibil. Cel mai mare dintre obiective? 

Să câştig medalia olimpică şi renta viageră, pentru că mi-ar asigura o linişte financiară. Nu ştiu dacă neapărat linişte, nu ştiu cât de mare va fi, dar ar fi satisfacţia că am muncit atâţia ani şi am rămas cu ceva.

Claudia Nechita:

Dorința de a avea o liniște financiară

Prin inițiativa lui Crin Antonescu, pe când era ministrul Sportului, și a secretarului de stat Ioan Dobrescu, România  a promovat una dintre cele mai generoase legi europene de ajutorare pentru fostele glorii sportive. Astăzi, mai bine de 500 de foști performeri primesc sume decente de la stat. 

În ianuarie 2021, lista conține 522 de nume, care iau între 3.400 și 16.000 de lei net pe lună, în funcție de numărul și valoarea medaliilor. 

Ca să intre pe listă, ca orice sportiv, Claudia are nevoie de o medalie (de orice culoare) la Jocurile Olimpice sau o medalie obligatoriu de aur la campionatele mondiale şi europene de seniori – probe olimpice. 

Au jucat și fotbal, ca să cîștige ceva

Banii au fost mereu o problemă. Legitimată la Steaua din 2011, Claudia a renunţat la box un an mai târziu, pentru că nu avea bani să trăiască. Nu câştiga nimic din sport, aşa că nu-şi permitea să locuiască în Bucureşti. Pentru un an, şi ea, şi Lăcrămioara au plecat la Fălticeni să joace fotbal pentru o echipă locală. Acolo primeau cazare şi 100-200 lei pe meci. 

Olimpica României care a început prin a lucra cu ziua, ca să se întrețină

 Claudia Nechita, la antrenamente

Ca să nu le piardă pe sportive, antrenorul Adrian Lăcătuş şi soţia lui, fosta pugilistă Mihaela Lăcătuş (prima femeie care a reprezentat România la box, la Londra 2012), le-au oferit propria lor casă. Timp de patru ani, au locuit împreună, cu soţii Lăcătuş şi cu copiii lor. 

“Ele la fotbal primeau cazare. Aşa că am zis: hai, mă, Miki (n.r.: soţia şi co-antrenoarea fetelor), le luăm noi”, povesteşte Adrian Lăcătuş, ca şi cum favoarea făcută fetelor a fost un drum cu maşina până la sală, nu patru ani de găzduire. 

“Nu au făcut diferenţe, ne-au tratat ca pe copiii lor”, spune Claudia despre antrenorii ei.

“Dacă nu erau ei, mă lăsam de box de tot. De-acasă nimeni nu-mi putea da niciun ban”,  spune Claudia. “Din contră, când am început să câştig din box le trimiteam”. Asta s-a întâmplat abia în 2014, când a început să primească un salariu de 750 lei. Azi salariul îi permite în sfârşit să trăiască din sport. 

Fetele „cu trei coaste de drac”

“Fetele şi-au văzut de treabă. Au muncit suficient ca să se poată bate azi cu orice adversară de la egal la egal”, spune Lăcătuş cu mândrie de elevele lui. El a însoţit-o pe Claudia la Tokyo, dar ca antrenor nu era la prima experienţă la Jocurile Olimpice. 

Olimpica României care a început prin a lucra cu ziua, ca să se întrețină
Claudia Nechita, la antrenamente

Întâi a fost cu Mihaela, în 2012, la prima ediţie la care au fost incluse în program şi competiţii de box feminin. Când vorbeşte de soţia lui, îi spune “doamna”, se luminează şi glumeşte: “E campioană europeană. Şi când a ieşit campioană mondială nu am avut ce să fac, am luat-o de nevastă. E singura campioană mondială de la noi”.

Lăcătuş, care glumeşte o dată la trei fraze, antrena băieţi înainte să treacă la boxul feminin. Nici nu încape comparaţie, spune, dar e decis că diferenţa e în favoarea fetelor. 

