Decizia creşte presiunile oficiale asupra celui mai proeminent critic de pe plan intern al preşedintelui rus Vladimir Putin, care execută în prezent doi ani și jumătate de închisoare pentru încălcări condiționate.

Navalnîi a încercat să minimalizeze anunţul și a spus că salută faptul că de acum nu mai este considerat susceptibil să evadeze şi va fi supus unor controale nocturne mai puțin frecvente și stricte din partea gardienilor penitenciarului.

„Doar că acum am un semn deasupra celulei care spune că sunt terorist”, explică Navalnîi în postarea publicată cu ajutorul avocaţilor săi. 

Autoritățile ruse nu au confirmat imediat modificarea statutului lui Navalnîi, iar Serviciul Federal al Penitenciarelor (FSIN) nu a răspuns solicitării Reuters de a comenta măsura.

Militant anticorupţie şi inamic declarat al Kremlinului, Aleksei Navalnîi a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare după ce s-a întors la Moscova de la Berlin, unde s-a tratat după ce a fost otrăvit cu Noviciok.

Aleksei Navalnîi a fost încarcerat într-o colonie penitenciară de înaltă securitate la Pokrov, la circa o sută de kilometri est de Moscova.

Opozantul rus a fost condamnat pentru că ar fi încălcat termenii controlului judiciar, după o sentință cu suspendare din 2014, pe care el a catalogat-o drept manevră politică. Pedeapsa din 2014, de 3,5 ani de închisoare cu suspendare, a fost transformată în închisoare cu executare. Dacă va ispăși întreaga pedeapsă, Navalnîi va sta în spatele gratiilor până în septembrie 2023.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.