Pașaportul de vaccinare, folosit în SUA în urmă cu două secole, în timpul pandemiei de variolă

Folosirea unui certificat care să ateste că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, numit și pașaport de vaccinare, este discutată pe larg la nivel european drept o soluție pentru redeschiderea economiilor, dar mai ales pentru salvarea turismului după mai bine de un an în care granițele au fost închise sau călătorii au trebuit să stea în carantină.

Deși dezbaterile se concentrează între posibila încălcare a dreptului la liberă circulație, în condițiile în care vaccinarea nu este obligatorie, iar unele persoane au condiții medicale care îi împiedică să facă vaccinul, și tabăra care insistă că economiile trebuie redeschise, iar persoanele vaccinate nu mai reprezintă un pericol și trebuie să fie lăsate să circule, ideea pașaportului de vaccinare este departe de a fi una nouă.

America secolului XIX și certificatul de vaccinare

Revista Time arată cum pașaportul de vaccinare a fost implementat cu succes în Statele Unite încă din secolul XIX, când inamicul era variola. Este oferit drept exemplu anul 1885 când doctorii urcau în trenuri și întrebau pasagerii dacă au fost vaccinați, iar dacă nu aveau documente doveditoare le cereau să arate brațul pentru a vedea dacă au o urmă proaspătă care să ateste vaccinarea.

Recomandări

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Autoritățile de frontieră de la sfârșitul secolului al XIX-lea nu aveau așteptări ca oamenii să poarte documentele de identificare precum este obligatoriu acum pentru tranzitul internațional, iar de multe ori au cerut pasagerilor să furnizeze dovezi că au fost vaccinați împotriva variolei.

Fie că se aflau în porturile de intrare, inclusiv Ellis Island din New York și Insula Angel din San Francisco, sau de-a lungul frontierei SUA cu Canada sau Mexic, oficialii se așteptau ca cei care voiau să treacă frontiera să-și dovedească imunitatea.

Așa cum scria un ziar din El Paso, Texas în 1910, călătorii trebuiau să arate una dintre cele trei dovezi: „Un certificat de vaccinare, o cicatrice corespunzătoare pe braț sau o față cu ciupituri”, semn că au supraviețuit variolei.

Semnul distinctiv, dovada vaccinării

Lunga campanie a americanilor împotriva variolei arată că beneficiile unui astfel de sistem se pot extinde mult dincolo de locurile în care un astfel de pașaport ar permite admiterea.

Introdus în lumea occidentală în secolul al XVIII-lea, vaccinul împotriva variolei a fost primul de acest tip din lume. A fost administrat nu cu o seringă, ci prin zgârierea stratului de piele pe brațul unei persoane.

Recomandări

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

În mod obișnuit, zona vaccinată ar forma un blister, care după ce se dezumfla lăsa în urmă o cicatrice distinctivă. Datorită aspectului său unic, americanii au tratat cicatricea variolei ca pe o dovadă de vaccinare sau ca un fel de pașaport precoce pentru vaccin.

Spre sfârșitul Războiului Civil, un focar de variolă din Tennessee a determinat generalul de brigadă al Uniunii Ralph Pomeroy Buckland să ordone ca medicii să inspecteze pe toată lumea din Memphis și să vaccineze „toate persoanele găsite fără cicatrici bine marcate”.

Obligativitatea vaccinului

Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, profesioniștii din domeniul sănătății publice din Statele Unite au promovat o abordare și mai agresivă a vaccinării. În timpul unui alt focar de variolă din Tennessee, în 1882-1883, de exemplu, un ziar din Memphis a raportat: „La Chattanooga, când un medic și un polițist intră împreună într-o casă, oamenii din interior știu că trebuie să arate o cicatrice, să fie vaccinați sau răspund în fața lege. Nu există nereguli în acest mod de a elimina bolile și de a salva vieți”.

În timpul unei serii de focare de variolă în Statele Unite, din 1898 până în 1903, multe state au autorizat vaccinarea obligatorie, în timp ce alți lideri au încercat să folosească puterea instituțiilor publice și private pentru a pune presiune americanii reticenți să accepte vaccinul. Un medic din Chicago a scris în 1901 că „Vaccinarea ar trebui să fie sigiliul pașaportului de intrare în școlile publice, în cabina alegătorilor, în caseta juriului (nr. în instanțe) și în orice poziție de responsabilitate, privilegiu sau onoare în serviciul statului sau al națiunii”.

Recomandări

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

Angajatorii din toată țara au acționat pentru a face din imunitatea împotriva variolei o condiție de angajare. Uzinele, minele, căile ferate și alte locuri de muncă industriale cu un spațiu restrâns au fost deosebit de dure în a cere dovezi de vaccinare.

În 1903, guvernul din Maine a decretat că „nimănui nu i se va permite să intre sau să lucreze într-o tabără de cherestea dacă nu poate prezenta o cicatrice de vaccinare bună. Deși lucrătorii au rezistat uneori, companiile și guvernele s-au asigurat că au făcut vaccinul în cele din urmă.

Și pentru participarea la întruni publice și în cluburi de socializare s-a cerut de multe ori o dovadă a vaccinării. Când variola a străbătut Kansas City în 1921, un ziar a raportat că sintagma „Arată o cicatrice” a fost adoptată oficial ca parolă pentru loji și alte întâlniri.

Liderii școlilor publice din toată țara au cerut, de asemenea, elevilor să prezinte o „cicatrice simplă, dovada de la altă școală sau un certificat emis de către un medic reputat” pentru a intra în instituțiile lor. Printre altele, în 1897, administratorul sistemului școlar Savannah, Georgia, a stabilit că elevii trebuie să primească „cărți de admitere” la școala lor, odată ce au furnizat dovada vaccinării.

Primii antivaxxeri

Unii americani au rezistat acestor măsuri de sănătate publică. Predecesorii antivaxxerilor de astăzi au pus sub semnul întrebării eficacitatea vaccinului sau au susținut în mod fals că a provocat variola sau alte efecte secundare. Un scriitor din Illinois a susținut în mod dramatic în 1923 că „o cicatrice din vaccinarea forțată este o marcă, un semn al tiraniei medicale și al despotismului”. Ziarele de scandal au scris despre tinere care au încercat să evite vaccinarea pentru a evita pătarea brațelor cu cicatrici urâte.

O mare parte din publicul american a văzut această ezitare ca pe o relicvă a unei epoci trecute, neiluminate. În 1893, ziarul Raleigh a relatat despre un bărbat în vârstă care își amintea cu dispreț nedisimulat mișcarea antivaxxers din deceniile anterioare care credeau că vaccinurile din copilărie îi vor determina pe tineri să dezvolte „tendințe bovine”. Și-a amintit că unii considerau o cicatrice de vaccinare ca „semnul fiarei” la care se face referire în Biblie.

Chiar și astăzi, dezinformarea cu privire la noile vaccinuri COVID-19 a condus mulți americani la același tip de confuzie pe care americanii o simțeau în ceea ce privește vaccinurile antivariolice, scrie Revista Time. În chip similar, Marjorie Taylor Greene, membră a Camerei Reprezentanților, s-a referit recent la pașapoartele de vaccin propuse ca la „semnul fiarei al lui Biden”.

Rezultatele vaccinării în masă

Și, în ciuda oricărei reacții adverse, aplicarea strictă a cerințelor de vaccinare împotriva variolei a înregistrat un succes deplin în rândul persoanelor care ezitau să le accepte. Deși unele grupuri au continuat să reziste acestor campanii de sănătate publică, mult mai mulți americani au acceptat vaccinarea pentru a nu pune în pericol angajarea, mobilitatea sau educația copiilor lor.

După zeci de ani de vaccinare pe scară largă, Statele Unite au eradicat efectiv variola în interiorul granițelor sale până la mijlocul secolului al XX-lea.

Faptul că Statele Unite au practicat campanii de vaccinare agresive și chiar obligatorii la începutul secolului al XX-lea poate surprinde americanii de astăzi. Aceste acțiuni au fost posibile, parțial, deoarece au avut loc într-o epocă de experimentare progresivă a politicii guvernamentale – o vreme, așa cum notează istoricul Michael Willrich în cartea sa Pox, când americanii începeau să conceapă libertatea nu numai ca eliberarea de reglementările guvernamentale, ci și de asemenea ca libertate de a participa în mod semnificativ și activ la viața publică.

Cerințele de vaccinare au implicat unele limitări ale comportamentului individual, dar au permis, de asemenea, comunitățile să renunțe la carantine complete și să prospere economic. De asemenea, au stabilit un precedent de care beneficiază încă școlarii, deoarece fiecare stat american cere acum ca majoritatea studenților să fie vaccinați împotriva bolilor precum rujeola, poliomielita și tuse convulsivă. Americanii de astăzi au moștenit consensul larg răspândit în epoca variolei că unele „pașapoarte de vaccin”, dar cu un alt nume, sunt necesare.

Spre deosebire de vaccinurile antivariolice din trecut, vaccinurile COVID-19 nu lasă urme vizibile. Într-un sens, acest lucru este util, deoarece elimină posibilitatea apariției unor sentimente de ezitare sau împotrivire la față de vaccin. Dar absența cicatricilor face, de asemenea, vaccinarea invizibilă și incertă, ceea ce face aproape imposibil de știut cine este imun și cine rămâne vulnerabil.

Asigurarea faptului că starea de vaccinare a unei persoane poate fi verificabilă și vizibilă prin documentație ar fi un instrument important pentru ridicarea carantinelor și chiar stoparea pandemiei. La fel ca cicatricile din trecut, pașapoartele de vaccin ar putea ajuta reprezenta un semn că pandemia se încheie.

Urmărește-ne pe Google News