Opinia Zilei | Au revoir, Logan?
Urmărește Libertatea in Google Discover
Veşti proaste dinspre Piteşti. După doi ani în care, în plină criză economică, autoturismul fabricat aici a salvat Renault, ajungând, prin raportul calitate/ preţ, pe primul loc la vânzări în Europa, în dauna altor reputate trusturi auto, au venit nori negri. Care, cum agenţiile de rating iau în calcul o nouă recesiune occidentală, se vor accentua. Patronatele n-au multe soluţii. Ele trebuie să baleieze între reducerea drastică a producţiei şi relocarea acesteia în zone unde cheltuielile sunt mai scăzute. Este şi riscul cu care se confruntă Piteştiul, ultima declaraţie a vicepreşedintelui firmei, Constantin Stroe, privind retragerea Renaultului (recte, a Loganului) la uzina sa din Maroc, unde costurile, mai ales cele cu forţa de muncă, sunt substanţial mai joase, fiind, de altfel, anticipată de zvonurile care circulă de câteva luni.
Pentru România, strategia proprietarilor francezi ar fi o lovitură zdrobitoare. O bună parte din Bugetul Naţional e asigurată de impozitele şi taxele de la Dacia- Logan. Exportul ţării se bizuie şi el în bună măsură tot pe acest mare producător. După plecarea de la Cluj a Nokiei, alt mare contributor care ne-a părăsit, ar fi încă o măciucă la un car de oale sparte. Numeroase alte firme străine, mai mari sau mai mici, şi-au mutat afacerile din România, ba în Ungaria, ba în Bulgaria, ba în Republica Moldova. Rămânem astfel fără producţie industrială, fără resurse bugetare, captivi din ce în ce mai mult ai unei agriculturi anemice, depinzând de evoluţia climatică, fără o politică agrară coerentă şi bine susţinută, ba şi ale cărei recolte sunt drenate prin evaziune fiscală.
Acest dezastru n-a venit peste noapte, România n-a rămas de la o zi la alta fără o industrie care să-i aducă plusvaloare. Încă din 1990, Petre Roman a decretat că întreaga industrie e “un morman de fiare vechi” - deşi numeroase uzine erau nou-nouţe sau abia fuseseră retehnologizate - şi ca atare au fost vândute la fier vechi, cu tot cu terenul de sub ele, de toate guvernele ce au urmat. Întreaga politică economică s-a calat pe supunerea faţă de aşa-numiţi investitori strategici, fără a se încuraja capitalul autohton, dezvoltarea industriei naţionale. Trusturile străine au venit, dar când interesele le-o cer, iată, pleacă fără remuşcare, lăsându- ne în fundul gol. Pentru marea industrie occidentală, România e mai profitabilă ca simplă piaţă de desfacere.
