Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați, Filippo Grandi, a transmis într-un mesaj publicat pe Twitter că cei peste 1,5 milioane de cetățeni care au părăsit Ucraina de la începutul ostilităților consitutie criza refugiaților ”cu cea mai rapidă creștere în Europa, de la Al Doilea Război Mondial încoace”.

Ca referință, potrivit statisticii oferite de UNHCR, în 2015 în timpul crizei refugiaților din Orientul Mijlociu, au fost în total 1,3 milioane de cetățeni din Siria, Afganistan, Irak sau din nord-estul Africii care s-au refugiat în Europa.

Oamenii care au reușit să scape din Ucraina au căutat refugiu în Polonia, România, Slovacia și în alte părți. De la începutul ostilitărilor, cei mai mulți ucraineni au fugit în Polonia, potrivit agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR).

În România, aproape 230.000 de ucraineni au intrat în țară de la începerea războiului.

De asemenea, ONU estimează că peste patru milioane de refugiați ucraineni ar putea avea nevoie de protecție și asistență.

ONU: Criza refugiaților din Ucraina, criza cu cea mai rapidă creștere de la al Doilea Război Mondial încoace
Sursa UNHCR, foto BBC

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a atras vineri atenția că Ucraina se confruntă deja cu o „catastrofă umanitară”, preconizând că situația se va înrăutăți pe măsură ce conflictul armat va escalada.

Rușii continuă ofensiva pe mai multe fronturi în Ucraina, în a 11-a zi a războiului, concentrându-și eforturile pe înconjurarea marilor orașele Kiev, Harkov și Mykolaiv, potrivit informațiilor transmise de forțele armate ucrainene. După ce ieri operațiunea de evacuare a civililor a fost întreruptă, în Mariupolul blocat și bombardat continuu se prefigurează o criză umanitară de proporții.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.