Bărbatul a fost operat cu succes pe 10 februarie şi, din cauza dimensiunii tumorii, a fost nevoie să îi fie scos tot stomacul. În locul lui, prof. Beuran i-a făcut un organ care să preia funcţia, dintr-o ansă a intestinului subţire. “Este o operaţie complexă. În cazul acestui pacient, riscurile au fost crescute din cauza vârstei”, ne-a declarat prof. dr. Beuran. Constantin Păun a fost externat acum câteva zile şi în prezent se simte bine. “O să mai trăiesc cât o vrea Dumnezeu, nu cât voiau medicii”, ne-a spus vesel bucureşteanul.

4346-237015-oooole.jpgLa vârstnici, riscurile sunt enorme

Prof. dr. Mircea Beuran (foto), şeful Clinicii de Chirurgie a Spitalului Floreasca din Capitală, ne-a declarat că bolnavii trecuţi de 70 de ani au nevoie de îngrijiri suplimentare, că necesită o perioadă de recuperare dublă, iar riscurile ca ei să nu supravieţuiască unei intervenţii complicate sunt foarte mari. De aceea, puţini chirurgi se încumetă să îi opereze şi preferă să le amelioreze suferinţa decât să le-o trateze.

“Cu doar o săptămână înainte, am operat o doamnă de 97 de ani. A plecat din spital pe picioarele ei”, a mai spus chirurgul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.