Presedintele de onoare al Partidului Social Democrat, Ion Iliescu, a confirmat, astazi, ca nu va candida la alegerile parlamentare din toamna, dar va ramane in viata politica si in viata de partid, implicandu-se in dezbaterile de stanga social-democrate, relateaza Rompres. ‘Nu ma mai intereseaza sa candidez pentru alegerile parlamentare, pentru ca nu mai este vot pe liste. Colegiul electoral a fost, din 1990 pana in prezent, Romania, si nu ma intereseaza sa ma rezum acum la un colegiu uninominal’, a precizat Iliescu, adaugand ca nu se teme de votul uninominal, fiind chiar implicat in dezbaterile pe aceasta tema.


El a adaugat ca nu va parasi totusi scena politica. ‘Aceasta insa nu inseamna retragerea din viata politica. Raman in PSD si voi continua sa fiu prezent in acest cadru. De asemeni, in calitate de fost presedinte, am numeroase solicitari si prezente in tara si peste hotare si, in plus, am nevoie de mai mult timp pentru citit si scris, inclusiv pentru realizarea unor posibile memorii, ca si pentru abordarea unor probleme de ordin teoretic si politic ale prezentului si viitorului’, a precizat Ion Iliescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.