Doi sunt politicienii care, in ultimii doi ani, i-au stat presedintelui Basescu ca sarea-n ochi: Dan Voiculescu si Tariceanu. “Solutia imorala” s-a cerut duminica afara din scena. Dar, oare, de bunavoie? Sambata seara, Inalta Curte confirmase ramanerea in celula a celor patru arestati din dosarul energetic. Probe, dar si declaratii ale celor invinuiti de spionaj si de tradare il pun pe Seres intr-o postura cel putin delicata. Ca ministru, era la pixul lui Basescu aprobarea cercetarii lui penale si suspendarea din functie, iar Parchetul ar fi fost obligat sa se pronunte rapid. Ramas simplu senator, procedura e complicata si indelungata, iar ancheta va dura mult, fiind timp si de negocieri. Mai ales ca si Grivco se afla printre firmele care au obtinut profituri exorbitante si nejustificate pe seama statului, a populatiei. Se pare ca Voiculescu n-a prea avut alternativa. Cum n-a avut nici disciplina in partid, unii sefi de agentii dezertand si preferand functia guvernamentala.

Tevatura l-a servit insa deocamdata pe Tariceanu. De frica intelegerii acestuia cu PSD, PD s-a grabit sa anunte ca-l va sprijini. A urmat, sub arbitrajul presedintelui, impartirea fripturii libere. Singurul care are ceva comun cu postul de vicepremier este Vosganian, cu o competenta certa. Un controversat camarad al lui Basescu, Mircea Toader, a primit cadou Ministerul Economiei si Comertului, avand a trudi din greu spre a privatiza vreo 130 de companii. La Agricultura, liberalul Dan Motreanu are solida pregatire in litere, filosofie si istorie. Momentan insa s-a declansat un conflict privind procedura de numire. Dar UDMR nu primeste nimic pentru fidelitatea cu care sta la guvernare, desi are un oarece deranj privindu-l pe ministrul Zsolt Nagy? Nu va ramane cu farfuria goala, fiind disponibile niste agentii. Bune si ele.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Orașul din România din care vor pleca două noi zboruri către Italia și Germania. Wizz Air are planuri mari cu acest aeroport
FANATIK.RO
Orașul din România din care vor pleca două noi zboruri către Italia și Germania. Wizz Air are planuri mari cu acest aeroport
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Ultimele imagini filmate de Armando, înainte să moară în BMW-ul strivit la Ploieşti. Părinţii tânărului se întorc acasă din Anglia: "Mama lui nu ştie că a murit"
Observatornews.ro
Ultimele imagini filmate de Armando, înainte să moară în BMW-ul strivit la Ploieşti. Părinţii tânărului se întorc acasă din Anglia: "Mama lui nu ştie că a murit"
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI