Dezvăluirile unui director la Protecția Copilului despre „caracatița” din sistem: „Cinci din șapte angajați la căsuță de tip familial erau tată, fiu, fiică, mătușă și ginere”

„Am sesizat Parchetul de multe ori”

Bălan vorbește deschis despre banii beneficiarilor furați de către angajați, despre violurile din marile centre unde erau găzduite persoanele adulte cu handicap, dar și despre confruntarea cu rețeaua de „frați, surori, unchi, mătuși” din sistem.

Directorul DGASPC Giurgiu a intrat recent în atenția publicului odată cu decizia de suspendare a activității Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Tântava, unitate în care erau găzduite peste 48 de persoane vulnerabile. „A fost prioritatea mea să închid acest centru. Era genul acela de instituție foarte veche, de pe vremea ororilor pe care eu le numesc lagăre. A fost ceva înfiorător. Am sesizat Parchetul de multe ori”, acuză Bălan.

La Tântava, județul Giurgiu, au ajuns într-o primă etapă și cinci dintre oamenii transferați de la azilele administrate de familia Pașca. Ulterior aceștia împreună cu vechii beneficiari ai centrului au fost relocați în case de tip familial unde locuiesc între 8 și 10 persoane.

Strategia aprobată forțat de România 

În 2014, Comisia Europeană a introdus o condiționalitate clară pentru utilizarea fondurilor europene: statele membre nu mai pot finanța construirea sau modernizarea instituțiilor rezidențiale mari, ci trebuie să investească în dezinstituționalizare și servicii comunitare. 

Doi ani mai târziu, România a adoptat Strategia națională privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, care prevede reducerea treptată a centrelor rezidențiale clasice și dezvoltarea locuințelor protejate și a caselor de tip familial. 

Ideea centrală a strategiei de dezinstituționalizare urmărește ca persoanele cu dizabilități să nu mai trăiască în centre rezidențiale de mari dimensiuni, de tip spital sau azil, ci să fie sprijinite să ducă o viață cât mai apropiată de cea din comunitate. Acolo unde este posibil, obiectivul este reintegrarea în familie sau viața independentă, iar în celelalte cazuri, mutarea în locuințe și servicii de mici dimensiuni, integrate în comunitate.  

Deși, pe hârtie, procesul de dezinstituționalizare pare bine reglementat și ușor de pus în practică, realitatea din teren este mult mai complicată. Potrivit lui Vișinel Bălan, orice încercare de restructurare a unui centru rezidențial se lovește de interese locale consolidate în timp. 

Directorul DGASPC Giurgiu acuză că, atunci când a preluat instituția, a descoperit în unele centre familii întregi angajate de ani buni, o rețea de relații pe care susține că a reușit să o destrame cu dificultate și numai după ce s-a confruntat cu presiuni, amenințări și tentative de intimidare. 

În prezent, spune Vișinel Bălan, în Giurgiu nu mai funcționează niciun centru de tip „lagăr”, beneficiarii fiind transferați în case de tip familial sau, acolo unde a fost posibil, reintegrați în comunitate.

Vișinel Bălan a crescut la rându-i în centrele de protecție a copilului, experiență despre care a vorbit în repetate rânduri public. Spune că anii petrecuți în sistem i-au influențat parcursul profesional și l-au determinat să se implice în schimbarea modului în care sunt îngrijiți copiii și adulții vulnerabili. 

Libertatea: Cum funcționează aceste căsuțe de tip familial?
Vișinel Bălan: Sunt maximum zece persoane într-o astfel de căsuță; la Grădinari (n.r. – comuna unde se află centrul Tântava, desființat la finalul lunii iunie 2026), de exemplu, sunt opt în prezent. Ei au asistent medical nonstop, mai au medic de familie. Sunt case pe care beneficiarii le-au închiriat pe numele lor și noi doar monitorizăm, iar ce am asigurat suplimentar este o echipă mobilă care îi ajută să gătească, să se gospodărească, pentru că noi trebuie să-i ajutăm în următorii ani să se descurce. Costul serviciului social per beneficiar este de 9.700 de lei pe lună. Din banii aceștia ei își plătesc chiria pentru căsuțele respective. Plătesc vreo 700 de lei fiecare sau ceva de genul acesta, nu vă gândiți că sunt sume mari.

– De unde provin beneficiarii care trăiesc acum în casele de tip familial? Au fost abandonați? Nu mai au rude în viață?
– Este vorba despre adulți cu dizabilități care au crescut o viață în centre. Înainte erau copii în centrele de copii cu dizabilități și de la copii, când au împlinit vârsta majoratului, au fost transferați la adulți cu dizabilități. Înainte erau transferați în aceste centre mari cum le mai numeam eu, lagăre. Însă nu toți puteau fi integrați în comunitate. Cei care nu se pot descurca singuri sunt monitorizați de echipele DGASPC în căsuțele DGASPC-ului. 

Acolo avem angajați și stau nonstop unde există retard sever. Altfel nu ai cum. Avem situații și situații. Acolo unde există situații moderate, adică o dizabilitate neuropsihică ușoară, acolo am contribuit și am făcut dezinstituționalizare. La noi, din totalul de 186 de adulți cu dizabilități la nivelul județului, am integrat în comunitate doar 18 care corespundeau, iar pe alți 50 i-am organizat în căsuțe. Da, poate fi mai costisitor, depinde cum faci managementul, dar este mult în beneficiul lor, pentru că este o variantă care contribuie la procesul lor de a deveni cât mai autonomi, că acesta este scopul. Restul i-am transferat în căsuțele noastre. Am creat noi căsuțe de tip familial. 

Dezinstituționalizare înseamnă și căsuțele astea pe care le avem; acum nu ne mai raportăm la centrele acelea mari, vechi. Că, de fapt, asta este presiunea UE. Doar că aici, lumea intră în panică. Mamă, i-a aruncat pe stradă! Nu, nici vorbă, căsuțele unde eu am beneficiari tot în programul de dezinstituționalizare se încadrează. Eu i-am trimis în comunitate, în căsuțele închiriate de ei, unii chiar și-au cumpărat ei case din banii lor. Nu e nicio nebunie, lucrurile sunt foarte simple.

„Le dăm acces la bani beneficiarilor”

– În cazul centrelor de la Dumbrava, administrate de Viorel Pașca, una dintre acuzații a fost că beneficiarii nu mai aveau acces la veniturile lor, pensii sau ajutoare sociale. În casele de tip familial de la Giurgiu, cum procedați cu banii oamenilor?
– Noi le dăm acces la bani beneficiarilor. Este o situație interesantă. Foarte panicați, mi-au spus că ei nu știu să cheltuie bani. Și am zis: sunt de acord că nu, dar puteți învăța. De aceea am creat această echipă mobilă. Ideea este că trebuie să muncim împreună ca ei să poată deveni independenți. Nu sunt de acord să țin ascuns cardul că mi-e frică că nu știu cum să cheltui. 

Am dat exemplul unui tânăr tot din Giurgiu căruia i-am schimbat viața. Îl cheamă Viorel. Era cu retard când l-am preluat eu. Astăzi este independent. Este merchandiser. Pune marfă în raft și are propria lui casă în Popești-Leordeni. O muncă de durată, aproximativ opt ani, dar eu m-am ocupat personal, pentru că am vrut să arăt lumii că se poate integra și o persoană cu retard. Oricine se poate integra dacă ai răbdare, dacă nu țipi, dacă îl respecți, dacă nu intri în conflict – elemente care lipsesc cu desăvârșire din partea angajaților de la DGASPC.

– Care sunt costurile lunare pentru o persoană cu dizabilități aflată în grija DGASPC?
– Ajunge undeva la 9.000-10.000 de lei, asta însemnând utilități, hrană, asistență medicală și personalul. Gândiți-vă că doar costul minim pentru hrană este undeva la 32 de lei pe zi, iar noi asigurăm pentru mâncare undeva la 50-55 de lei.