Nici nu e aşa greu. Se spune că femeia are trei coaste de drac. Ele (n.a.: elevele lui) le au pe toate. Sunt mai ambiţioase, mult mai perseverente şi mai conştiincioase decât băieţii. Fetele când îşi pun ceva în cap reuşesc. Fac ce trebuie, ascultă antrenorul, respectă programul. Sunt mândru de ele.

Claudia Nechita:

Elevele lui Lăcătuş au luat împreună peste 100 de medalii la junioare, tineret şi senioare. “Sunt fete care s-au realizat prin acest sport. Fete care nu aveau altă şansă în viaţă să se realizeze decât aşa”. 

A fost eliminată de o japoneză care a devenit apoi campioană olimpică

Locul 5 al Claudiei la Tokyo e cea mai mare performanţă a unei pugiliste din România. Dar Lăcătuş credea că eleva lui putea şi mai mult, dacă nu nimerea cu reprezentanta ţării gazdă în sferturi. 

În primul meci la Tokyo, Claudia luptase împotriva lui Ramla Ali, o sportivă din Somalia şi activistă pentru drepturile femeii, care locuieşte în Marea Britanie. Claudia o cunoştea din multe alte competiţii şi ştia la ce să se aştepte. Nu a avut emoţii. “M-am dus în faţa ei de la început, nu am avut probleme, am câştigat toate reprizele”, povesteşte românca. 

Olimpica României care a început prin a lucra cu ziua, ca să se întrețină
Claudia Nechita, la antrenamente

“La al doilea meci nu a fost cu mult diferit doar că a fost presiunea aia de totul sau nimic, adică ştiai că boxezi cu medalia pe masă. Simţeam o căldură în tot corpul. Era şi presiunea că luptam cu ţara gazdă. Meciul a fost foarte strâns, dar în astfel de situaţii e greu să câştigi tu dacă nu e diferenţa suficient de mare. Nu m-am gândit că va fi aşa de strâns meciul”, spune ea. 

“Ca să câştige cu japoneza Sena Irie, trebuia s-o bată rău”, crede şi antrenorul ei. Trei arbitri au văzut-o cîștigătoare pe japoneză, doi pe româncă.

Boxul este unul dintre domeniile olimpice cele mai contestate, tocmai din cauza arbitrajelor părtinitoare. De un deceniu, CIO pune problema eliminării de la Olimpiade. Anul acesta, ca să fie totuși primit în continuare în competiția de la Tokyo, CIO a preluat el organizarea, făcută în mod normal de Federația Internațională, una extrem de coruptă. Dar arbitrajele tot au stârnit proteste.

Una dintre consecințele arbitrajelor incorecte de la box a fost numărul fără precedent de medalii pe care Japonia, țară gazdă, le-a luat la acest sport: trei, dintre care una de aur, chiar a lui Sena Irie, învingătoarea Claudiei Nechita. 

Olimpica României care a început prin a lucra cu ziua, ca să se întrețină
Claudia Nechita, la antrenamente

La Rio 2016, Japonia nu obținuse nicio medalie. Iar la Londra 2012, luase două medalii.

Claudia a făcut însă rapid pace cu înfrângerea şi alege să vadă partea bună: locul 5 din cele mai bune pugiliste ale lumii. “Nu am reuşit să iau medalia pe care mi-o doream, dar a fost o bucurie enormă să mă calific. Mă bucur că foarte mulţi oameni care nu urmăreau boxul şi-au deschis cumva ochii şi sufletul pentru acest sport”. 

Răutatea rămâne în ring

Claudia vorbeşte încet şi aşezat, cu un calm de înţelept budist. Rămâne calmã şi când omoară cu palmele mai mulţi ţânţari care au invadat sala de box. Totuşi, cu excepția ţânţarilor, spune că în afara ringului nu are nimic din “răutatea necesară în box”. În ring se transformă. Are forţă, explozie. 

În ziua competiţiei, nu-i place să vorbească prea mult cu nimeni, preferă să fie lăsată liberă înaintea confruntării. 

