Rhodos este cea mai însorită insulă europeană, cu circa 300 de zile senine pe an, cu o istorie lungă și frumoasă, artefacte și vestigii care sfidează legile timpului, cu sate unice înconjurate de vegetație specifică, rodii, leandri și măslini, și stațiuni dezvoltate cu numeroase facilități turistice.

În cadrul unui sejur pe Insula Soarelui, nu trebuie ratată o vizită în Lindos, orașul-muzeu cunoscut pentru celebrele Acropole în care se găsesc temple și sanctuare închinate zeilor, dar și câteva rămășițe ale unor construcții cu rol administrativ, din perioada când dorienii aveau sub săpânire această așezare. După câteva ore de relaxare pe plajele cu nisip fin, poți da o fugă până în Lardos unde arhitectura locului este o combinare armonioasă între stilul specific orașului Lindos, cu influențe venețiene, din perioada când satul se afla sub ocupație italiană, aducând puțin din modernitatea orașului nou, Rhodos.

Casele cubice înșirate elegant pe o colină, nu sunt mai înalte de două etaje, respectând arhitectura specifică insulei, cu pereți și fațade zugrăvite în alb și mici balcoane din lemn decorate cu hibiscus, flori de hârtie, mușcate sau leandri. Aleile și stăzile pietruite sunt umbrite de pomi fructiferi, măslini, palmieri și tufișuri dese, compunând o priveliște deosebită, fiind perfecte pentru promenadă chiar și în miezul zilei.

În ciuda dimensiunilor mici, Lardos este un sătuc foarte bine organizat și dispune de diverse facilități turistice, precum numeroase magazine de suveniruri sau obiecte de artizanat, galerii de artă locală, taverne unde se mănâncă foarte bine tradițional, dar și diverse unități de cazare. Așezarea este foarte importantă chiar și din punct de vedere istoric, găzduind un important Castel Bizantin, pe care-l poți vizita, dar și o frumoasă Mănăstire de Maici, închinată Sfintei Maria.

La numai 2km de piața centrală, se află Lardos Bay, o plajă compusă din prundiș gri foarte curată și bine organizată, în formă de semilună în jurul unui golf cu ape azurii translucide, ideale pentru sesiuni de snorkeling, înot sau alte sporturi acvatice.

Sejur Rhodos

Hotel Meliton 3* – de la 374 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu all inclusive, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. *Bonus- iti platim noi taxele de aeroport! Detalii pe www.europatravel.ro, call center  021-9407.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.