„Agenți ai mișcării noastre au aruncat în aer linia de cale ferată care duce la uzina aerospațială din Smolensk. Această uzină produce rachete Kh-59 pentru Ministerul rus al Apărării”, transmite Atesh prin intermediul unui mesaj publicat pe Telegram.

Gruparea Atesh, care înseamnă „foc” în limba tătară din Crimeea, organizează în mod frecvent operațiuni de sabotaj împotriva infrastructurii militare din teritoriul ucrainean ocupat și din interiorul Rusiei.

„Camarazii noștri de la Organizația Ucrainenilor din cadrul fabricii au confirmat că logistica rachetelor a fost perturbată”, susține Atesh.

Actul de sabotaj a fost comis de Atesh cu ajutorul Organizației Secrete a Ucrainenilor.

„Fabrica produce rachete, drone și alte echipamente. Este o țintă strategică și vom continua să atacăm astfel de instalații. Instalațiile complexului militar-industrial sunt neprotejate, iar întreruperile de producție se vor intensifica”, insistă Atesh.

The Kyiv Independent precizează că nu a putut verifica în mod independent informațiile furnizate de Atesh.

Orașul Smolensk este situat la aproximativ 276 de kilometri nord de granița ruso-ucraineană.

Pe 17 septembrie, Atesh a anunțat sabotarea infrastructurii feroviare din orașul rus Ekaterinburg, perturbând logistica militară a Moscovei „în toate direcțiile strategice”.

Cu câteva zile înainte, un turn de comunicații a fost distrus la o uzină militară din orașul Tula, situat la 165 de kilometri sud de Moscova.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.