Un borcan cu mâncare pentru bebeluși de la Hipp a fost confirmat, în Burgenland, Austria, ca fiind contaminat cu otravă de șobolani. Poliția a precizat că borcanele suspecte aveau un cerc roșu pe fund, capac deteriorat sau lipsa sigiliului de siguranță.
Compania HiPP, producătorul alimentului, a declarat că alterarea produsului ar putea fi rezultatul unei „intervenții ilegale externe” în rețeaua de distribuție SPAR Austria.
„Conform informațiilor de care dispunem în prezent, această situație critică implică o intervenție ilegală externă care afectează canalul de distribuție SPAR Austria”, a transmis HiPP. Poliția a indicat că teste de laborator pe borcane similare confiscate în Slovacia și Cehia au relevat prezența unor substanțe toxice. Alerta a fost emisă pe baza investigațiilor din Germania, dar alte detalii nu au fost furnizate.
Potrivit unui purtător de cuvânt al SPAR, măsura de retragere a produsului a afectat 1.500 de magazine din Austria, fără impact asupra altor țări.
Autoritățile continuă să investigheze cazul, iar consumatorii sunt sfătuiți să fie vigilenți.