– Cei care au pensii, indemnizații au acces la veniturile lor?
– Da. Fiecare își păstrează banii, ei nu prea au carduri și își țin banii încuiați în dulapurile lor. Am avut și situații extrem de grave în care li s-au cheltuit banii de către angajați. Nu pot să comentez mai mult că și eu m-am trezit, când am ajuns la conducerea DGASPC Giurgiu, că într-un centru de vârstnici au dispărut banii și există pe rol o cercetare din 2018 a Parchetului. Tot am făcut cereri că vreau să văd care este stadiul anchetei. Da, ai și situația asta. Se umblă la banii vârstnicilor. De când am venit eu, am cerut proceduri clare privind cheltuielile. Banii se cheltuie în funcție de nevoile lor. Interesul meu este să am oameni cât mai independenți de angajații instituției (DGASPC), care au această capacitate extraordinară de a se acoperi.

– La ce vă referiți când spuneți că angajații DGASPC au capacitatea de a se acoperi?

– Dacă nu se creează un mecanism de presiune față de UAT-uri pentru a fi responsabili față de cetățenii pe care îi au în gospodăria comunei, orașului, municipiului, nu vom reuși să evoluăm. Să încarci un DGASPC mi se pare cea mai mare eroare. În primul rând, eu sunt împotriva ideii ca DGASPC să fie furnizor de servicii sociale, chiar dacă astăzi este. Este cea mai mare greșeală și vă zic și de ce. Când apare o nenorocire, DGASPC se duce prin mecanismele interne și realizează un control într-un serviciu pe care îl furnizează. Păi ghiciți ce face controlul în momentul în care constată că într-adevăr au fost probleme? Nu mai pleacă în noaptea aia acasă nimeni și stau să se acopere de documente. Dacă eu, DGASPC, rămân doar cu calitatea de control-monitor și chiar monitorizez serviciile pe care alții le furnizează, calitatea serviciilor o să crească și nu mai stau peste program noaptea ca să mă acopăr de hârțogăraie ca să fiu safe în fața organelor de cercetare penală. Aici suntem.

– Sunteți director la DGASPC Giurgiu de un an. În afara de faptul că angajații furau banii beneficiarilor, ce alte probleme serioase ați descoperit în centre?
– În momentul în care încarci schema DGASPC, care oricum nu face față, calitatea personalului nu este tocmai cea mai bună. Vă dați seama că în comunele și orașele acestea mici unde ai centre – angajații sunt rude, nu vă imaginați că sunt specialiști, sunt prietenii prietenilor, sora surorii, mătușa. Am avut eu o situație când am cerut rocada angajaților în niște centre unde am avut niște suspiciuni. 

Șocul a fost că din șapte angajați la o căsuță, cinci erau tată, fiu, fiică, mătușă și ginere. În momentul în care le-a murit bunicul, toți și-au luat concediu trei zile că au dreptul conform legii, iar eu eram în aer, că sunt obligat să le dau cele trei zile să-și îngroape defunctul. Da, am avut această situație. În localitățile astea mici apare această situație în care ai un sat angajat la DGASPC la centrul X. 

Neîntâmplător, toată presiunea, după ce am desființat Tântava, a picat pe mine, cu intimidări, cu amenințări. Oamenilor le este greu să înțeleagă că asta face parte din reformă și este în favoarea beneficiarilor sau a foștilor beneficiari să trăiască în comunitate. Eu am fost astăzi în vizită la mai multe căsuțe închiriate de foștii mei beneficiari. Luau micul-dejun și efectiv îmi mulțumeau. Mi-au spus că „nu ne mai bate nimeni, nu ne mai violează. Știți că ne violam între noi?”. 

Sunt declarațiile de astăzi ale beneficiarilor de la Tântava. Ei spuneau că au fost violați. Tot de beneficiari, că era un centru mare. Era un centru care, în momentul în care eu am venit la conducerea DGASPC Giurgiu, a fost prioritatea mea să-l închid. Ultima dată avea 41 de beneficiari, dar era genul acela de centru foarte vechi, de pe vremea ororilor. A fost ceva înfiorător. Am sesizat Parchetul de multe ori. Și ei îmi spun acum că, de când sunt aici, în căsuță de tip familial, au camera lor, e liniște.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro