În perioada 2013 şi până în prezent, prin grupul infracţional format din nouă persoane, ar fi valorificat pe teritoriul naţional parfumuri contrafăcute provenite din Turcia, în valoare de peste 4.000.000 lei, fiind utilizate în acest scop mai multe site-uri web de profil, arată DIICOT, conform Agerpres.

„De asemenea, în vederea punerii în circulaţie a parfumurilor contrafăcute, gruparea infracţională a deschis conturi şi pe 3 platforme de comerţ online. În conţinutul acestor site-uri au fost publicate date nereale care atestă calitatea şi originalitatea produselor comercializate”, se precizează în comunicat.

Operaţiunile de aprovizionare şi livrare a produselor contrafăcute s-ar fi desfăşurat exclusiv prin intermediul unei firme de curierat, iar operaţiunile de încasare a contravalorii parfumurilor contrafăcute s-ar fi realizat prin conturile unor persoane fizice interpuse.

Anchetatorii au descoperit mii de parfumuri false. „Astfel, la inculpatul B.S.I. au fost identificate 3.948 parfumuri, la inculpatul D.I., au fost identificate 239 parfumuri, iar la inculpatul F.C.C. au fost identificate 1.242 parfumuri şi 757 mostre parfum, toate acestea fiind contrafăcute, însă purtând o marcă identică sau similară cu alte mărci înregistrate pentru produse identice ori similare”, menţionează sursa citată.

De asemenea, au mai fost ridicate şi sumele de 2.400 de euro, 10.500 lei, o plantă de canabis, precum şi holograme, etichete, coduri de bare, carduri bancare, facturi şi diferite înscrisuri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.