Un parlamentar german folosea deținuți politici pe plantațiile lui cu ceapă din Belarus și a fost arestat în timpul unei sesiuni în plenul parlamentului Saxoniei

Comentează
Un bărbat care are cătușe la mâini.

Jörg Dornau, un parlamentar german, în vârstă de 56 de ani, a fost reținut de polițiști chiar în timpul unei ședințe în plenul parlamentului Saxoniei. Autoritățile l-au condus pe politician într-o cameră separată pentru interogatoriu, în timp ce locuința, sediile comerciale și vehiculele sale din Rötha, lângă Leipzig, au fost percheziționate.

Înainte de intervenția poliției, Comisia de Imunitate a parlamentului s-a reunit într-o ședință specială și a recomandat ridicarea imunității lui Dornau. Decizia a fost confirmată prin vot la începutul ședinței oficiale, în ciuda opoziției AfD, relatează cotidianul german Bild.

Conform informațiilor furnizate de Parchetul din Leipzig, investigațiile se concentrează asupra unor posibile încălcări ale Legii privind comerțul extern (AWG). Dornau este acuzat că, în august 2022, ar fi declarat Kazahstan ca destinație pentru un încărcător telescopic, pentru a ascunde faptul că vehiculul urma să fie exportat în Belarus, în ciuda interdicției.

„În cele din urmă, vehiculul ar fi fost exportat efectiv în Belarus. Practici precum exportul ocolit sunt interzise și sancționate conform AWG și reglementărilor europene”, a declarat Parchetul.

Dornau este cunoscut pentru activitatea sa economică în Belarus, unde gestionează, alături de parteneri locali, o exploatație agricolă de mari dimensiuni.

Pe o suprafață de aproximativ 1.000 de hectare sunt cultivate cepe. Implicarea sa a generat critici repetate, inclusiv acuzații grave privind folosirea deținuților politici pe teren, conform portalului reform.news.

În 2024, Dornau a primit o amendă de 20.862 de euro de la prezidiul parlamentului Saxoniei pentru că nu a declarat corect veniturile obținute din afacerile din Belarus, încălcând obligațiile de transparență. Politicianul a refuzat să comenteze acuzațiile, iar comportamentul său a fost catalogat drept „dăunător partidului”.

Partidul AfD la nivel federal a luat distanță publică față de Dornau, afirmând că va „denunța cu fermitate” astfel de practici dacă acuzațiile se vor confirma. În ceea ce privește evenimentele recente, liderul AfD Saxonia, Jörg Urban (60 de ani), a vorbit în parlament despre un „demers motivat politic”.

„Investigațiile și perchezițiile par a avea scopul de a ne prejudicia deputatul”, a declarat Urban.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
Colaj - Un barbat disparut din Brasov - George Daniel Calcea
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
MONDEN
Lady Gaga si iubitul ei, Michael Polansky. Sursa FOTO/ Instagram
10:06
Lady Gaga a născut în mare secret. Primele imagini cu bebelușul artistei și al lui Michael Polansky
Echipa de la „România, te iubesc” | Foto: PRO TV
10:00
Ce se întâmplă cu emisiunea „România, te iubesc”: „Noi încă sperăm”. Anunțul făcut de PRO TV
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
10:50
„Insula Iubirii” 12 septembrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în premieră în vila fetelor, iar emoțiile ating cote înalte la primul bonfire
10:45
Explozie puternică într-un depozit de armament din Bulgaria, incendiul se extinde rapid: s-a emis alertă națională și se bănuiește un sabotaj
TRENDING
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Un troller negru care are roțile date cu banda adeziva gri
09:24
De ce ar trebui să pui banda adezivă pe roțile valizei înainte să pleci în vacanță. Trucul simplu care te scapă de murdărie
Doctorul și pacientul stând și discutând ceva unul lângă celălalt la biroul alb din clinică
08:02
Un pensionar a plătit peste 1.700 de euro pentru 10 minute la medic, în Elveția
Atokos, numită și „Insula Purcelușilor”, atrage mii de turiști în plin sezon. Insula din Grecia este una dintre cele mai populare destinații. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Satul din Prahova unde bucureștenii au cumpărat aproape toate casele. Sursă foto: Captură Youtube.
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate