Curtea de Apel București a respins contestația PNL. Decizia este definitivă, aripa Bolojan rămâne blocată de puciști. Reacția liberalilor

Comentează
Ilie Bolojan la Congresul Extraordinar PNL din 21 Iunie, însoțit de alți lideri din PNL

Curtea de Apel București a respins marți, ca nefondată, contestația depusă de PNL împotriva deciziei prin care Tribunalul București suspendase anterior hotărârea privind convocarea Congresului Extraordinar.

UPDATE ora 18.30: Partidul condus de Ilie Bolojan a oferit o reacție rapidă: „Suspendarea decisă de instanță rămâne în vigoare numai până la soluționarea definitivă a cauzei, în cadrul căreia instanța urmează să analizeze fondul. Este, practic, încă o etapă dintr-un proces mai amplu în Justiție, pe care îl vom duce până la capăt”.

PNL a precizat că decizia CAB „vine în contradicție cu voința, democratic exprimată, de membrii Partidului Național Liberal, care astfel este ignorată”, dar „respectăm deciziile instanțelor și vom continua utilizarea tuturor căilor legale pentru a ne apăra drepturile și legitimitatea deciziilor adoptate de partid”.

Partidul condus de Ilie Bolojan a mai transmis că această hotărâre nu schimbă direcția politică a PNL și nu afectează voința majorității liberalilor, iar PNL va continua procesul de reformă și de reconstrucție, început în ultimele luni, ca să fie „o alternativă credibilă, capabilă și autentică pentru modernizarea României”.

„În egală măsură, PNL nu va accepta infiltrarea sau influențarea deciziilor sale de către persoane sau grupuri care promovează interesele PSD sub diverse formule sau etichete, aparent independente. Membrii PNL au decis clar direcția partidului, iar această direcție nu poate fi schimbată prin acțiuni în instanță sau prin jocuri de culise”, se mai arată în comunicat.

Știrea inițială: Decizia instanței de apel este una definitivă și blochează din punct de vedere juridic procedura prin care noua echipă condusă de Ilie Bolojan a preluat cârma formațiunii.

Decizia de marți vine să confirme pronunțarea dată în primă instanță de Tribunalul București. La acel moment, judecătorii au dispus suspendarea hotărârii Consiliului Național prin care fusese convocat Congresul Extraordinar al liberalilor.

Statutul PNL care a fost adoptat în cadrul Congresului Extraordinar a fost, la rândul său, suspendat de un alt complet de judecată de la Tribunalul București. Această din urmă hotărâre este supusă în prezent unei noi căi de atac.

În paralel cu aceste suspendări de urgență, conducerea liberală a depus noul Statut spre autorizare oficială tot la Tribunalul București, așa cum impune Legea partidelor politice. Însă procedura administrativ-judiciară s-a împotmolit rapid: două judecătoare desemnate să analizeze dosarul au formulat deja cereri de abținere.

Motivul invocat de magistrați este acela că au judecat deja în trecut cereri paralele formulate de puciștii din PNL și s-au pronunțat pe fondul conflictului intern.

În prezent, există nu mai puțin de opt procese deschise de tabăra opozanților împotriva propriei conduceri de partid. Bătălia juridică este împărțită astfel: patru acțiuni au fost inițiate și înregistrate la Tribunalul Ilfov, iar alte patru pe rolul Tribunalului București.

Într-o ședință desfășurată luni, Biroul Politic Național (BPN) a votat cu o majoritate de două treimi demiterea președinților și dizolvarea Birourilor Politice Județene și de Sector pentru șase filiale ale partidului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
18:43
Dorin Lazăr Maior a pierdut eliberarea condiționată. Fostul deputat PSD condamnat în dosarele „Romexterra” și „Vărul lui Kovesi” voia să iasă din pușcărie cu doi ani mai devreme
Cazinoul din Constanța| Foto: Andrei Gîndac (Two Bugs)
17:01
Ce se întâmplă la Cazinoul din Constanța pe 4 și 5 septembrie 2026: „A pornit de la o idee”
MONDEN
Arhiva foto
Exclusiv
18:00
5 Știri by Libertatea - Monden: Cât costă, de fapt, ceasul de două milioane de euro care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu/Ilinca Vandici este însărcinată
Mihai Albu si sotia lui, Elena, la o terasa
16:34
Cum au apărut Mihai Albu și soția lui la VIVA! Influencers Party 2026. „Îmbrăcat de oraș, inspirat de flori”
POLITIC
Lucian Pahonțu în costum bleumarin cu mâinile împreunate, râzând
22:00
Cum a ajuns Lucian Pahonțu să fie numit șeful SPP de către Traian Băsescu: „Mi l-au propus structurile, nu faci propuneri de capul tău”
Cătălin Drulă în costum negru în timp ce vorbește la microfon
18:52
Cătălin Drulă le-a transmis votanților UDMR un mesaj în limba maghiară: „Cu votul UDMR partidele extremiste au acum 4 reprezentanți (3 AUR + 1 SOS)”
Ultimele știri
23:41
G4media: Comisia Europeană cere României explicații despre noua Lege a integrității și „amendamentul Fritz”. Ce întrebări a primit Bucureștiul
23:23
Noi măsuri pentru asigurarea debitului de apă necesar la Cernavodă: Nave și barje vor fi amplasate la 600 de metri distanță, pentru a direcționa apa spre centrală
23:18
Oamenii de știință au turnat acid sulfuric într-un lac 17 ani, iar pH-ul a ajuns la 5,2. Apa și-a revenit, dar ce s-a întâmplat cu peștii este surprinzător
23:02
O rețea uriașă de curenți oceanici ar putea intra în colaps. Ce riscuri sunt pentru SUA și Europa
TRENDING
07:24
Mărturia unui turist după ce 55 de persoane s-au simțit rău la un hotel din Saturn: „Nu vedeți câte ambulanțe sunt? Nu mai am curaj să mănânc nimic”
1 sept.
Benzină ieftină, șnițele de 400 de grame și un supermarket cu prețuri ca la depozit, toate într-un mic sat care a devenit oaza prețurilor mici în Olanda: „Imită Germania”
1 sept.
Horoscop 2 septembrie 2026. Scorpionii se pot trezi implicați în mai multe conflicte decât cele din zilele trecute, din cauza tensiunilor acumulate
07:46
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 2 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
horoscopul zilei de astăzi 3 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
O familie formată din soț și soție, mândoi îmbrăcați în alb, în timp ce țin un bebeluș în brațe
20:28
Doi soți sunt obligați de stat să trăiască separat, la mii de kilometri distanță, pentru că femeia nu are un salariu destul de mare
O stradă întunecată din Italia, unde blocurile sunt foarte apropiate, atât devapropiate în cât lumina naturală nu mai pătrunde
18:09
O badantă din Italia a rămas fără portofelul cu 200 de euro și acte când a fost abordată de un bărbat pe o stradă întunecată de lângă casă 
Cum să alegi cea mai bună carne pentru friptura de duminică - Imagine cu coaste de vițel cu os, maturate la uscat, coapte cu ierburi și condimente, servite pe o tavă neagră
16:01
Ghidul consumatorului inteligent: cum să alegi cea mai bună carne pentru friptura de duminică
Turiștii români, sfătuiți să fie atenți la bancnotele false de 50 euro în Bulgaria. Sursă foto: Getty Images.
15:12
România atrage investitori polonezi în turism. Rainbow Tours și eTravel au preluat companii locale, aducând tehnologii noi 
De ce Anul Nou bisericesc începe pe 1 septembrie. Tradiții și obiceiuri la începutul Anului Nou bisericesc - Imagine cu altarul bisericii Mănăstirii Putna
1 sept.
De ce Anul Nou bisericesc începe pe 1 septembrie. Tradiții și obiceiuri la începutul Anului Nou bisericesc
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
De ce curge apă de sub mașina de spălat. Sursă foto: Shutterstock
19 aug.
De ce curge apă de sub mașina de spălat
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Un bărbat cu mâinile pe o masă, în dreapta, și un camion cu cabină vopsită roșu și alb, în stânga
16:41
Un șofer român de TIR va primi peste 200.000 de euro salarii neplătite de fostul lui angajator, care i-a dat doar 200 de euro pe lună mai mulți ani, în Belgia
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
16:40
CNAS a lansat portalul eSănătatea Mea: Ghid pas cu pas pentru accesarea dosarului medical, a rețetelor și a programărilor online
Mirabela Grădinaru, în timpul unui discurs, purtând o rochie albă din dantelă
16:36
Mirabela Grădinaru apără medicii în fața teoriilor conspirației: „Avem datoria”
Mulți dintre românii care au găsit drone căzute nu au stat departe de ele, deși unele aveau încărcătură explozivă.
16:34
Cum reacționează românii când văd o dronă prăbușită, pe apă sau într-un nuc
Nicușor Dan, încruntat
15:14
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
08:00
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism? 
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
1 sept.
Numai retragerea lui Netanyahu ar permite Israelului să-și reconstruiască sufletul