De la reclamant, la principalul suspect

Deși inițial tatăl a avut calitatea de reclamant, investigațiile au luat o altă turnură în urma plângerilor depuse ulterior de fosta sa parteneră și de cele două fete.

Bărbatul este acuzat că și-a atins în mod indecent fiicele în repetate rânduri pe parcursul anului 2024, perioadă în care ambele minore aveau sub 14 ani.

În luna decembrie a anului trecut, judecătorul de instrucție de la tribunalul din Latina a emis un mandat de arestare preventivă pe numele său. La audierea din 23 decembrie, bărbatul a negat toate acuzațiile.

Pe 23 aprilie, la Curtea de Apel a tribunalului din Latina s-a desfășurat o nouă audiere preliminară.

Asistate de un psiholog, ambele fiice au depus mărturie și au confirmat comportamentul abuziv al tatălui lor.

Descoperirea acestor fapte a dus la destrămarea familiei și la separarea definitivă a părinților.

Un al doilea proces complică ancheta

În paralel, familia este implicată în procesul inițial declanșat de plângerea tatălui. În acest dosar, acuzatul este vărul mamei, un român de 38 de ani, suspectat de agresiune sexuală asupra fiicei mai mari.

Cele două anchete au ajuns să se intersecteze. Asta după ce avocatul apărării vărului a solicitat instanței să atașeze la dosar și documentele din ancheta care îl vizează pe tatăl minorelor, pentru a clarifica întregul context.

În timpul unei ședințe de judecată, fata cea mare a fost audiată ca parte vătămată, însă declarațiile ei au conținut anumite contradicții.

Ca urmare, atât procurorul, cât și apărarea au cerut o evaluare psihologică pentru a stabili capacitatea minorei de a depune mărturie în mod coerent.

Procesul în care este judecat vărul soției a fost suspendat și reprogramat pentru data de 12 mai.

În prezent, atenția autorităților se concentrează pe consolidarea probatoriului împotriva tatălui, aflat deja în spatele gratiilor, al cărui statut s-a transformat dramatic din cel de protector și reclamant în cel de agresor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.