Înainte de meciuri însă, cel mai important e să se relaxeze, pentru că scopul e ca în confruntări să poţi repeta stările de la antrenament, nu să fii încordat. Ca să-şi controleze emoţiile, citeşte, desenează şi meditează. “Încerc să canalizez emoţiile şi să le transform în emoţii constructive”. De meditaţii s-a apucat acum câţiva ani, inspirată de Lăcrămioara, deşi la început a fost foarte sceptică. Azi, meditaţiile sunt lucrul care o ajută să se relaxeze cel mai mult. 

Odată intrată în ring însă, are nevoie să audă “colţul”, tot ce spun antrenorii. “În ring de multe ori nu mai gândeşti, acţionezi instinctiv. Iei pumni în cap până la urmă şi sunt momente când te blochezi, nu mai ştii ce să faci, te pierzi, chiar dacă altfel ai şti. Atunci antrenorul intervine şi-ţi dă un sfat: lasă-te în dreapta, dă-i dreapta croşeu, stânga lungă”. 

„Dacă eşti victimă, nu poţi să progresezi”

În ciuda copilăriei dificile de care-a avut parte, Claudia e recunoscătoare. Recunoscătoare că bunica ei şi-a asumat responsabilitatea să o crească şi i-a dat tot ce avea. Recunoscătoare că a descoperit boxul. Recunoscătoare pentru antrenorii şi colegele ei, care i-au devenit familie. 

Olimpica României care a început prin a lucra cu ziua, ca să se întrețină
Claudia Nechita, la finalul unui antrenament 

De-a lungul anilor a făcut pace şi cu mama ei, care a lucrat multă vreme în afara ţării, şi are o relaţie bună cu fraţii vitregi. 

“Am întrebat-o cine e tatăl meu, dar nu mi-a spus. Nici nu ştiu dacă ştie şi nu vrea să-mi spună sau nu ştie nici ea. Dar acuma vorbim. Eu am acceptat că aşa a fost să fie şi nu am judecat-o niciodată că m-a părăsit. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă şi am crescut pe picioarele mele”, spune Claudia. 

Cel mai bine e când trăim în acceptare şi nu învinovăţim, nici nu facem pe victimele. Când eşti victimă e mai greu să progresezi.

Claudia Nechita:

Pe finalul antrenamentului de la “Lia Manoliu”, transpiraţia de pe braţele fetelor luceşte în lumina apusului care intră prin geamuri. Transpiraţia miilor de antrenamente şi un obiectiv, nu un vis, au dus-o pe Claudia la Tokyo. 

Sportiva vrea să continue să transpire până când uşa din tatuajul ei se va deschide suficient de mult încât să se poată întoarce şi cu o medalie de la următoarele Jocuri Olimpice. Ar fi medalia de după 20 de ani pentru boxul nostru, ultima aparținându-i lui Ionuț Gheorghe, în sufletul olimpic al Atenei, în 2004. 

Claudia Nechita, la antrenamenteIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 25
EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
I-a murit soția, dar acum vedeta PRO TV iubește din nou! Cuplu unic în showbizz
Playtech.ro
I-a murit soția, dar acum vedeta PRO TV iubește din nou! Cuplu unic în showbizz
Tânără răpită din fața blocului, sechestrată, bătută crunt și tunsă de fostul iubit la Oțelu Roșu. A fost salvată de tatăl ei
Observatornews.ro
Tânără răpită din fața blocului, sechestrată, bătută crunt și tunsă de fostul iubit la Oțelu Roșu. A fost salvată de tatăl ei
Horoscop 18 octombrie 2021. Săgetătorii au multe de învățat, rapid, din mers, ca să poată recupera ce au pierdut
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2021. Săgetătorii au multe de învățat, rapid, din mers, ca să poată recupera ce au pierdut
Românii fac cozi la vaccinare: “Merg cu soțul, l-am convins. Nu suportăm să fim închiși”
Știrileprotv.ro
Românii fac cozi la vaccinare: “Merg cu soțul, l-am convins. Nu suportăm să fim închiși”
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută